O expoziție din mall-ul AFI Cotroceni, care pretinde că denunță kitsch-ul, dar atacă Biserica și obiceiurile ortodoxe, prezentându-le exclusiv în manieră batjocoritoare, a stârnit reacții puternice printre credincioși și membrii societății civile. Sub titlul „Romanian KiTsch Museum”, unde T-ul este desenat sub formă de cruce, așa-zisa expoziție prezintă în manieră disprețuitoare și defăimătoare anumite simboluri și practici religioase creștine, mesajele fiind împotriva Ortodoxiei, confesiunea majoritară din România, arată Știri pe Surse.

Expoziția nu trece în revistă și alte confesiuni creștine sau chiar religii din spațiul românesc, cum ar fi cea musulmană sau mozaică. Cazul ar fi trebuit să intre automat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Asociația NeamUnit a luat atitudine pe social media, cerând desființarea expoziției și sancționarea responsabililor. Totodată, românii sunt îndemnați să facă plângeri conducerii magazinului, pentru lezarea simbolurilor și valorilor comunității religioase majoritare.
.
„Ne declarăm indignarea față de prezentarea religiei ortodoxe si a Bisericii Ortodoxe Române ca fiind un „kitsch”, atât credința cât și credincioșii fiind prezentați intr-o manieră batjocoritoare in incinta AFI Cotroceni care găzduiește o „expoziție” a „kitchului”.
.
Solicităm conducerii AFI COTROCENI imediata înlăturare a acelor imagini si prezentări batjocoritoare, Sfânta Cruce fiind inclusiv in titlul expozitiei prezentată ca fiind un obiect kitschos bagatelizat in prezentare chiar in titlu.
.
Vă asteptam la mall Cotroceni cu plangeri catre conducerea magazinului si alte actiuni până la înlăturarea totală a imaginilor si titlui care prezinta credinta ortodoxă si simbolurile credinței intr-un mod jignitor.
.
Solicităm demisia celor responsabili care au permis ca această prezentare ofensatoare să aibă găzduire in interiorul Mall Cotroceni, la patinoar”, a comunicat Asociația NeamUnit, luni, pe pagina proprie de Facebook.
.
Interesant este că pe pagina sa de Facebook, mall-ul AFI Cotroceni se erijează în formator al copiilor și elevilor români, propunând un proiect educațional în parteneriat cu Asociația ProEdus și Primăria Capitalei, aparent bine-intenționat. „Elevii, părinții și profesorii pot participa la: workshop-uri, training-uri, sesiuni de formare, dezbateri, concursuri de cultură generală, la activități multimedia, expoziții interactive, expoziția despre corpul uman sau la experimentele chimice din cadrul laboratorului de științe”, se arată în postarea AFI Cotroceni.
.
„La evenimentul de deschidere, din partea Primăriei Municipiului București, au participat viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, și Liliana Toderiuc-Fedorca, director executiv al Direcției de Cultură, Învățământ, Turism”, se arată într-o postare similară pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București. Precizăm că Tomescu este membru USR-PLUS, iar Toderiuc-Fedorca face parte din PNL.
.
Gândindu-ne însă la faptul că elevii care ar vrea să participe la activitățile educaționale ar „priza” în drumul lor spre AFIHUBPROEDUS imagini din expoziția anti-bisericească auto-intitulată „Romanian KiTsch Museum”, ne dăm seama cu ce „educație” bazată pe ce „valori” se vor întoarce acești copii acasă.
.
Expoziția batjocoritoare la adresa ortodoxiei românești din mall-ul bucureștean cu patronat majoritar israelian ar fi al doilea atac israelian la adresa ortodoxiei din ultima săptămână (e drept, inițiat de privați, nu la nivel oficial – n.red.). În noaptea de 2 februarie 2021, un fanatic israelian a atacat cu pietre Biserica Patriarhiei Române din cartierul Musrara al Ierusalimului, lovind fără succes porțile lăcașului, dar reușind să îndoaie crucea de pe emblema B.O.R. și să distrugă camera de supraveghere a obiectivului, după cum ActiveNews a relatat aici.
.
Patriarhia Română nu a emis încă un comunicat asupra provocării anti-ortodoxe din mall-ul AFI Cotroceni, până la ora publicării acestui articol.
.
________
ț

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” 

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE!!!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.