O altă problemă care ar putea, după părerea noastră și ar trebui să fie discutată la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problemă ecumenismului. Pe bună dreptate, această este o problemă ecleziastică cu privire la Biserică, căaunitate și organism teandric, o unitate și organism care sunt stabilite nesigur de către sincretismul ecumenist contemporan. Se raportează și la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor contemporane și mai ales ateiste, a săpat un mormânt fără nădejde de înviere. Ambele probleme se pot rezolva corect și într-un fel ortodox numai pornind de la bazele teandrice ale sinoadelor vechi și cu adevărat ecumenice. […]

Totuși, sunt acum condițiile care să garanteze soluționarea ei corectă în sinod, în chip ortodox, și potrivit învățăturii Sfinților Părinți? Este posibil să existe acolo într-adevăr o reprezentare liberă și adevărată a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fără să fie tulburate de influențe exterioare? Sunt reprezentanții multor Biserici, mai ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevărat în stare să exprime și să apere principiile ortodoxe? Poate o Biserică care își neagă proprii ei mucenici să fie un mărturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtător al duhului și al conștiintei sinodale a Bisericii lui Hristos?

Înainte de a avea loc un sinod, să ne întrebăm dacă va fi posibil pentru conștiințele milioanelor de mucenici noi, curățați de sângele Mielului, să vorbească în el. Experiența istoriei ne învață că ori de câte ori Biserica este răstignită, fiecare dintre membrii ei este chemat să sufere pentru Trupul ei, și să nu dezbată probleme artificiale sau să caute răspunsuri false la probleme reale – „pescuitul în ape tulburi pentru satisfacerea ambițiilor personale.

Să nu pomenim că atâta vreme cât Biserica a răbdat persecuții, nu s-a convocat niciun sinod ecumenic – ceea ce nu înseamnă că Biserică lui Dumnezeu din acele vremuri nu viețuia și funcționa după o practică sinodală. Dimpotrivă, vremea persecuțiilor a fost perioada celor mai bogate roade. După aceea, când s-a întrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat și mărturisitorii cu rănile și cicatricile lor. Episcopii au fost încercați în focul suferinței, care L-au putut mărturisi apoi pe Hristos că Dumnezeu și Domn. Va fi duhul lor prezent și în zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenți la sinodul care se pregătește acum, astfel ca acest sinod să se slăvească potrivit Duhului Sfânt și să vorbească și să hotărască după Hristos, și ca să nu se audă în el mai întâi cei care nu sunt liberi față de influența puterilor lumii acesteia? Să considerăm, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afară țării, care, pentru toată slăbiciunea lor omenească, poartă asupra lor lanțurile Domnului și ale Bisericii Ruse care a mers în pustie din pricina prigoanelor, într-un chip care nu au fost mai prejos decât cele ale lui Dioclețian: acești episcopi au fost excluși dinainte de către Moscova și Constantinopol, de la participarea la sinod, și astfel i-au redus la tăcere.

Să ne gândim la episcopii Rusiei și ai altor țări ateiste declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau luă decizii în mod liber; unii nici nu vor avea voie să participe la sinod. Să nu mai vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregăti cu vrednicie pentru un prilej atât de important și semnificativ. Nu este lucrul acesta o dovadă mai mult decât suficientă ca la sinod, conștiința Bisericii martirizate și conștiința pleromei ecleziastice vor tăcea, că reprezentanții lor nici măcar nu vor putea intra? Putem lasă deoparte problemă cu privire la cât de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea când Domnul Iisus Hristos și credința în El sunt răstignite într-un chip cu mult mai cumplit decât înainte, următorii Lui trebuie să hotărască cine va fi cel dintâi dintre ei. 

La vremea când satan caută nu numai trupul ci chiar sufletul omului și al lumii, când omenirea este amenințată cu autodistrugerea, este moral și normal ca ucenicii lui Hristos să se preocupe de aceleași probleme (și în același fel) ca ideologiile anticreștine contemporane-ideologii care vând Pâinea vieții pe un maldăr de gunoi? Ținând cont de aceste lucruri și extrem de conștienți de situația Bisericii Ortodoxe contemporane și a lumii în general – care nu s-a schimbat substanțial de la ultimul apel către Sfântul Sinod al Episcopilor (mai 1971) conștiința mea mă obligă încă o data să mă îndrept cu insistență și cu rugăciune fierbinte către Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Sârbe martirizate: Biserică noastră sârbă să se rețină să participe la pregătirile pentru „sinodul ecumenic, și de bună seamă, să se abțină să participe la sinod. Căci, Dumnezeu să nu îngăduiască ca acest sinod să vină și să treacă, ca să se aștepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii și pierderea multor suflete.

Analizând problema din punct de vedere al experienței apostolice și patristice și istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc de vindecare, va deschide răni noi în trupul Bisericii și va ridica în fața ei probleme noi și nenorociri noi. Trebuie să rostesc rugăciunile sfinte și apostolice ale Părinților Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Nevrednicul arhimandrit Iustin (părinte duhovnicesc al Mănăstirii Chelie)
ajunul Sărbătorii Sfântul Gheorghe, 1977
Mănăstirea Chelie, Valjevo, (Yugoslavia).

sursa: http://www.atitudini.com/2016/07/sa-nu-uitam-cum-un-mare-sfant-al-bisericii-sf-iustin-popovici-se-opunea-sinodului-panortodox/