https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=Kawqidv7c8w

O puternică explozie s-a produs luni seara în timpul unui concert care avea loc la Manchester. Deflagrația s-a soldat cu 22 morți și 59 răniți. Doi oficiali americani au declarat, pentru Reuters., că un terorist sinucigaș s-ar afla în spatele exploziei. Informația a fost confirmată de autoritățile britanice. Dacă ipoteza teroristă se confirmă, este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni și-au pierdut viața și aproape 700 au fost răniți.

Premierul Theresa May a spus că incidentul este tratat de poliție ca un „oribil atac terorist”. Informații neconfirmate, care vin din surse americane, sugerează că atacul este opera unui kamikaze. La Londra se va reuni cabinetul de securitate COBRA și este așteptată o conferință de presă.

Un bărbat surprins în imagini în zona Manchester Arena, care avea un rucsac, este posibilul terorist sinucigaș, potrivit CNN.

Autoritățile britanice au confirmat că a fost vorba de un atac sinucigaș.

A fost un singur atacator, care a și murit.

Marturii:

Martorii au povestit ca au auzit o bubuitura puternica, dupa ce artista a parasit scena. Cum luminile erau deja aprinse, participantii si-au dat repede seama ca momentul nu face parte din spectacol. Sala s-a umplut de fum si oamenii au inceput sa fuga panicati inspre iesire.

Andy era în holul de la intrarea în arenă și își aștepta soția și fiica. El a povestit la BBC că a fost ca într-o scenă dintr-un film de război. A fost aruncat la pământ de forța exploziei. „Când m-am ridicat și am privit în jur, erau numai corpuri peste tot. Cred că 20-30 de corpuri. Nu știu dacă erau lipsite de viață, dar păreau morți. Erau pline de sânge, cu răni grave”, a spus bărbatul. „Primul lucru pe care l-am făcut – m-am năpustit pe stadion încercând să-mi găsesc familia. Nu i-am găsit, asa că m-am dus în zona unde erau tratați răniții și tot căutându-i am dat o mână de ajutor serviciilor de urgență” a povestit bărbatul. În cele din urmă, și-a găsit familia teafără, dar spune că erau mulți adolescenți întinși la pământ, care țipau. O femeie a povestit la Radio BBC că era la concert împreună cu fiica ei de 14 ani. Pentru a evita aglomerația obișnuită de la încheierea concertului, au decis să plece un pic mai devreme și să-și facă loc spre ieșire. „În timp ce mergeam, am auzit o explozie puternică. Întâi m-am gândit că am pierdut ceva din scenariul concertului. Dar când m-am întors, am văzut o scenă teribilă de oameni care se călcau în picioare în timp ce coborau scările, oameni care zăceau pe jos…Mi-am luat fiica și am fugit pur și simplu. Erau oameni prăbușiți pe jos”, a povestit martorul.

Foto: Gulliver/GettyImages

ACTUALIZARE. Explozie la Manchester. Ce se stie pana acum:

  • 22.35 O explozie are loc la Manchester Arena, la finalul unui concert susţinut de Ariana Grande
  • 22.54 Poliţia anunţă că răspunde la un incident la Manchester Arena
  • 23.00 Apar imagini cu zeci de ambulanţe care se îndreapta spre locul exploziei
  • 23.18 Transportul public în zonă este întrerupt. Poliţia instalează un perimetru de securitate şi străzile din zona arenei sunt închise
  • 23.31 Regia locală de transport anunţă că staţia de metrou Victoria este evacuată
  • 23.44 Poliţia spune că există morţi şi răniţi în urma exploziei de la Manchester
  • 24.24 O echipă de genişti ajunge la locul exploziei
  • 24.53 Un reprezentant al Arianei Grande confirmă că artista a fost evacuată şi este bine
  • 01.12 Apare primul bilanţ oficial: 19 morţi şi 50 de răniţi în urma exploziei. Poliţia anunţă că investighează incidentul ca fiind unul terorist
  • 01.24 Reprezentanţii Manchester Arena spun că explozia a avut loc în afara sălii, nu în interior cum se anunţase iniţial
  • 02.14 Poliţia informează că sunt încă mulţi oameni în interiorul arenei
  • 02.42 Premierul Theresa May anunţă că va prezida în această dimineaţă o reuniune a comitetului Cobra, desemnat să răspundă de situaţiile de urgenţă
  • 04.10 Serviciul de Ambulanţă anunţă că au transportat la spitalele din oraş 59 de victime şi că a tratat numeroase persoane la faţa locului

Conform CNN explozia s-a produs în afara zonei de concert, „într-un loc public”. Conform unor informaţii citate de CNN dispozitivul exploziv utilizat conţinea elemente care să producă şrapnel în urma exploziei, o tactică preferată a unor grupări teroriste.

„A fost folosit un dispozitiv explozibil improvizat pe care l-a detonat provocând această atrocitate. Nu vom da nume. Este o anchetă în desfășurare. Prioritatea noastră este ca împreună cu poliția anti-teroristă să aflăm mai multe detalii despre agresor. Cer publicului să rămână alert și să anunțe poliția în legătură cu orice informație care ar putea fi utilă. De asemenea, cei care au filmări sau imagini de la incidentul de aseară sunt rugați să le aducă la poliție. Nu pot să ofer multe informații despre victime, dar putem confirma că sunt copii printre victime”, a transmis șeful Poliției din Manchester.

10:00 – Primarul din Manchester, Andy Burnham, a condamnat atacul terorist si si-a exprimat solidaritatea cu victimele, familiile si prietenii acestora.

„Vom face tot ce putem sa-i sustinem. Plangem astazi, dar suntem puternici”, a spus primarul, precizand ca spiritul orasului nu va fi frant.

Autoritatile britanice au pus la dispozitie si un numar de telefon de urgenta – 0161 856 9400. Totodata, numarul de urgenta al Ambasadei Romaniei in Marea Britanie este 0044.77.3871.6335.

10:14 – Ambasadorul roman in Marea Britanie, Dan Mihalache, a anuntat ca nu sunt romani printre victime, pana la aceasta ora.

„Nu exista o comunicare oficiala cu privire la identitatea si cetatenia victimelor. Nu avem deocamdata semnale din partea unei familii cu privire la disparitia unor persoane care se aflau in zona atacului terorist. Exista un numar de telefon pe site-ul ambasadei si, daca familiile constata ca nu pot sa gaseasca o persoana, le sfatuiesc sa recurga la acest telefon. Cel putin pana la aceasta ora, nu a raportat nimeni sa fi pierdut pe cineva”, a spus ambasadorul roman la Londra, pentru Antena 3.

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea şi-au exprimat solidaritatea cu Marea Britanie după explozia care a avut loc la Manchester, soldată cu 22 de morţi şi aproximativ 59 de răniţi.

Facebook a activat opţiunea „safety check“ în urma exploziei de la Machester Arena, cei care au luat parte la concert sau s-au aflat în zonă în momentul producerii evenimentului putând să îşi anunţe apropiaţii că sunt în siguranţă. Oameni au luat cu asalt reţelele de socializare pentru afla dacă copiii sau nepoţii lor sunt în siguranţă.

Tabloidul Daily Mail scrie că explozia de la concertul cântăreţei Ariana Grande ar fi fost „prezisă” cu patru ore înainte să aibă loc. Pe mai multe conturi neverificate de Twitter au fost postate mesaje, cu patru ore înainte, că va avea loc un atac în Manchester. În mesaj, alături de întrebarea „Aţi uitat de ameninţarea noastră?”, apar hashtagurile #ISLAMICSTATE, # ManchesterArena, #UK şi #British.

 

Potrivit celor mai noi informaţii, explozia a avut loc în afara sălii polivalente şi nu în interior, aşa cum se anunţase iniţial.

Manchester Arena este cea mai mare arenă indoor din oraș, cu o capacitate de circa 18.000 de oameni. Arena are ieșire directă în stația de metrou Victoria și într-o altă stație de tramvai, fiind un nod major de circulație, în partea nordică a centrului orașului.

Foto: Gulliver/GettyImages

Arena găzduiește de obicei concerte mari, cu staruri precum Ariana Grande. Ariana, în vârstă de 23 de ani, a jucat într-un serial popular când era adolescentă, apoi a devenit vedetă pop. Are mare succes la publicul foarte tânăr. Hitul „Problem”, în care cântă alături de Iggy Azalea, a fost pe primul loc în topurile din Marea Britanie în 2014, iar anul trecut, un alt succes, „Side To Side”, în care apare și Nicki Minaj, s-a clasat pe locul 4.

Ariana Grande Foto: Gulliver/GettyImages

În prezent, vedeta americană este într-un turneu european. A concertat deja la Birmingham și Dublin și urmează să aibă spectacole miercuri și joi la Londra, pe O2 Arena.

Spitalele din Manchester au cerut pacienţilor cu afecţiuni minore să nu mai aştepte, acestea pregatindu-se pentru „un număr mare de victime”. Concertul Arianei Grande era Sold Out, un număr mare de adolescenţi aflându-se printre cei prezenţi la acest concert.

  Alţi martori au relatat, citaţi de cotidianul The Guardian, că forţe de poliţie înarmate au sosit la faţa locului şi le-au cerut să părăsească zona repede. Aceştia au declarat că au auzit multiple focuri de armă. La faţa locului a sosit şi o echipă de genişti a poliţiei din Manchester.

Miercuri seara sunt programate un concert Take That pe Manchester Arena si inca unul al Arianei Grande, pe O2 Arena, din Londra, insa ramane de vazut daca acestea vor mai avea loc.

Statia de metrou si de tren Victoria, cea mai mare din Londra, este evacuata, dupa ce a fost gasit un pachet suspect, scrie The Independent.
Sustinatorii Statului Islamic au salutat atacul terorist de la Manchester, de luni seara. Folosind aplicatia criptata de mesagerie Telegram, partizanii Statului Islamic isi manifesta bucuria.
Reactii:

11:05 – Vin reactii si din lumea fotbalului din Manchester, atat din partea celor doua echipe faimoase ale orasului, United si City, cat si din partea unuia dintre cei mai mari jucatori din istoria lui Manchester, David Beckham:
We are deeply shocked by last night’s terrible events at the Manchester Arena. Our thoughts and prayers go out to all those affected.

– Manchester United (@ManUtd) 23 mai 2017
It’s with great sadness we hear of the terrible events at the Arena. Our hearts go out to all affected and to our city’s emergency services.

– Manchester City (@ManCity) 23 mai 2017
10:55 – Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat socata si intristata, marti, de atacul de la Manchester.
„Acest atac suspectat de terorism nu va face decat sa ne intareasca hotararea de a continua sa lucram impreuna cu prietenii britanici impotriva celor care planuiesc si duc la indeplinire asemenea fapte inumane. Asigur poporul britanic: Germania este langa tine”, a transmis Merkel, citat de Reuters.

10:50 – Presedintele rus Vladimir Putin a condamnat la randul sau „aceasta crima cinica, inumana”.
„Condamnam cu fermitate aceasta crima cinica, inumana. Speram ca autorii sai sa nu scape de pedeapsa pe care o merita”, a spus Putin.

10:41 – Presedintele francez, Emmanuel Macron, si-a manifestat si el solidaritatea pentru victime: „Gandurile mele se indreapta catre poporul britanic, catre victime si catre apropiatii lor. Ducem impreuna lupta contra terorismului”.

10:40 – Si Verzii au cofirmat ca vor suspenda toate activitatile legate de campania electorala.

10:20 – Cele doua fiice ale primarului din Liverpool, Steve Rotheram, se aflau la concert, dar au fost duse acasa de un taxi. Edilul i-a multulmit, printr-un mesaj pe Twitter.
09:31 – Presedintele american Donald Trump, care se afla in Israel, este tinut la curent cu desfasurarea evenimentelor de la Manchester, a anuntat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Sean Spicer.

09:28 – Jucatorii lui Manchester United vor purta banderole negre pe brat in timpul finalei Europa League cu Ajax Amsterdam, in memoria victimelor exploziei de la Manchester Arena. Meciul va avea loc maine, in Suedia.

09:18 – Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a condamnat la randul sau atacul terorist.

„Condamn cu fermitate atentatul de pe Manchester Arena! Sunt alaturi de victimele si familiile lor si sper din tot sufletul ca printre cei raniti sa nu fie si romani! #prayformanchester”, a scris pe Facebook Liviu Dragnea.

 

____________________

Sursa – http://ortodoxinfo.ro/2017/05/23/atentat-la-manchester-dupa-concertul-arianei-grande-pe-twitter-se-stia-de-el-cu-4-ore-inainte-de-producere-este-cel-mai-grav-atac-din-ultimii-12-ani-regatul-unit/