Walther Rathenau., evreu, scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:

Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii

Dan Amedeo Lazarescu, mason:

Cine nu știe ca in perioada celui de al doilea razboi mondial s-a stabilit instaurarea comunismului in Europa de Est pentru o perioada de 50 de ani, înseamnă ca nu știe istorie

Silviu Brucan (evreu, nascut Saul Bruckner, 1916 – 2006) spunea in 1990:

Am stiut cand vine trenul, am stat pe peron si l-am luat“

Gelu Voican Voiculescu:

Intr-o revolutie vechii conducatori trebuie sa moara”.

Asadar, exista niste papusari la nivel mondial care decid lucruri. Mari si mici. La nivel continental sau zonal. Si au planuri pe multe zeci de ani inainte. Pe care le pun in aplicare.

 

CRONOLOGIA REVOLUTIEI

Lui Ceaușescu i se ascundeau informații esențiale despre Bilderberg

Intr-un interviu dat de fostul ofiter SIE Stelian Octavian Andronic lui Ion Cristoiu, aflam ca in 1972 ofiterul nu stia nimic despre Bilderberg Group. Apoi a aflat ca acesta doreste crearea unui guvern mondial, a unei armate mondiale si a unei religii mondiale, new age. A trimis nota in Romania si raspunsul venit de la “centrala“ a fost ca nu prezinta interes. Lucru ce l-a suparat si ca urmare i-a pregatit lui Ceausescu o nota pe doua pagini pe care i-a înmânat-o aghiotantului acestuia la sosirea in Olanda, cu ocazia vizitei oficiale de atunci.

A doua zi i s-a dat nota inapoi cu specificatia ca “tovarasul a ordonat sa fie distrusa, impreuna cu toate materialele referitoare la acest subiect “.  Nu-si explica motivul dar precizeaza ca ulterior s-a intalnit cu acel aghiotant ce i-a reamintit sa taca …

INTREBARI :

Cine conducea in mod real “centrala“?

De ce lasau impresia ca nu-i intereseaza subiectul? Ca imbecili nu erau sa nu inteleaga importanta sa.

Cat de informat era Ceausescu despre chestiunile importante?

Prin extensie, cat de informat era despre ce s-a intampla in mod real la Timisoara?

De ce au fost ucisi sau au disparut cei ce urmareau activitatea “disidentilor“ importanti ce aveau relatii cu sovieticii sau occidentalii?

 

Rolul FMI in pregatirea terenului

imf.head.

Foto: http://clubofmozambique.com/news/watch-mozambiques-public-debt-crisis-a-taboo-at-imfworld-bank-annual-meetings-2017/

La inceputurile anilor 80 incepuse in mass-media vestica o intensa campanie prin care se critica regimul Ceausescu pe motiv de datorie externa, iar Europa Libera repeta zilnic aceeasi placa, evident cu scopul de a o afla cat mai multi romani.

Intr-un articol din 2010 din Adevarul, care citeaza Forbes, se specifica:

„În 1981, România se pregătea să ramburseze anticipat întreaga datorie externă evaluată la aproximativ 15 miliarde de dolari. Puţini ştiu că la sfârşitul anilor ’80, România intrase parţial în încetare de plăţi, iar conturile în valută îi fuseseră blocate.

A fost nevoie de un împrumut de la FMI de 1,5 miliarde de dolari (o sumă mare pentru acele timpuri) pentru rezolvarea situaţiei.”

Cititi va rog mai multe in articolul:

FARA SCAPARE? La sfârşitul anilor ’80, conturile în valută ale României fuseseră blocate. S-a rezolvat printr-un … imprumut la FMI

In 2011, in emisiunea lui Mihai Gadea de la Antena 3, ginerele lui Nicolae Ceausescu (Mircea Oprean, sotul Zoiei Ceausescu) declara ca nu socrul sau a decis sa achite integral datoria externa a tarii …

La acea vreme Poloniei (care avea o datorie cu mult mai mare) i s-a aprobat de catre FMI si Banca Mondiala reesalonarea datoriei in schimbul retrocedarii unor proprietati catre evrei. Romaniei insa nu … De aceea in cele din urma Ceausescu a dat in 1988 o lege prin care erau interzise imprumuturile de la cele doua institutii financiare, ceea ce pe stapanii sistemului bancar i-a enervat si mai tare.

Cititi va rog mai multe in articolul:

IPOTEZA. Nu Ceausescu a hotarat plata datoriilor? FMI si Banca Mondiala n-au mai vrut reesalonarea?

Plata datoriei externe s-a facut insa prin sacrificarea populatiei. Cei trecuti de 40 de ani isi aduc desigur aminte de cartelele pentru alimente, de uriasele cozi la ceea ce mai era la liber, de frigul din case, de intreruperea zilnica a curentului electric, de interzicerea circulatiei cu autoturismul propriu iarna, de uriasele cozi la benzina, etc.

Simultan, programul tv s-a redus la un singur post ce emitea cam doua ore pe zi, in care telespectatorii puteau viziona doar laude la adresa presedintelui Nicolae Ceausescu, a sotiei acestuia si uneori a Partidului Comunist Roman. In presa scrisa nu puteai citi mai nimic in afara acelorasi laude, in cinematografe nu mai vedeai super productiile de la Hollywood iar din librarii disparusera o gramada de autori.

Timp in care, poporului nu i se explica de ce se plateau acele datorii, deci de ce acele greutati. Asa ca, aceasta combinatie sinistra de lipsuri pe de o parte si de laude la adresa „conducatorului iubit” pe de alta parte, nu puteau avea decat un singur rezultat. Ceea ce s-a si intamplat. De la o iubire reala incepand cu anii 60, cetatenii au ajuns efectiv sa-l urasca la sfarsitul anilor 80.

Cateva exemplificari pentru cei mai tineri. Momentul 1968 – invadarea Cehoslovaciei:

Si nu era doar un nationalism fara paine in anii aceia:

Iata si cum arata un telejurnal in 1971:

Apoi au venit anii 80 si s-a ales praful:

Iata si ce putem citi in articolul Nicolae Ceaușescu a deconspirat planul FMI și al masonilor înainte să fie omorât:

“Din studiile efectuate la vremea aceea la Institutul de Cercetare al Europei Libere, studii care se pot consulta la arhiva Universităţii Central Europene de la Budapesta, reiese clar că planul propus de către FMI pentru plata datoriilor României prevedea măsuri de austeritate atât de drastice încât a fost refuzat de conducerea de atunci a României, fiind înlocuit cu un program propriu care, deşi mai puţin sever decât cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru sărăcia şi lipsurile pe care le-au îndurat oamenii până în 1989.”

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi.

Faptul că a ieşit din comunism fără datorii nu i-a fost de mare folos României.

A.U.G.: Ar fi putut să fie altfel. Într-o analiză făcută în februarie 1989 de Bogomolov, consilierul lui Gorbaciov, se arăta că acest lucru era în avantajul României, creând precondiţiile pentru ca această ţară „a cărei populaţie s-a eliberat de valorile socialiste şi care tradiţional a fost educată în spiritul destinului comun cu lumea latină să se orienteze definitiv spre Vest”. În aceste condiţii, susţine mai departe Bogomolov, sprijinul material şi financiar al Occidentului ar putea fi într-adevăr eficient într-o ţară care, spune el, posedă resurse economice şi naturale îndestulătoare. Din păcăte, sprijinul material şi financiar consistent al Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia, Ungaria şi mai apoi spre cehoslovaci. De altfel, şi în privinţa susţinerii economice de către Occident există interpretări diferite.

La ce vă referiţi?

A.U.G.: Se spune curent că România ar fi vrut cu tot dinadinsul să-şi replătească datoriile pe la începutul anilor 1980. Or, de fapt, n-a avut încotro.

Vreţi să spuneţi că FMI a putut să oblige regimul Ceauşescu să-şi achite datoriile înainte ca ele să fi devenit scadente?

A.U.G.: Nu este vorba de scadenţa datoriilor. După criza polonă din 1980, statul est-european cu imense datorii la băncile occidentale, acestea au devenit foarte nervoase, întrebându-se dacă statele comuniste din estul Europei vor fi capabile să-şi achite datoriile contractate în decursul anilor 1970. În 1981, România avea o datorie de 11,8 miliarde dolari, dar de exemplu aceeaşi datorie o avea şi Ungaria, numai că, din cauză că această ţară avea doar jumătate din populaţia României, datoria per capita a Ungariei era dublă faţă de cea a României. Cu toate acestea, scria atunci un analist al Deutsche Bank, Ungaria a fost salvată de băncile străine occidentale, în vreme ce România a fost nevoită să-şi achite datoriile până la ultimul ban.

De ce?

A.U.G.: Este ştiut că şi deciziile de natură economică sunt în esenţă politice. În locul unei aprecieri proprii, vă prezint răspunsul dat de un oficial american ziaristei austro-americane Susanne Brand­stätter, în filmul ei „Şah Mat. Strategia unei revoluţii”: „Am vrut să forţăm România să facă reforme, care în cele din urmă ar fi scos populaţia în stradă, sau să plătească datoriile, fapt care, în cele din urmă, tot ar fi scos populaţia în stradă”.

Vreţi să spuneţi că FMI, prin faptul că a obligat România să-şi plătească datoriile, a forţat de fapt izbucnirea revoluţiei?

A.U.G.: Neîndoielnic, politica de austeritate la care a fost supusă populaţia României în anii 1980 a fost printre factorii decisivi care au dus oamenii la disperare şi, în final, la revoltă.

Cititi va rog si:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 2) FMI (Fondul Monetar International).

Armele de distrugere in masa ale lui Nicolae Ceausescu

Iata ce putem citi la Nicolae Ceaușescu și un „Secret de Stat” de care sovieticii s-au temut! Operațiunea ultrasecretă de care nimeni nu a știut până azi! de pe Antena 1:

Puțini știu că regimul ceaușist a avut un proiect secret despre arme de distrugere în masă, pe care l-a demarat în anii `80.

Se pare că Nicolae Ceaușescu a dat un ordin de construire a unei rachete de croazieră. Mai mult decât atât, se pare că dictatorul discuta cu generalii români despre problema armei chimice. Dezvăluiri recente arată că Ceaușescu a aprobat finanțarea unor proiecte de cercetare și producție de arme nucleare și chimice chiar în țara noastră.

Potrivit unui fost general de atunci, dictatorul își dorea mult să dețină o bombă atomică. Ceea ce este cu adevărat incredibil este că la un moment dat, serviciile secrete românești au ascuns achiziția unor rachete capabile să transporte arme de distrugere în masă.

Acestea au fost apoi ținute în secret sau au dispărut fără urmă. Mărturiile vorbesc desăre faptul că mai bine de 400 de astfel de rachete ai dispărut din dotarea Armatei, în direcția Israel, în cadrul unui transport ultrasecret la care a participat și Mossad-ul.

Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov, stanga, alaturi de premierul britanic Margaret Thatcher, 16 decembrie 1984. Foto: http://darkroom.baltimoresun.com/2013/04/former-british-pm-margaret-thatcher-dies-at-87/file-baroness-thatcher-dies-aged-87-thatcher-on-the-world-stage-5/

Mihail Gorbaciov, 1988:

“De acum încolo, progresul global este posibil numai prin consens universal în stabilirea unei noi ordini mondiale.“

In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx .

De asemenea, David Rockefeller a fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat tot in 1973 .

La inceputul anilor ’80, evreul George Soros a inceput sa finanteze gruparile de rezistenta, precum si persoanele aflate in dizgratia regimurilor comuniste din Europa de Est, prin „Open Society” („Societatea Deschisa”) sustinuta financiar de „Soros Fund Management”

In URSS, Soros l-a cunoscut si a devenit mentorul lui Mihail Gorbaciov iar numerosi tineri sovietici au luat calea burselor sale si au ajuns in Occident.

Dupa ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru „transformarea educatiei si economiei ruse”, miliardarul a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea in Rusia „International Science Foundation”.

La finalul actiunii, Soros i-a creat o fundatie lui Gorbaciov, cu sediul in SUA …

Cititi va rog si:

GEORGE SOROS, GUVERNUL MONDIAL, NOUA ORDINE MONDIALA, lista lui Soros

Intr-o alocutiune rostita la Bruxelles, celebrului fost dizident sovietic Vladimir Bukovsky (care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS) a dezvaluit ca, in ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale (creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller), formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi BANCA MONDIALA. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov:

Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.

Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing: ”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Maastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.”

Cititi va rog si:

UNIUNEA EUROPEANA este un PROIECT MASONIC din secolul XIX / FONDATORII UE au fost ANTI CRESTINI / Iar DOCTRINA UE a fost inca de la inceput LUCIFERICA

La 1 februarie 1989, Departamentul International al CC al PCUS (DICCPCUS) arata intr-un memorandum ca partidele comuniste infiintate de URSS pe model stalinist in statele “eliberate” de Moscova sau cu participarea ei si-au epuizat rolul.

Nu stim cand a inceput Gorbaciov sa aiba viziuni planetare, ne aducem insa aminte ca dupa moartea lui Brejnev i s-a creat un extrem de favorabil culoar de acces la conducerea URSS iar ceilalti doi predecesori ai sai au murit foarte repede dupa ce au ajuns in functia de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: Iuri Vladimirovici Andropov (1982–1984) la 70 de ani si Constantin Ustinovici Cernenko (1984–1985) la 74 de ani.

In 1992 David Rockefeller a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor.

Cititi va rog mai multe la:

“CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA , OLIGARHIE , EVREI , NOUA ORDINE MONDIALA

Cititi va rog si:

Cu ocazia celebrarii caderii zidului Berlinului (9 noiembrie), MIHAIL GORBACIOV ne aminteste ca impreuna cu PAPA IOAN PAUL II a lucrat pentru edificarea NOII ORDINI MONDIALE

Silviu Brucan

Silviu Brucan, stanga. George Soros, dreapta. Foto: http://www.mediafaxfoto.ro/Preview.aspx?Id=133823

Interesant e cum se plimba, inaintea revolutiei, Silviu Brucan ca voda in loboda de la Washington la Moscova, oprindu-se din cand in cand la postul de radio Europa Libera din München.

Ascultam pe vremea aceea celebrul post si imi amintesc cum unul dintre realizatorii uneia din emisiunile la care fusese invitat Brucan, il intreaba unde a fost in SUA si URSS?

Raspuns: La prieteni.

Intrebare: Nu va este frica sa va intoarceti in Romania?

Raspuns: DelocAm prieteni foarte importanti peste tot in lume. Si radea. Avea un ras caracteristic, inconfundabil. Lasa clar ca sa inteleaga ca stie si face multe.

Intrebare: Poate mai bine ramaneti la postul nostru de radio …

Raspuns: Am treaba in Romania. Si iar rade …

Pe numele sau real Saul Bruckner (1916 – 2006), evreu, in septembrie 1944 este numit secretar general la “Scanteia“ declansand cu timpul o acerba campanie pentru incarcerarea politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu si Corneliu Coposu. De asemenea a cerut pedeapsa cu moartea a anti comunistilor Radu Gyr si Pamfil Şeicaru.

Sotia sa, stalinista Alexandra Sidorovici a devenit procuroare la Tribunalul Poporului, calitatea in care a cerut multe condamnari la moarte.

Brucan a mai fost si profesor de jurnalism la Universitatea din Bucuresti. De asemenea ambasador in SUA in 1955 si la Natiunile Unite intre 1959 – 1962.

In martie 1989 a scris “scrisoarea celor sase“ semnata mai apoi de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Corneliu Mănescu si Constantin Pîrvulescu, citita la Radio Europa Libera si Vocea Americii.

Dictatura ceausista n-a prea avut efecte asupra sa, plimbandu-se nestingherit unde dorea si cand dorea, intalnindu-se cu cine dorea. De fapt, cu cine trebuia. Caci a avut extrem de multa treaba aceasta adevarata eminenta cenusie, atat atunci cand planul papusarilor prevedea instaurarea bolsevismului in Romania, cat si atunci cand s-a stabilit ca vechea forma de comunism trebuia sa dispara …

A insistat ca sotii Ceausescu sa fie omorati in zi Sfanta de Craciun.

In zilele revolutiei panica populatia la televizor cum ca teroristi superantrenati ies din canale si trag din orice pozitie.

Spre sfarsitul anilor 1990 avea emisiunea Profeţii despre trecut la ProTV (pe atunci cu patron evreul Lauder).

 

Laszlo Tokes

Foto: http://evz.ro/timisoara-protestul-pentru-laszlo-tokes-si-povestea-agentilor-straini.html

In realitate, Tokes nu facea niciun fel de disidenta, ci executa un plan primit din exterior. Legaturile sale cu serviciile secrete maghiare au fost destul de stravezii. In plus, pastorul reformat a facut un balet complex cu Securitatea romana. Rolul jucat de el in Revolutie nu este caracteristic unui disident autentic, ci unor complicitati specifice serviciilor secrete. De altfel, Tokes a refuzat sa evacueze casa parohiala din Timisoara doar in acele zile fierbinti din decembrie 1989. Ulterior, a plecat linistit, fara sa se mai opuna evacuarii.

Cititi va rog mai multe la:

In 1989 STAPANII l-au folosit pe Laszlo Tokes. Il mai folosesc oare si acum sau actioneaza de capul sau?

 

Vizita in Iran

Nu se stie nici acum de ce a plecat tocmai atunci acolo (18 – 20 decembrie 1989):

Iata insa un pasaj interesant din articolul Ultima „excursie” în Iran a lui Nicolae Ceauşescu de pe Jurnalul:

Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul „beneficiar” al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.

67 000 de „turisti” sovietici si o tradare la nivel inalt?

Se pare deci ca episodul cu Bilderberg despre care am relatat la inceputul cronologiei n-a fost singular. Ba mai mult, se pare ca dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt.

Iata pe larg ce putem citi la Cei 67.000 de „turisti” sovietici care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989 din Ziua:

Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut „repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste „revolta” de la Brasov. O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.

Postul „Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand. Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca „bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o „revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari. Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca „mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand „spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.
Vine „spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul „turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile „Lada” cu „turisti” sovietici in directia Timisoara. La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile „Lada”. „Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.

„Turistii” sovietici formau forta de soc „spetznaz”, constituita din „operativi” ai GRU care actionau in civil („visautniki”). Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie. La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale „spetznaz”, adica „verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate”, Hamburg 1990).

Ceausescu avusese o discutie apriga cu Gorbaciov

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie „la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a „schimbarii”, a politicii de „perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.

La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze „critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca „jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.

Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”. A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.

In loc de banda cu aplauze…

Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o „echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti „manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in „anticeausisti”. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune. De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor. (Conform declaratiilor locatarilor).

Iliescu isi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnica”

Avertizat, Ion Iliescu isi ia „ramas bun” de la colegii de la Editura „Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) liescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii. Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR. Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania.(vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din „Studioul 4” era dirijata de Securitate din „Studioul 5”

In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt „muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt „huligani”. Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC. Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune. O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite „Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul 5” insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este „asistat” de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in „Studioul 5”, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care „intinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiune si „Studioul 4”. Pretext: „s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura.

 

Nu stiu cat de reale sunt toate cele de mai sus. Trebuie studiat. Pe de alta parte nu stiu cand se va afla intregul adevar.

Oricum, e limpede ca s-au facut pregatiri din timp.

Iata si discursul lui Nicolae Ceausescu din 21 decembrie 1989:

In concluzie:

Papusarii au decis impartirea lumii in doua blocuri: est si vest.

Dar pentru un timp limitat.

Cand acest termen limita s-a apropiat, au creat un culoar favorabil omului lor de nadejde, Mihail Gorbaciov, astfel incat acesta sa ajunga la conducerea URSS, de unde sa inceapa reformele ce au dus la prabusirea blocului comunist.

Si totul s-a produs in relativa liniste, cu o singura exceptie: Romania.

De ce atata ura impotriva acestui neam?

FMI-ul a impins Romania intr-o situatia fara iesire ce a dus la un trai atat de greu, incat la momentul hotarat mamaliga a reusit sa explodeze.

Si nu le-a ajuns ca populatia a iesit masiv in strada, au dorit ca musai sa curga cat mai mult sange de roman pe strazi. Caci s-au ucis frate cu frate cuprinsi fiind de panica produsa de povestile cu teroristi, care teroristi n-au fost prinsi niciodata, din simplul motiv ca nici nu au existat vreodata.

Si nici macar asta nu le-a fost de ajuns. Au hotarat executarea sotilor Ceausescu fix in zi de Craciun, pentru ca poporul sa se bucure de sange tocmai in aceasta Sfanta zi.

Ca planul a fost distrugerea Romaniei, este limpede:

De ce insa cu atata ura?

________________

Sursa – http://ortodoxinfo.ro/2017/12/15/adevaratii-papusari-ai-revolutiei-romane-de-la-1989/