S-a scris și se va mai scrie mult, uneori duhovnicește, alteori duhovnicește și omenește, iar alteori numai omenește despre de ce și cum ne îngrădim de erezie, ce înseamnă acest lucru și încotro ne îndreptăm.

Știu că numele meu a fost și este terfelit cu osârdie de unii și de alții, dar nu îmi pasă nici cât negru sub unghie. Înainte de a o face ei am făcut-o singur, declarând război neîmpăcat fiarei ecumeniste și asumându-mi până la capăt consecințele care au derivat din aceasta.

Nu vreau să fac pe dascălul, căci nu sunt. Vreau doar să ucenicesc la ceea ce ne învață Sfinții Părinți, în nădejdea mântuirii.

Așadar, ne îngrădim de erezie pentru că:

a) așa ne poruncește Biserica, prin Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, acest Canon și toate celelalte fiind obligatorii. Nu există Canon, adică lege a Bisericii, care să fie opțional. Toate sunt absolut necesare pentru mântuire. Deci iconomia în fața ereziei este o amăgire lipsită de orice sens teologic, ea fiind de fapt o lașitate – recunoscută sau disimulată sau ascunsă cu viclenie sau prezentată ca virtute sau drept cale de urmat;

b) îngrădindu-ne de erezie, nu ieșim din Biserică, nici nu ne transformăm în Biserică, ci ne străduim să nu ne contaminăm de cea mai contagioasă lepră, adică erezia, care aduce moarte sufletească;

c) expresia aceasta „cu cuget ortodox” este o făcătură; de unde să știm noi ce este în inima celui care cu gura totuși vorbește ortodox? Care este modul de a verifica ortodoxia lui? Este simplu: ce anume a suferit și suferă pentru Hristos omul respectiv? Acesta este modul de a afla ce zace în inima lui. Omul „cu cuget ortodox”, dar fără vreo jertfă în viața lui de dragul lui Hristos ajunge nu numai un eretic vădit, ci un torționar al ortodocșilor (ceea ce deja se și întâmplă la noi, nu mai e nevoie să dau nume);

d) a duce o luptă pentru dreapta credință și a terfeli numele celor care nu sunt de același gând dovedește o imaturitate duhovnicească, spre a nu spune mai mult. Modul în care oameni precum: Gheron Sava, protosinghelul Elefterie, ieromonahul Spiridon, ieromonahul Xenofont, părintele Vasile Savin, pr. Andrei Cojoacă etc au prezentat tot timpul răspunsurile la problemele teologice apărute a fost exemplar. Modul în care unii s-au raportat la ei și la subsemnatul a fost lipsit de argumente teologice, bogat în invective și în calomnii, ca o expresie vie a cuvântului scripturistic: „din prisosul inimii vorbește gura”;

e) „combinația” de slujire între cei îngrădiți de erezie și cei neîngrădiți este un avorton duhovnicesc, este calea sigură spre afundarea tuturor celor implicați în erezie. Iar calea urmată de adepții unei asemenea metode, numită de ei „iconomie”, este de fapt o nouă răstignire a lui Hristos, prezentând acrivia, adică Legea, firescul, ortodoxul ca fiind o excepție și mai ales ca una care nu s-ar aplica acum; iar pentru că noi urmăm acrivia suntem priviți ca unii fără de lege, astfel fiind hulită de către acuzatorii noștri însăși Legea Bisericii;

f) mulți vor să fie altcineva care să lupte, să mărturisească, să sufere în locul lor, iar ei înșiși să stea la „căldurică”, mulțumindu-se cu platoșa însângerată de mărturia până la capăt a altora. Cine gândește așa este un fricos care încă nu a înțeles nici măcar cum se scrie cuvântul ORTODOX, darămite să îl mai și trăiască.

Soluția: nu ne aparține, ci este a Sfinților Părinți. Cine are „păreri” în ortodoxie nu mai este în ortodoxie, ci undeva periferic, în protestantism.

Sfinții Părinți nu numai că au zis adevărul, ci au fost întruchipări jertfelnice ale acestuia. Așa că să lăsăm pe cei cu gura mare, dar cu inima goală de Hristos și să mergem pe calea Crucii, bucurându-ne că suntem scuipați, calomniați, terfeliți, loviți etc etc, toate primindu-le spre slava lui Hristos și întru nădejdea mântuirii noastre.

 

Cu urări de împodobire sufletească

cu curajul mărturisirii ortodoxe,

pr. Ciprian Staicu

_________________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/03/20/cateva-ganduri-actuale-referitoare-la-ingradirea-de-erezie/