Select Page

Atenție la prieteni! Dragostea frățească

Atenție la prieteni! Dragostea frățească
Atenție la prieteni

„In armata, la Transmisiuni, aveam un tabel de recunoastere cu cateva caracteristici concrete si astfel ne dadeam seama care statie era a noastra si care era straina; cunosteam statiile noastre. Pentru o perioada de timp in care am facut lectiile la Transmisiuni, faceam intervalul si incercam sa facem recunoasterea. Spuneam celuilalt: “Ce este asta?”, sau “unu”, sa vedem ce spune si acela si astfel il prindeam. Adica, atunci cand nu intelegeam sigur ce statie este, nu aveam incredere si, tac-tac, incercam sa facem recunoastere. Tot asa si in viata duhovniceasca, atunci cand vedem ca o “statie” este straina, trebuie sa spunem: “Ei, acum, cu aceasta voi lucra?”. Daca cineva intelege ca o “statie” este straina si totusi vrea sa lucreze cu ea, este grav. Cu atat mai mult atunci cand stie ca statia este nu numai straina, dar si vrajmasa, si vrea sa lucreze cu ea. Vreau sa spun ca in privinta legaturilor cu ceilalti este nevoie de discernamant si atentie. Lucrul cel mai sigur este ca sa te sfatuiesti cu duhovnicul tau.

Chiar si in discutii trebuie sa fie credinciosul atent, deoarece uneori incepe o discutie duhovniceasca si sfarseste in palavrageala. Si nu ajunge ca isi pierde vremea, dar isi pierde si sufletul sau cu judecata, pentru ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si nici situatii. Daca putem, dupa discutia ce o vom face cu durere sa cautam sa ajutam o situatie neplacuta. Nici pe cei morti nu trebuie sa-i osandim, pentru ca sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt in mana lui Dumnezeu.

Vad de cate ori se strica gandul multor oameni din pricina unui cuvant neatent. Daca ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, stiti cat de atenti am fi? Daca ni s-ar spune: “Daca spui atatea cuvinte, vei plati atat”, ne-am masura cuvintele noastre. Cand vorbim la telefon ne gandim ce vom spune, cat sa vorbim, pentru ca vom plati. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.

(…)

– Parinte, oamenii care au dragostea impreuna cu discernamantul au curatie sufleteasca?

– Sunt mai multe cazuri. Se poate ca de multe ori sa fie si o politete lumeasca. Iata, unii oameni au bunatate, au si politete, dar aceasta nu insemna ca au si noblete duhovniceasca, jertfire de sine. A exista insusiri bune este un alt subiect. Cel care are politete lumeasca si se fatarniceste poate face mult rau, pentru ca celalalt este inselat de fatarnicia aceluia, si deschizandu-si inima i se risipeste in cele din urma evlavia sa fata de omul lumesc, care nu stie ce inseamna evlavie. Este ca si cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc decat drahmele de bronz. De aceea, sa caute sa nu piarda cineva timpul sau fara scop, dojenind duhovniceste pe oamenii care se odihnesc in discutii lumesti, numai spre a-si rosti parerile lor in mod egoist.

– Parinte, cand cineva are o problema si vine si o spune, si iarasi o spune, chiar atunci cand problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie sa faci?

– Prima data se justifica sa spuna, sa spuna, sa stea cu orele. Atunci trebuie sa-l asculti. Daca nu-l asculti, va crede ca te ingreuiezi cu el sau nu-l intelegi. Dupa aceea insa, daca va continua sa spuna mereu aceleasi lucruri, sa-i spui: “Acum nu te mai ascult, nu pentru ca nu te-as putea asculta, ci pentru ca aceasta nu te ajuta. Tu si vara o faci iarna. Acum esti mai bine; este primavara. Peste putin va veni vara. Tu te gandesti vara la frigurile iernii si racesti“. Uneori insa se observa urmatorul lucru chiar si in relatiile dintre oamenii duhovnicesti. Unul se duce sa-si spuna durerea sa la un oarecare si acela nu vrea sa-l asculte, ca sa nu se lipseasca de bucuria saPoate simula ca este grabit sau sa schimbe vorba ca sa-si pastreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desavarsire satanic. Ca si cum ar muri cineva alaturi de mine si eu sa merg mai departe si sa cant. Unde este “a plange cu cei ce plang“? Si mai ales atunci cand este vorba de subiecte bisericesti serioase, daca un crestin nu ia parte la nelinistea celuilalt, atunci omul acesta nu ia parte la Trupul Bisericii.

– Atunci cand nu sunt de acord cu altii pentru o fapta a lor, aceasta inseamna ca am inima aspra?

– Nu esti de acord cu altii si esti de acord cu tine? Atunci nici Hristos nu te va indreptati pe tine la judecata. Se poate ca la un moment dat inima omului sa se inaspreasca precum piatra daca nu ia aminte, si in alt moment sa devina duioasa. Sa dobandesti inima de mama. Ai vazut, mama pe toate le iarta si cateodata se face ca nu vede multe neoranduieli. Sa faci rabdare si sa-i indreptatesti, sa-i suferi pe ceilalti, ca sa te sufere si pe tine Hristos.

– Parinte, cum se largeste inima?

– Atunci cand justifici totdeuna neoranduielile, nedesavarsirile, lipsurile celorlalti si in ele te oglindesti pe tine insuti. Desigur, vicleanul ne poate aduce uneori ganduri asupra celorlalti si mai ales atunci cand exista vreo pricina. Sta insa in puterea noastra sa le primim sau sa le alungam. Cand ne punem in situatia celuilalt, il vom vedea cu simpatie si il vom indreptati. Dupa aceea, atunci cand ceva nu se face din rautate, ci din superficialitate, aceasta il vesteste pe celalalt si nu pricinuieste impotrivire. A exista neputinte omenesti este un lucru firesc si general la toti oamenii. Dar este rau atunci cand exista intentie rea.

– Daca celalalt este intr-o stare sufleteasca rea, iar eu ma aflu intr-una buna, il pot influenta?

– Dar daca vrajmasul prezinta lucrurile altfel? De unde stii tu ca te afli intr-o stare mai buna? Atunci cand cred ca sunt mai bun decat celalalt si ma doare si ma intristez pentru el, trebuie mai degraba sa ma intristez pentru mine si nu pentru acela. Chiar si atunci cand cineva vede ca, intr-adevar, celalalt nu este bine, trebuie sa-l indreptateasca si sa-i afle circumstante atenuante. Numai pentru sine sa nu afle circumstante atenuante, ci sa se socoate mai rau decat ceilalti si sa-l doara pentru halul in care se afla el insusi. Unul ca acesta recunoaste ca n-a facut nimic pentru cele ce i le-a dat Dumnezeu si zice: “Dumnezeule, nu ma lua in seama, arunca-ma departe. N-am facut nimic bun, ajuta-l pe celalalt!” Cei care sporesc cu adevarat nu-si simt marea lor sporire, ci numai o mare zdrobire si smerenie si dragostea lui Dumnezeu impreuna cu o veselie negraita

Sursa: Sfântul Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”

Dragostea frățească

„Dovada de dragoste frateasca si modul in care lucreaza Duhul Sfant prin persoana unui adevarat indrumator duhovnicesc (din Viața Sfântului Teodor cel Sfințit):

“… Un alt frate după duh, leneş la viaţă, fiind sfătuit şi învăţat adeseori de Cuviosul Pahomie, voia să fugă din mănăstire. Fericitul Teodor, înţelegând aceea, s-a prefăcut că are mâhnire asupra părintelui şi, ca şi cum ar voi şi el să fugă, a zis către fratele acela: “Ştii, frate, că cuvintele acestui stareţ sunt aspre şi mai presus de măsură şi nu ştiu de voi putea să rabd mai mult aici”.

Fratele acela, auzind de la Teodor nişte cuvinte ca acestea, s-a bucurat şi i-a zis: “Oare şi tu pătimeşti rău de la dânsul ca mine?” Grăit-a Teodor: “Pătimesc rău, dar, de vrei să fim împreună, să ne mângâiem unul pe altul, până ce îl vom ispiti încă odată şi, dacă de acum se va arăta bun spre noi, vom sta aici; iar dacă va fi tot rău şi mânios asupra noastră, apoi vom ieşi împreună din mănăstire”. Ascultând fratele acela pe Teodor, n-a plecat din mănăstire, aşteptând până ce vor ieşi amândoi împreună. Deci, Teodor s-a dus şi a vestit aceasta deosebit Cuviosului Pahomie şi a lăudat stareţul înţelegerea lui Teodor. Apoi, chemându-i pe amândoi, părintele şi-a plecat spre dânşii capul şi a zis: “Iertaţi-mă, fraţilor, că v-am greşit, dar şi voi sunteţi datori ca nişte fii adevăraţi, să răbdaţi şi să suferiţi neputinţa părintelui vostru”. Astfel, umilindu-se fratele acela, s-a lăsat de scopul lui cel nefolositor şi de atunci s-a îndreptat”.

De ce mi se pare pilduitor acest episod? Pai, sa ne gandim…

Un frate se afla in neputinta. Sarcinile si cuvantul invatatorului sau ii se par aspre, mult peste puterile sale. In jurul sau el vede alti ucenici care nu au o problema cu asta, si chiar care se pare sa se inalta la exigentele parintelui. Ne dam seama ca acest frate se apropie, incet, incet, de descurajare, poate chiar de deznadejde. Ganduri incep a ii trece prin minte: eu nu sunt in stare, nu pot face fata, nu sunt facut pentru aceasta viata (de calugar)…

Poate ca incepe sa lucreze in el si o justificare: la urma urmei, nu sunt eu de vina, parintele acesta este prea aspru, lucreaza cu favoritisme, pe unii ii ocareste iar pe altii ii tine aproape de el…nu este corect, sunt nedreptatit… Suna oare aceste cunscut noua? Poate ca, macar putin, da…

Cum se poarta fratele sau? Vine la el sa ii spuna cumva: nu dai destul de la tine. Tu esti de vina, pentru ca nu te ostenesti, lenesule. Aici nu am venit sa lenevim, noi suntem elita elitei, esti obligat sa mentii standardul, sa te afirmi, ca nu vine nimeni sa se osteneasca in locul tau. Tu, cu mana ta, ti-ai facut-o.

Nu, nu a facut fratele asta…pentru ca a avut dragoste in inima sa, si nu a fost chimval rasunator. A avut har, si a venit langa fratele sau, punandu-se in locul lui, luand asupra lui sarcina si greutatea aceluia, aflat in dificultate. I-a aratat ca nu este singur in greutatea sa, si ca nu se afla cu el dintr-un gest de bunavointa aroganta, ca de la mai mare la mai mic si slab, ci de pe pozitii de egalitate.

Iar Sfantul Parinte cum a reactionat? L-a repezit oare pe fratele Teodor, spunandu-i ca nu e treaba lui cum anume isi ‘evalueaza elevii’? L-a pus la punct, doct, spunand ca tu esti milos, insa acela este lenes si nu merita efortul? Nu! Ci l-a laudat pe Teodor si… el, sfantul si marele Pahomie “şi-a plecat spre dânşii capul” si le-a cerut iertare ucenicilor sai! Dragostea Duhului Sfant a alungat băţoşismul arogant, a alungat descurajarea, ‘carierismul monahal’ si a castigat inca in suflet pentru Dumnezeu… „

(Preluat)

______

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte