Vremea confruntarii dintre Rasarit si Apus se apropia, fiindca Peninsula Balcanica era pentru bizantini o chestiune de viata si de moarte. Fotie, doritor sa plece la pamant trufia ereziei si sa lepede toata ratacirea, si mai vartos nelegiuita adaugire la Crez, nu mai putea ramane tacut, caci aceasta era privita ca dovada de slabiciune de catre papalitate.

Ca parinte duhovnicesc al bulgarilor, Sfantul Fotie, in marea sa ravna pentru adevarata Credinta si dogmele Parintilor, nu putea suferi crimele clerului papistas savarsite cu consimtamantul Papei Nicolae.

Pentru aceea el a hotarat sa convoace un sinod spre a rezolva chestiunea bulgara pe temeiul dogmelor Bisericii si al sfintei Predanii.

Ca o secure pregatita sa doboare cumplita erezie, Fotie a trimis epistole tuturor Patriarhilor rasariteni ca sa vina sau sa trimita reprezentanti la un mare Sinod la Constantinopol, ca impreuna sa poata cerceta si osandi actiunile necanonice ale Papei Nicolae. Iata cateva fragmente din faimoasa lui epistola.

Bulgarii s’au intors de la idololatrie la cunoasterea lui Dumnezeu si la credinta Crestineasca: atunci s’a starnit mania vicleanului diavol. (…) Ca abia se botezasera bulgarii de vreo doi ani, cand oameni lipsiti de cinste, iesiti din intuneric (adica din Apus), au cazut ca grindina sau, mai bine a zice, au navalit ca mistretii salbatici asupra nou-saditei vii a Domnului. Ei au nimicit-o cu copitele si cu coltii, adica cu vietile lor de rusine si cu dogmele cele stricate. Misionarii si clericii papistasi au voit ca acesti crestini ortodocsi sa se departeze de la dreptele si curatele dogme ale neprihanitei noastre Credinte.

Lepadand innoirile semetului eres, el scria:

Cea dintai ratacire a apusenilor a fost aceea de a-i sili pe credinciosi sa posteasca Sambetele. (Pomenesc acest amanunt ce pare neinsemnat, fiindca chiar cea mai mica abatere de la Predanie poate duce la dispretuirea oricarei dogme a Credintei noastre.) Apoi au induplecat pe credinciosi a dispretui casatoria preotilor, semanand in sufletele lor semintele eresului maniheilor. Tot asa, au incredintat pe bulgari ca toti cei mirunsi de catre preoti trebuie unsi din nou de catre episcopi. In acest chip ei voiau sa arate ca mirungerea savarsita de preoti nu are putere, batjocorind astfel aceasta dumnezeiasca si mai presus de fire Taina Crestina. De unde vine aceasta lege carea opreste preotii a unge cu Sfantul Mir? Care legiuitor, apostol, parinte ori sinod a rostit asemenea lucru? Ca daca un preot nu poate mirunge pe cel nou botezat, atunci negresit ca nici poate a boteza. Iarasi, cum poate un preot sa sfinteasca Trupul si Sangele lui Hristos, Domnul nostru, la Dumnezeiasca Liturghie, si totusi sa nu poata unge cu Sfantul Mir? Daca deci se ia acest har de la preoti, insusi cinul episcopal se micsoreaza, caci episcopul este capul cetei preotesti. Si, cu toate acestea, necinstitorii apuseni nu si-au oprit nelegiuirea nici macar aci.

Afara de josnicele gresale de care am facut pomenire, apusenii s’au silit a incalca prin talcuiri mincinoase si vorbe adaugite, sfantul si preasfantul Crez, care a fost intarit de toate Soboarele a Toata Lumea si are putere nebiruita. O, diavoleasca nascocire! Slujindu-se de un grai nou, ei zic ca Sfantul Duh nu purcede numai de la Tatal, ci si de la Fiul. Cine a auzit vreodata un astfel de cuvant, chiar din gura nelegiuitilor din veacurile trecute? Unde este crestinul acela care sa poata primi doua pricini (cauze nn.) in Treime: adica Tatal – pricina a Fiului si a Sfantului Duh; apoi Fiul – pricina a aceluiasi Duh? Aceasta inseamna a despica principiul cel unu intr’o indoita Dumnezeire, inseamna a injosi teologia crestina pana la basmele ellinilor si a batjocori Treimea cea mai presus de fiinta si unica in principiu. Dar cum ar putea purcede Sfantul Duh si de la Fiul la fel ca si de la Tatal? Daca purcederea pe care o are de la Tatal este desavarsita si deplina – precum si este, fiindca El este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat – ce anume este purcederea de la Fiul, si care ii este scopul?

Latinii il fac pe Fiul mai mare decat Duhul, caci Il socotesc [pe Fiul] un principiu, asezandu-L in chip necinstitor mai aproape de Tatal. Aducand un indoit principiu in Sfanta Treime, asa cum si fac, latinii aduc atingere Fiului; caci facandu-L obarsie a ceea ce avea obarsie, Il fac netrebuitor ca obarsie. De asemenea ei despart Duhul Sfant in doua parti: una de la Tatal si una de la Fiul. In Sfanta Treime, care este unita intr’o unime nedespartita, toate trei ipostasurile sant nestirbite. Insa daca Fiul ajuta la purcederea Duhului, fiimea este atinsa si ipostaticitatea vatamata. (…)

Dupa invatatura Filioque este cu neputinta a vedea pentru ce Duhul Sfant nu ar putea fi numit nepot! Ca de vreme ce Tata este obarsia Fiului, Carele este a doua obarsie a Duhului, atunci Tatal este atat obarsia nemijlocita cat si cea mijlocita a Duhului Sfant! Aratand deci aici numai in scurt cugetarea cea latineasca, voiu lasa infatisarea ei amanuntita si lepadarea ei pana cand ne vom afla adunati in sobor. (…)

Intelept in invataturile Ortodoxiei, stralucitul barbat continua:

Nu inseamna ca am fi rostit chiar acum judecata asupra lor, ci mai curand rostim acum in chip deschis osandirea poruncita de vechile Soboare si Canoane apostolicesti. De vor starui cu incapatanare intru eresul lor, ii vom scoate din partasia tuturor crestinilor(asadar catolicii, cat si protestantii, nu pot fi considerati crestini nn.). Ei au bagat postul in Sambete, desi este oprit de catre al 64-lea Canon Apostolicesc:

‘Daca vreun cleric s’ar afla postind in ziua Duminicii, sau Sambata, afara de una numai [adica Sambata Mare], sa se cateriseasca. Iara mirean fiind, sa se afuriseasca.’ Tot asa, Canonul 55 al celui de-a Patrulea Sobor a Toata Lumea zice: ‘Fiindca am aflat ca cei din cetatea Romanilor, in ajunarile sfintei Patruzecimi, in Sambetele acesteia ajuneaza, afara de urmarea Bisericii cea predata, au socotit Sfantul Sinod ca si la Biserica Romanilor nestramutat sa se pazeasca Canonul apostolicesc, cel ce zice: Daca vreun Cleric s’ar afla ajunand in sfanta Duminica, sau Sambata, afara de una (Sambata Mare), sa se cateriseasca. Iara mirean fiind, sa se afuriseasca.

Mai este, de asemenea, si Canonul Soborului Localnic din Gangra care afuriseste pe cei ce nu recunosc pe preotii casatoriti. Aceasta randuiala a fost intarita de al Saselea Sobor a Toata Lumea, care osandeste pe cei ce cer ca preotii si diaconii sa inceteze a mai vietui cu sotiile lor legiuite dupa hirotonie. Astfel Soborul cu pricina amintea Bisericii Romane a nu primi un astfel de obicei. (…) Si chiar de nu am pomeni toate acestea si multe alte innoiri ale Bisericii Romei, numai pomenirea adaugirii lui Filioque la Crezul Nikean ar fi de ajuns spre a-i supune la mii de anatheme. Aceasta innoire huleste pe Duhul Sfant sau, mai drept spus, intreaga Sfanta Treime. (…)

Va poftim si va cerem a va alatura la sfat cu noi. (…) O data ce vom smulge aceasta necinstire, putem nadajdui ca nou-botezatii bulgari se vor intoarce la Credinta ce au primit mai intai. Si nu numai ei, ci si asa-numitii Rus, popor cumplit odinioara; ca tocmai acum ei leapada credinta lor cea paganeasca si trec la Crestinism, primind episcopi si pastori de la noi, ca si toate obiceiurile crestinesti. (…) Pe deasupra, am primit o epistola sinodala din tinuturile Italiei, pomenind multe lucruri grele impotriva Episcopului Romei. Prin aceasta, ortodocsii ce locuiesc acolo ne cer sa-i slobozim de marea lui tiranie, caci randuiala Bisericii este calcata si legea sfanta este dispretuita. Tot asa ne-au spus mai demult si unii calugari veniti la noi de acolo. (…)

In aceasta epistola Fotie, elocventul dascal, taind mrejele ereziei in doua, ca o sabie cu doua taisuri ascutite de adevar si de harul lui Dumnezeu, invinuia biserica Romei de rataciri in Liturghie si in randuiala bisericeasca si mai ales ataca dogma lui Filioque. Papa, care nadajduia sa-l cheme pe Fotie la judecata inaintea tribunalului sau, era acum el insusi invinuit de erezie.

extras din Viata si nevointele celui intre sfinti
parintelui nostru Fotie cel Mare
, Patriarhul Constantinopolului