Că tot e vorba de familie…

 

Cunosc o familie, care din punctul meu de vedere au cea mai frumoasă poveste de dragoste, am zis „au” pentru că dăinuie în inima mea.
S-au căsătorit și au aflat că, doamna are o boală grea de îndurat, scleroză în plăci. Medicii i-au recomandat să nu nască, și totuși, a născut chiar și al doilea copil în ciuda tuturor riscurilor posibile. La scurt timp au apărut problemele de sănatate și un medic le-a sugerat că dacă dorește să trăiască mai mult, să se mute la munte. Aerul de munte îi va fi prielnic. Așadar , au vândut tot și s-au mutat luând viața de la zero, construind o casă și o frumoasă relație.

I-am cunoscut pentru prima dată la o nuntă în familie și am rămas impresionată de soțul acestei doamne. La acea vârstă doamna se deplasa cu dificultate.

Nu am să uit niciodată cum o privea și dansul lor. Chiar și fiind copilă am observat asta și m-am dus la mama să îi zic:
-Uite cât de bun este acest nene și ce mult își iubește soția!

Era plin de iubire față de soția lui. Nu știu dacă se potriveau la trup, poate nici la caracter , dar se potriveau sufletele lor. 😊 Nu pot să explic în cuvinte cât de mult îi transmitea iubirea și atenția sa.

Anii au trecut și doamna a ajuns imobilizată la pat. Nu m-a impresionat faptul că o iubea, căci sunt atâția bărbați care își iubesc soțiile, ci iubirea lui jertfelnică.

Cea mai frumoasa formă de iubire este cea jertfelnică, cea în care iubești cu faptele și nu cu vorbele, cea în care îți este îndeajuns prezența celuilalt, chiar și de tace, nu ai vrea să pleci de acolo. Atunci când iubești te restrângi în multe privințe, trăiești nu atât pentru tine, ca să devii cineva, să strângi ceva ori să capeți ceva, cât pentru celălalt. Te îngrijorezi pentru el, pentru sănatatea , nevoile și dificultățile lui.
Frumusețea, pasiunea, sunt plăcute, dar ce te faci dacă te-ai îmbolnăvit si ți-ai pierdut frumusețea și sănătatea?

Scleroza în plăci e boala care pe lângă durerile musculare, pierzi capacitatea de memorare, și mai ales ai o putere de judecată scăzută. E mai rau decât Alzheimer când doar uiți. Boala aceasta te face ușor să nu judeci lucrurile cu discernământ, să acuzi pe celălalt, să îl rănești cu vorbe dure.

Nu e ușor să vii de la serviciu , să faci mancare, curățenie și să schimbi plosca celui iubit, să îl îngrijești cu iubire, și poate săracul nu a avut parte de o vorbă bună.

M-a impresionat cum acest soț a rămas devotat într-o lume în care familia e din ce în ce mai luptată . A slujit la căpătâiul soției sale, pâna la capăt, fără cârtire. Nu oricine va dori să scoată de sub tine plosca, să vegheze la căpătâiul tău, căci în jur sunt multe persoane frumoase și sănătoase.

E impresionant pentru că, în general bărbații nu au capacitatea de jertfă atât de mare. Cei familiști se dedic și fac de toate , dar la un moment dat cârtesc , mai ales dacă nu au parte de afecțiune și apreciere. Cred că este singurul om pe care îl știu fără să își fi plâns vreodată de milă și-a dus crucea cu cea mai mare demnitate și fără să îi treacă prin cap să renunțe, singura lui bucurie era ca ea…ca ea să mai trăiască.

Iubirea e să nu te saturi de prezența celuilalt! Cu mulți oameni este bine atâta timp cât e totul bine, dar dacă ți se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze, să nu te părăsească. El este reazămul tău, ocrotirea ta, iar tu ești reazemul lui, și el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este așteptat totdeauna, că se poate destinde, poate scăpa de stresul și de tensiunile lumii.

Nu știu dacă doamna aceasta a fost vreodată conștientă de darurile primite, știu doar că îl iubea. A pătimit mult cu această boală. Dumnezeu i-a luat , dar i-a și dat , o familie și un soț cum multe femei nici nu visează că poate exista și o dragoste într-o lume nebună, capabilă de atât de multă jertfă, dusă, cu zâmbetul pe buze , având ca piatră de temelie dragostea, slujirea celui iubit și lupta ca cel de lângă tine să petreacă bine, puterea de a te șlefui, de a lucra la caracterul tău.

Familia este un dar, se zice că cel mai mare dar al vieții unui om este o profesie și o relație familială frumoasă.
Dacă reușesti în acestea două totul e bine.Daca le reușești pe acestea două, să-ți faci semnul Crucii zi si noapte, căci nu e ceva întâmplător este darul Lui Dumnezeu cu tine.

Într-o seara, în timp ce pomeneam mai multe persoane la rugăciune tot îmi apărea în minte această doamnă. Iar dupa o lună, am aflat că a decedat în jurul vârstei de 50 de ani, chiar în săptămâna în care îmi apărea în gânduri, și din păcate nu am fost anunțați. După ceva timp, am visat-o într-o perioadă mai încărcată din viața mea era cu spatele la mine și mi-a zis atât: “Da, pe mine de ce nu mă pomenești?Ce te lauzi cu foile alea dacă pe mine nu m-ai trecut și nu mă pomenești!”. Am căutat în foi și îi avem pe cei trei membri trecuți și spre mirarea mea pe ea nu, deși la vremea aia trăia , dar nu era pe pomelnicile mele.Adevărul e că nu o pomenisem nici după ce a decedat. De atunci, nu există să nu o pomenesc la rugăciune și îmi amintesc cu drag de ea la Sfânta Liturghie.M-am bucurat cel mai mult că i s-a împlinit visul. Visul ei era ca băiatul lor să devină preot și a fost recent hirotonit.

Acum doi ani l-am văzut pe soțul ei și ne-a povestit cum a murit, prin tot ce a trecut. Plângea ca un copil și spunea cu atâta dragoste și regret că ar fi dorit atât de mult să mai trăiască, chiar dacă era din ce în ce mai greu cu boala soției sale . Doar să fie…să fie prezentă.
Nu pot să descriu cu cât de multă ușurință ar mai fi dus totul.

Da, dragostea nu obosește niciodată! Într-o lume a divorțurilor, a neînțelegerilor , a certurilor , dragostea în unele familii nu obosește, cel care se smerește nu se simte niciodată necăjit, deranjat de cel de lângă el.

Mă uitam la el și mă gândeam că, indiferent cu ce va greși acest om, pentru iubirea și jertfa sa , va avea plată de mucenic. În acele lacrimi am văzut dragostea adevărată care dăinuie . Cât de frumoasă este iubirea dintre un bărbat și o femeie, nu pot descrie în cuvinte, cu adevărat se poate ajunge la sfințenie, fiind binecuvântată de Dumnezeu, și cât har i s-a dat să ducă totul până la capăt, într-o lume în care ne plictisim ușor de darurile și frumusețea interioară a celui de lângă noi.

Îi port în rugăciune pe ambii , am cunoscut și alte povești de dragoste și lecții pe care viața nu contenește să mi le ofere, dar ei sunt familia cu cea mai frumoasă poveste de dragoste, care a atins atunci inima mea de copil.

Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit ocazia de a avea această prețuită amintire și model de dragoste jertfelnică pe care o păstrez în caseta inimii mele.

Poveste cunoscută de
Te port în suflet

https://www.facebook.com/Te-port-%C3%AEn-suflet-130478774206672/