Acești Sfinți erau din Asia, din părțile Ciliciei, din tată păgân și din maică creștină, al cărei nume era Teodota, spre deosebire de alți doi Sfinți Cosma și Damian, care sep trăgeau din Roma și care se prăznuiesc ca Mucenici, în fiecare an, la 1 iulie.

Deci, rămânând mama lor văduvă, așa precum căuta ea să placa lui Dumnezeu cu viața ei cinstită, așa învăța și pe fii ei, hrănindu-i cu bună învățătură, în credința lui Hristos și povățuindu-i spre toată fapta bună. Și la unele școli înalte i-a trimis pentru a se desăvârși în iscusință. În acest chip au ajuns tinerii nu numai adânc cunoscători în meșteșugul doctoricesc, ci au primit de la Dumnezeu și darul de a tămădui orice suferință sufletească și trupească, folosind atât oamenilor, cât și dobitoacelor. Iar ceea ce uimea pe toți era împotrivirea lor de a primi vreo răsplătire pentru osteneala lor cu cei bolnavi, căci nu tămăduiau pentru plată sau să adune bogății, ci ca să-și dovedească dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, după porunca lui Hristos: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Singura lor plată era că cel tămăduit să creadă în Hristos, de la Care îi venea tămăduirea.

Pentru această purtare a lor, ei au fost numiți de cei credincioși „doctori fără de plată” sau „doctori fără de arginți.” Deci, astfel petrecându-și viața lor, cu pace și în dreapta credință, s-au săvârșit. Și sunt pomeniți în Biserică în fiecare an, ca niște calzi folositori și doctori apărători ai sufletelor și ai trupurilor noastre.

Întru această zi, cuvânt despre o femeie pustnică

    Un oarecare călugăr s-a dus în pustia cea mai îndepărtată și a văzut o femeie șezând pe o piatră. Și, socotind că este o fiară, a început a striga și a-i porunci, zicând: „De ești om, pogoară-te aici să vorbim.” Iar ea a zis: „Ce voiești, omule? Du-te de aici, că sunt femeie goală”. Și i-a zis starețul: „Primește o haină, scufia și brâul”. Iar ea primindu-le, s-a încins și a pogorât spre stareț. Și i-a zis bătrânul: „Pentru Domnul, spune-mi mie, cine ești tu?” Iar ea a zis: „Eu sunt fiica unei căpetenii de ostași. Și voiau părinții mei să mă dea pe mine după bărbat și să mă facă stăpâna casei. Iar eu m-am gândit că toate lucrurile lumii acesteia sunt trecătoare. Și am fugit noaptea în pustie și am ajuns la piatra aceasta; și sunt de atunci șaizeci de ani până în ziua de astăzi, iar om n-am văzut, fără numai, pe tine. Și am un vas de apă, iar altul de bob muiat și Dumnezeu în toate zilele le umple pe ele”.

Deci, a mâncat dintr-însul starețul și a băut din apa ei și, săturându-se, a lăudat pe Dumnezeu. Și voind ea să se ducă la chiliuța sa, dezbrăcându-se, i-a zis lui: „Primește-ți ale tale, părinte”. Iar el i-a zis: „Nu face așa, maică sfântă, ci să le ai cu tine acestea”. Însă ea nu voia, ci i-a zis lui: „Mergi de-mi adu mie altă haină, scufie și brâu și degrabă să vii la mine”. Iar el, mergând și luând cele trebuincioase, iarăși a venit la piatra ei și a început a striga și a grăi și nu era glas nici auzire și o piatră lată era prăvălită pe dinaintea peșterii. Iar fiarele cele sălbatice, scrâșneau cu dinții împotriva starețului. Și făcând el rugăciune, s-au risipit fiarele și piatra s-a răsturnat. Și, intrând în peșteră, a aflat-o pe ea moartă. Apoi a îmbrăcat-o cu haina, cu scufia și cu coltuni și a pus-o pe ea în peșteră.

Și era starețul beteag de un ochi, din tinerețile sale și, îndată a văzut, tot umblând cu cinstitele ei moaște, și a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei un dar ca acesta și răbdare. După aceea, făcând rugăciune, a prăvălit piatra peste ușa peșterii și s-a dus întru ale sale.

.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul
    Ați auzit că doi de vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa, două de vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa, iar doi în casa și celelalte. Cei din casă sunt judecătorii și povățuitorii cei ce sunt în înalta stăpânire și împărații și asupritorii. Că este judecător drept și este judecător nedrept. Cel drept se ia și se scoate din foc, iar cel nedrept se lasă. Iar cei din țarină, adică din lumea aceasta, sunt țăranii, cei de rând și cei prea mici cu neamul și cu bogăția, slăviții și neslăviții, drepții și cei nedrepți. Și drepții se iau, iar nedrepții se lasă în foc. Iar cele ce macină sunt mulțimea femeilor, iar în parte și sufletele celor ce au luat jugul robiei și și-au săvârșit în boala biată lor. Că sunt femei drepte și sunt și nedrepte, sunt robi drepți și sunt și nedrepți. Sunt bolnavi drepți, precum Iov și Lazăr, și sunt nedrepți, precum Cain și Gheezi; pentru aceea zice: „Doi de vor fi în pat, arătând astfel boala lor, drepții se vor lua, iar nedrepții se vor lăsa”.

Iar cum se vor lua drepții, să spună Pavel: „Cei vii în Domnul se vor răpi în nori, în vazduh, și totdeauna cu Domnul vor fi”. Și cum se lasă nedrepții? Vor aduna îngerii pe cei aleși din cele patru vânturi, iar pe necredincioși îi vor arde cu focul cel nestins. Deci, să nu socotești că focul nestins al osândiților va fi cu lemne, nici că sunt oarecare slujitori care îl aprind pe dedesupt, precum socotesc mulți bârfitori. Ci caută la Sodoma și vezi cuptor fără de lemne. Cugetă la împietrirea femeii și minunează-te de îngrozirea focului. Că și Lot era împreună cu femeia și cu cele două fiice ale lui. Dar nici Lor nu s-a ars de foc împreună cu fiicele și nici femeia lui n-a scăpat de groaza focului. Ci fiecare a luat plată după starea sa. Așa va fi și la judecată. Drepții, adică, se vor lua ca Lot, iar cei nedrepți se vor lăsa ca femeia lui Lot. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.