Credinţa în Dumnezeu şi religia creştină era ţinta loviturilor în închisoarea Piteşti. Aici trebuia să se producă fisura !

Îmi este groază să repet blasfemiile aduse la adresa Sfintei Fecioare Maria şi a lui Iisus Hristos.

Dacă vocabularul de ultimă categorie şi cel mai murdar cu putinţă ar putea fi categorisit pe regiuni, ţări sau continente ,atunci cu siguranţă închisoarea Piteşti s-ar găsi pe primul loc, mult mai detaşat de toate celelalte. La închisoarea Piteşti blasfemia împotriva lui Hristos a atins culmea incredibilului.
Sistemul a fost diabolic. Cu tot curajul victimelor, acestea nu i-au putut rezista.
Cred că nici în Uniunea Sovietică -unde s-au experimentat pentru prima dată şi de unde a fost importat- n-a putut avea o aplicaţie atât de feroce ca în România.

Ruşii n-au avut o „Legiune Arhanghelul Mihail” pe care trebuia să o distrugă. Deci, le-a lipsit obiectul asupra căreia trebuia să acţioneze.

A venit şi „Săptămâna Mare” a anului 1951. Duminca următoare urma sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos Țurcanu ne-a pregătit un program special pentru toată „Săptămâna Mare”. Un program ce trebuia să ne zdruncine definitiv credinţa în Dumnezeu.

Începând de luni, ne-a dezbrăcat pe noi cei consideraţi „bandiţi” în pielea goală. Ne-a obligat să mergem în patru labe, în formă de cerc şi să ne lingem în dos reciproc. El stătea la mijloc cu un ciomag în mână şi lovea crunt pe cel care nu executa corect această blasfemie. Ceilalţi „reeducaţi” dezumanizaţi stăteau pe margini râzând, bătând în palme şi strigând: Hop – hop ! hop – hop ! hop – hop !

Executam înfiorat şi plin de groază, rugându-mă:

-Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să nu-mi pierd credinţa în Tine! Hristoase Dumnezeule, ajută-mă să nu mi se tulbure conştiinţa aşa cum s-a tulburat a celor ce-l aplaudau pe Țurcanu.

Îmi dădeam seama că mâine, când se va scrie istoria, când se va pomeni despre aceste fapte, nimeni nu-şi va pune întrebarea cum s-a ajuns la o asemenea situaţie. Se va spune doar ce ai făcut. Aceasta va însemna o a doua moarte.

O dată ai murit prin „spălarea creierului”, ca urmare a torturilor şi a doua oară ai murit în urma aprecierii urmaşilor, care nu vor avea capacitatea de apricepe.

Acest ritual drăcesc era supravegheat şi urmărit de către ofiţerul politic Iţicovici Marina, pe care l-am observat pe coridor în preajma uşii, când s-a introdus hârdăul cu mâncare înăuntru.

În mod special, pentru această ocazie, ofiţerul politic i-a procurat lui Turcanu măciuci din lemn verde şi noduros, bastoane de cauciuc şi cabluri de cauciuc flexible cu miez metalic.

Tomuţă Octavian din Făgăraş, flăcău brav oarecând, dar acum dezumanizat prin tortură neîntreruptă de către Țurcanu, a fost pus să confecţioneze din săpun organe genitale bărbăteşti şi organe genitale femeieşti. Acestea au fost aşezate pe hârdăul cu murdărie. Noi, „bandiţii” , dezbrăcaţi la pielea goală şi sub crunte lovituri de ciomag aplicate de Țurcanu şi ceilalţi reeducaţi, am fost obligaţi să trecem prin faţa hârdăului, să îngenunchem, să ne închinăm şi să sărutăm acele obiecte. Ele imaginau pe Iisus Hristos şi pe Fecioara Maria.

Pentru a avea şi mai mare efect această blasfemie, Țurcanu a organizat şi potrivit astfel programul ca momentul culminant al batjocurii să se desfăşoare tocmai în timpul când se servea masa.

„Reeducaţii” mâncau luându-şi suplimentul şi râzând de supliciul la care eram supuşi. Noi ceilalţi -sub crunte lovituri date de Țurcanu- ne roteam mereu îngenunchind în faţa hârdăului cu fecale şi sărutând cele două obiecte de blasfemie.

N-a fost de ajuns atât. Țurcanu a pus pe unul -pe nume Oancea Miron- să stea în pielea goală lângă perete în formă de crucificat. Noi ceilalţi -tot în pielea goală- a trebuit să îngenunchem în faţa lui şi să-l pupăm în dos şi pe organele genitale.

În culmea batjocorii, Țurcanu a numit această fază a blasfemiei „Momentul dragostei şi pioşeniei creştineşti”.

În timp ce toate acestea se petreceau în camera” 4 spital ” am văzut umbrele celor care supravegheau şi se delectau de toată grozăvia în dosul uşii pe coridor.

Simţeam cum ne apropiam de momentul limită al rezistenţei. Tocmai atunci au încetat torturile în închisoarea Piteşti.

___________

Sursa –  Marturia lui Tache Rodaș – ”Mărturii din iadul temnițelor comuniste”