„Să nu primeşti ca sfătuitor pe şarpe, pentru că, în loc să-ți dea sfat bun, vrea să te ridice ca pradă. Fereşte-te de păcatul mâncării pe ascuns, chiar dacă ar fi vorba de o simplă gustare. Căci, dacă va putea să te devieze spre un lucru mic, te va arunca în luptă şi te face prizonier. Să nu deschizi urechile tale la oricine vorbeşte şi să nu răspunzi oricărui vorbitor în discuţiile ce nu au nici o legătură cu scopul ascezei. Ascultă învăţăturile bune şi întreţine inima ta cu studierea acestora. Fereşte urechile tale de povestiri lumeşti, ca nu cumva să întinezi sufletul tău stropindu-l cu noroi. Să nu te interesezi să urmăreşti discuţiile altora, nici să nu te amesteci în convorbirile lor, ca să nu fii luat în râs şi tu, iar pe aceştia să-i faci clevetitori. Să nu fii curios şi să nu vrei să vezi toate, ca să nu introduci otrava patimilor în gândirea ta. Să priveşti ceea ce este folositor, să asculţi ceea ce este folositor, să vorbeşti ceea ce este folositor, să răspunzi ceea ce este folositor. Să nu te grăbeşti să te aşezi când de faţă este unul mai mare decât tine. Chiar dacă ai fi invitat, să nu te aşezi aproape de el, ci să priveşti în jurul tău ici şi colo, grăbindu-te să găseşti un loc mai jos, ca să te cinstească Dumnezeu pentru umilinţa ta. Fiind întrebat, să răspunzi cu voce puţină şi smerită, dacă nu eşti întrebat, să stai liniştit. Dacă este întrebat altul, strânge-ţi gura ca nu cumva din graba inimii limba să-şi ia libertatea (să vorbească) şi, deviind, să rănească pe vreunul dintre cei care execută asceza cu toată stricteţea şi să devii în acest fel delicvent. Iar când te vei aşeza, să nu încrucişezi picioarele, pentru că aceasta este dovadă de inadvertenţă şi de inimă nestatornică. Iar când vorbeşti cu unul mai mic decât tine sau când eşti întrebat ceva de acesta, să nu răspunzi cu lipsă de zel, ca unul ce dispreţuieşte pe fratele său şi defăimează astfel pe Dumnezeu. Căci „cel ce îşi bate joc de sărac defăimează pe Ziditorul său” spun Pildele. Cuvântul (ziditor al) rugăciunii să preceadă toate cuvintele tale, confirmând astfel dragostea ta faţă de aproapele. Cuvânt asemănător să spui şi la mijlocul şi la sfârşitul conversaţiei tale, cu faţa plină de bucurie, ca să faci plăcere celui cu care ai vorbit. Pentru orice faptă a aproapelui tău dusă la bun sfârşit să te bucuri şi să preamăreşti pe Dumnezeu; căci faptele lui împlinite sunt ca ale tale proprii, după cum şi ale tale ca ale lui. Să eviţi să stai în capul mesei şi în primele bănci în adunări, ci să urmăreşti ultimul loc, ca să auzi mai degrabă „prietene, mută-te mai sus”. În timpul mesei mâna ta stângă să nu se agite, nici să nu se facă stăpână pe cea dreaptă. Mai degrabă să nu facă nimic, iar dacă nu (se poate), să ajute celei drepte. De fiecare dată când vei fi chemat la rugăciune, gura ta să răsune şi să observi rânduiala până la sfârşitul rugăciunii, plecarea înainte fiind socotită mare pagubă. Căci dacă nu te ridici cu uşurinţă de la masă, unde mănânci pentru întărirea corpului tău, înainte de a fi completat cele indispensabile pentru viaţă – şi nu te îndepărtezi cu uşurinţă fără o mare nevoie -, cu atât mai mult se cuvine să rămâi la masa duhovnicească şi să-ţi întăreşti sufletul prin rugăciune. Căci cu cât diferă cerul de pământ şi cele ce se află în cer de cele care se află pe pământ, cu atât diferă sufletul de trup.”

******

„Dar mai mult sunt mirat pentru că, în timp ce Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos spune: „nu vă bucuraţi pentru că duhurile vi se pleacă; ci vă bucuraţi că numele vostru este scris în ceruri”; şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”; şi în timp ce Apostolul, pe baza acestora, justificând nevoia dragostei în toate împrejurările, declară: „dacă aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător; şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”, şi mai jos: „cât despre proorocii – se vor desfiinţa; cât despre darul limbilor, va înceta; cât despre ştiinţă, se va sfârşi”; şi următoarele, la care a adăugat: „şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar mai mare între acestea este dragostea”; aşadar, în timp ce acestea şi cele asemenea au fost hotărâte astfel de Domnul şi de Apostoli, îmi exprim mirarea cum arată oamenii atâta zel şi frământare pentru cele anulate (abrogate) şi pentru cele ce lipsesc, în timp ce pentru cele permanente şi mai ales pentru dragoste, cea mai importantă dintre toate, care caracterizează pe creştini, nu numai că ei înşişi nu se îngrijesc deloc, dar chiar se împotrivesc celor zeloşi şi celor care luptă împotrivă, împlinindu-se astfel cuvântul că: „nici voi nu intraţi şi nici pe cei care vor să intre nu-i lăsaţi”. Pentru aceasta vă rog stăruitor şi vă implor să încetaţi cercetarea curioasă şi disputa necuviincioasă şi să vă mulţumiţi cu cuvintele sfinţilor şi ale Însuşi Domnului, dar să gândiţi lucruri vrednice de chemarea cerească şi să vieţuiţi cu vrednicie după Evanghelia lui Hristos, cu nădejdea vieţii veşnice şi a împărăţiei cereşti, care a fost pregătită pentru toţi cei care păzesc întru Duhul Sfânt şi întru adevăr poruncile lui Dumnezeu şi Tatăl, care se găsesc în Evanghelia fericitului Dumnezeu Iisus Hristos, Domnul nostru. Pietatea voastră ne-a reamintit să ne ocupăm de tema aceasta între cele din urmă în cuvântul nostru şi să vă expunem gândul nostru clar şi, prin voi, fraţilor întru Hristos, spre informarea voastră şi a lor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos; după aceasta am socotit că este necesar şi obligator să nu se turbure deloc unii pentru că am cercetat aceleaşi lucruri în alte împrejurări în chip diferit; pentru că în acele împrejurări am fost nevoiţi să respingem de fiecare dată subiectul introdus de vrăjmaşii adevărului; nici nu trebuie, desigur, să se turbure unii de vrăjmăşia acelora care vor să ne atribuie învăţătură străină, sau adesea să prezinte în mod mincinos ca ale noastre patimile lor, cu scopul ca să prezinte de partea lor pe cei care au o credinţă simplă (nevinovată). De aceştia este nevoie ca şi voi să vă feriţi, pentru că sunt străini faţă de credinţa evanghelică şi apostolică şi de dragoste; dar să vă aduceţi aminte şi de Apostolul care a spus: „dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema”, aşa încât să observăm şi aceea: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi”; şi aceea: „Să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după tradiţia (învăţătura) primită de la noi”, şi să umblăm astfel după modelul sfinţilor, ca „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, întru Care orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul”. „Şi Dumnezeul păcii Însuşi să vă sfinţească pe voi desăvârşit şi duhul vostru şi sufletul şi trupul păzească-se în întregime, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu care vă cheamă este credincios; El va şi îndeplini”, dacă vom păzi poruncile Lui cu harul lui Hristos întru Duhul Sfânt.

________________

Sursa: Sfântul Vasile cel Mare „Asceticele”

http://scararai.tripod.com/parinti/asceticele.html

Asceticele – Sfântul Vasile cel Mare