Stau adesea adâncit în lină reverie

Și îmi aduc aminte de-a mea copilărie

Când totul era simplu, când NU AVEAM DE TOATE

Dar nu simțeam nici lipsa, era normalitate…

.

Desculț mereu, murdar, din cap pînă-n picioare

Umblam cu-ai mei prieteni pân la apus de soare

La țară, la sat, unde tot omul era simplu

Și sincer și curat și demn și săritor tot timpul…

.

Părinții și bunicii, se osteneau intens

Prin vorbă și prin faptă să-mi dea al vieții sens

Și totul curgea lin, ba chiar nepământesc

Copilăria-mi plină de cel mai pur firesc…

.

Și iarba era altfel și aerul curat

Și vorba mai domoală, și mai deloc… păcat…

Și școala-n adevăr, îți croia trainic drum

Pe cari călcînd s-ajungi just, pregătit și bun…

.

Și mă întreb acuma în vremi „evoluate”

Ce îi lipsește lumii de nu-i normalitate?

Și mă-ntristez c-a dispărut cuvântul reverie

Și-mi văd copiii văduviți de-a lor copilărie…

.

Văd oameni cum brutal, sfâșie alți oameni

Văd ura și minciuna cum ne transformă-n fameni

Văd goană după aur, bani, lux și nestemate

Văd, cum pentru toate-acestea, fratele-ucide frate…

.

Văd omul cum e prins în plasă de himere

Văd cum îi trece timpul în chestii efemere

Văd suflete cum gâlgâie de-amară-ntinăciune

O-ntreagă lume-n goană după deșertăciune…

.

Și-n astfel de vâltoare, mă strădui ca prin vis

Să nu mă rătăcesc și să cad într-un adânc abis

Vai, cât de greu e să-ți ții cumpătul și pasul

Ca într-o lume-a urii tu să-ți iubești vrăjmașul…

.

Așa că, la-ntrebarea: – Unde-i normalitatea?

-Unde-i ascunsă, oare? Vai mare-i pacostea…

Răspunsul-i: – E ascunsă bine, în eternitatea

Acolo unde-i dusă din lume dragostea.

.

Deci, să nu cad e musai ca să mă sârguiesc

Ca pe toți și pe toate mă strădui să-i iubesc

Nejudecând pe nimeni și trecând peste toate

Am să păstrez în suflet, fărâma de normalitate.

.

Și cu nădejde traversând, acest veac banal

Să-mi împlinesc al vieții țel și ideal

Când oi păși prin moarte în eternitate

Desăvârșit să jubilez de… NORMALITATE.

.

.

Cu profund respect pentru cei ce se luptă duhovnicește și prin care bunul Dumnezeu mai păstrează o infimă oază de normalitate în lume,

Pr. Andrei