Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.
Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:
– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.
Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.
Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:
– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.
După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.
.
(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
_____________