”Având putinţă să săvârşeşti astăzi o faptă bună nu amâna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noap­tea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. As­tăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suf­lete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvârşirii fapte­lor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mântuieşti, suflete al meu, iubeşte amă­răciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniştea; trăieşte ca şi cum ai muri zilnic; căci repede va trece viaţa ta ca umbra nourului înain­tea soarelui şi vei rămane necunoscut şi uitat; zilele vieţii noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în faţa celei mai grele amărăciuni. În relaţiile cu oamenii, în suferinţa nevădită şi cea vădită nu te deda mâhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub pi­cioarele lor. Fără acestea nu te poţi mantui şi scăpa de chinul veşnic. Căci repede trece viaţa noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârşi cuvios prin virtuţi sau nu-şi va jertfi viaţa pentru îndeplinirea poruncilor Sfinţilor Părinţi, nu se poate mântui.

Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mahniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mahnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simpla, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tin­zând la mantuirea lor.

O, omule! Moartea te aşteaptă. Dacă te vei strădui, atunci vei fi răsplătit cu viaţă veşnică în veacul veacului, dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mancare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mântuieşti, să treci calea cea plină de mâhnire, să intri în împărăţia cerurilor, să dobândeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mâhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Cand însă omul se pregă­teşte şi-şi pune în gand să îndure orice mâhnire în numele lui Dumnezeu, atunci toate aceste mâhniri şi neplăceri şi atacuri din partea demonilor şi ale oamenilor îi par uşoare şi fără durere; el nu se teme de moarte şi nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui pentru Hristos. Ai auzit tu, iubite suflete al meu, despre aceea cum îşi petreceau viaţa Sfinţii Părinţi? Ah, suflete al meu! Măcar prin puţin urmează-i: oare n-au vărsat ei lacrimi? N-au fost ei oare mâhniţi, slabi şi isto­viţi cu trupul? Oare n-au avut ei boli trupeşti, răni grele, şi tânguieli sufleteşti cu lacrimi? Oare n-au avut şi ei acelaşi trup slab ca şi noi, oare nu au avut şi aceleaşi dorinţe de ceva frumos, dulce şi uşor în această lume şi de linişte trupească? Da, au avut; şi trupurile lor cu adevărat au suferit, dar ei schimbau dorinţele lor pe răbdare şi mahnirile pe bucuria din viitor. Ei o dată pentru totdeauna s-au dezis de toate, s-au considerat ca şi morţi şi se supuneau chinurilor fără cru­ţare în faptele lor duhovniceşti.

Iată cum, suflete al meu, au tru­dit Sfinţii Părinţi, neavand linişte în toate suferinţele, au supus trupul duhului, au îndeplinit toate poruncile lui Dumnezeu şi s-au mântuit. Iar tu, sărmane, nici cât de puţin nu vrei să te forţezi, orice muncă cât de uşoară te istoveşte, te face să pierzi curajul, nu-ţi aduci aminte de ceasul morţii şi nu plângi pentru păcatele tale; însă te-ai deprins, nenorocite suflete al meu, să mănanci şi să bei prea mult şi să te leneveşti; oare nu ştii că de bună voie mergi la chinuri? Şi nu ai deloc răbdare; atunci cum vrei să te mantuieşti? Măcar de acum înain­te trezeşte-te, dragă suflete al meu, fă ceea ce-ţi spun eu. Dacă nu poţi să te trudeşti cum s-au trudit Sfinţii Părinţi, apoi începe măcar după puterile tale; cu smerenie în inimă, slujeşte pe oricine; neluand în seamă neputinţa ta şi osandindu-te, spune: amar ţie suflete al meu, amar ţie, afurisite, amar ţie, zgârcitule, amar ţie, spurcate, leneşule, nepăsătorule, somnorosule şi asprule, amar ţie, pierdutule. Şi aşa, încetul cu încetul, sufletul se va umili, va lăcrima, îşi va reveni şi se va pocăi.

Când se va întâmpla aceasta, atunci îndreaptă-ţi cugetul la moar­te. Apropie-te imaginar de un sicriu, uită-te acolo la mortul de patru zile, cum se înnegreşte, se umflă, răspândeşte miros neplăcut, este mâncat de viermi, pierzându-şi înfăţişarea şi frumuseţea. Uită-te în alt loc: aici zac osemintele celor tineri şi bătrani, celor chipeşi şi urâţi şi astfel judecă – cine a fost frumos ori urât, cine a fost pustnic, înfrânat, ascet ori nepăsător şi dacă le-a adus folos celor bogaţi faptul că s-au odihnit şi s-au desfătat în lumea aceasta.

Adu-ţi aminte apoi de chinurile veşnice despre care scriu cărţile sfinte, despre focul ghe­enei, bezna infernală, scrâşnetul dinţilor, viermele neadormit; şi închipuie-ţi cum păcătoşii strigă acolo cu lacrimi amare şi nimeni nu-i izbăveşte, plâng amarnic, dar nimeni nu-i jeleşte; oftează din adâncul inimii, dar nimeni nu-i compătimeşte; se roagă pentru ajutor, se plâng de chinuri, dar nimeni nu-i aude. Gândeşte-te cum orice faptă, fiecare la timpul ei, slujeşte Domnului, Creatorului tău. Cugetă la preaslăvitele minuni ale lui Dumnezeu, săvarşite asupra robilor Săi de la începutul veacului şi îndeosebi la aceea cum Domnul, smerindu-Se şi suferind pentru mântuirea noastră, a dat har şi a sfinţit neamul omenesc şi pentru toate acestea, adu mulţumire Dumnezeului iubitor de oameni. Aminteşte-ţi de viitoarea viaţă fără de sfârşit şi de Împă­răţia cerurilor, de odihnă şi neînchipuita bucurie. Îndeplineşte, nu lăsa rugăciunea lui Iisus. Dacă îţi vei aminti despre toate acestea şi le vei îndeplini, atunci tristeţea, lenevia şi moleşeala vor pieri, iar sufletul tău va învia ca din morţi cu harul lui Hristos.”

 

Sfântul Paisie Velicicovski, ”Crinii Țarinii”

____________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/09/17/cand-omul-se-prega%c2%adteste-si-si-pune-in-gand-sa-indure-orice-mahnire-in-numele-lui-dumnezeu-atunci-toate-aceste-mahniri-si-neplaceri-si-atacuri-din-partea-demonilor-si-ale-oamenilor-ii-par-usoare/