Camelia Smicală, doctorița româncă ai cărei copii au fost luați de statul finlandez și apoi separați între ei, a anunțat vineri seară că s-a deplasat până la Ambasada României, cerând găzduire pe teritoriul acesteia, pentru a fi protejată de abuzurile autorităților finlandeze împotriva ei și a copiilor ei. I s-a refuzat solicitarea, oferindu-i-se în schimb o invitație la discuții. De partea cealaltă, Serviciul Social (autoritatea finlandeză de Protecție a Copilului – n.r.) a anunțat-o că nu i se va mai permite să-și vadă copiii sau să ia legătura cu aceștia. Maria este ținută drept pedeapsă la carceră, neavând dreptul elementar de a se adresa măcar avocatului, iar Mihai a fugit la un prieten necunoscut.
„Am fost până în fața ambasadei. Ambasadorul a spus că nu ne poate găzdui în ambasadă dar că mă invită la discuții. Bănuiesc că a anunțat poliția, care ne-ar fi așteptat la poarta ambasadei. Socialul a sunat și a spus ca din acest moment nu mai vad și nu voi mai vorbi cu copiii vreodată. Maria este la carceră și nu are voie să vorbească măcar cu avocatul ei. Mă acuză iar că aș fi vrut sa fur copiii,pentru faptul că am cerut ajutorul României. Copiii cer sa fie duși în România, deci, chiar și dacă ar fi fost adevărat, nu ar fi fost vorba despre răpire. Aș fi avut milioane de posibilități să fur copiii dacă aș fi dorit. Nu am dorit asta.
Pentru siguranța lui Mihai, el s-a dus la un prieten (nu știu unde), iar eu sunt terminată. Repet, Maria este la carceră, fără a avea dreptul de a vorbi măcar cu avocatul ei.
Poliția finlandeză ne vânează”, a mărturisit Camelia Smicală vineri pe Facebook.
În cursul zilei de joi, românca dăduse detalii emoționante despre felul cum autoritățile finlandeze au găsit de cuviință să îi „protejeze” fiica, smulgând-o de acasă și încredințând-o unui cuplu străin, fapt considerat ca fiind „în interesul superior” al copilului.
„Maria. La opt ani a primit întâia lecție despre cruzime: predată laconic și fără cuvinte, de oameni plătiți să facă asta.
A fost luată pe sus din căminul ei, nu înainte să-și vadă mama imobilizată, maltratată, înfrântă. Tot ce a mai auzit până să fie urcată într-o mașină, a fost propriul plâns amestecat cu urletele lui Mihai. Frate și soră, făceau acum obiectul unei confiscări.
Au livrat-o unui cuplu, într-o casă în care familiare îi erau doar hainele de pe ea. Dintr-odată n-a mai avut pe nimeni din cei pe care-i iubea, nimic din ceea ce cunoștea, iar cum să se adapteze la această singurătate devastatoare, era strict problema ei. Plângea încontinuu și ăștia, finlandezii, ca s-o liniștească, zbierau în cor. Să tacă odată! Așa a învățat să plângă în ea ca să nu mai fie auzită, și să-i cruțe de prezența ei ascunzându-se sub pat – o altă lecție folositoare pentru un copil trăitor în cea mai fericită țară. Toate acestea in numele interesului ei superior, ceea ce nu e totuna cu învechitul bine elementar.
Este doar o secvență din opera celui mai slăvit sistem de protecție pe nume Lastensuojelu. Și totuși: „vă iubesc pe toți din rai” este declarația cu care Maria își sfârșește fiecare zi, după ce își spune rugăciunile. Meditați la asta, dragilor…s-ar putea să fie o lecție cu adevărat folositoare”, a povestit Camelia Smicală, joi, pe Facebook.
Platforma Civică ÎMPREUNĂ, care a inițiat numeroase demersuri către autoritățile române pentru a le determina să intervină în favoarea cetățencei române din Finlanda, a transmis vineri pe pagina proprie de social media un apel la mobilizare cetățenească, în lipsa vreunei acțiuni instituționale a Statului Român.
„România hăituită sub ochii noștri care alegem!
Acum, în aceste clipe, Camelia si copiii ei sunt batjocoriți în primul rând de autoritățile române: „Ca urmare a faptului că am cerut repatrierea, Maria a fost băgată la carceră și Mihai a fugit. Ambasadorul României la Helsinki a spus ca nu ne primește în ambasadă. Eu sunt cu Mihai in drum spre ambasadă și vom face live de acolo. Mihai refuză să se mai întoarcă acolo. Situația este disperată”. Camelia Smicală, acum!”, a scris Platforma civică ÎMPREUNĂ, vineri, pe Facebook.
Ambasada României în Republica Finlanda nu a emis încă vreun punct de vedere în acest caz, ultima postare de pe pagina de Facebook a instituției fiind de luni, când au fost anunțate programul și localizarea secțiilor de votare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Amintim că, până la data de 31 decembrie, Finlanda deține președinția rotativă a Consiliului U.E., pe care a preluat-o la 1 iulie de la România. Potrivit paginii web a Consiliului U.E., programul președinției finlandeze se axează pe patru priorități principale: consolidarea valorilor comune și a statului de drept; o U.E. mai competitivă și mai favorabilă incluziunii sociale; consolidarea poziției U.E. ca actor global în cadrul acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice; protejarea securității cetățenilor în mod cuprinzător. Finlanda va fi prima președinție care va integra noile priorități ale Agendei strategice 2019-2024 în lucrările Consiliului.
_____________
.

IMPORTANT!

În prima pagină a sitului romanortodox.info deasupra secțiunii ”ULTIMELE ARTICOLE” (sus în dreapta) se află o fereastră mică (un dreptunghi) în care scrie: ”CĂUTARE”. Tastând acolo un cuvânt sau o anumită expresie, veți găsi articole în care apare acel cuvânt sau expresie.

Să ne fie tuturor DE MULT FOLOS SUFLETESC !

Doamne ajută !