E doar un început?

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) consideră legitimă includerea unui astfel de curs în programa școlară obligatorie.

CEDO a publicat zilele trecute decizia în cauza A.R. și L.R. contra Elveția, cu privire la refuzul statului elvețian (mai exact al autorităților din cantonul Basel) de a scuti de participarea la orele de educație sexuală pe fiica de 7 ani a petentei, scrie Cultura Vieții.

Aceasta a reclamat Curții încălcarea articolelor 8 și 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai exact a dreptului părinților de a-și educa copiii, ca aspect al vieții private și de familie (art. 8) și totodată a libertății de conștiință și religioase (art. 9).

Conținutul articolelor invocate este următorul:

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și familiale

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Articolul 9

Libertatea de gândire, de conștiință și de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Solicitarea reclamantei a fost declarată inadmisibilă, CEDO constatând că statul elvețian a respectat marja de apreciere recunoscută de Convenție și deci a acționat în limitele acesteia.

Curtea a reținut în mod particular că „educația sexuală la grădiniță și în clasele primare are o natură complementară și nu sistematică și că educatorii trebuie să reacționeze la întrebările și acțiunile copiilor.”

În ce privește încălcarea art. 8.1 din Convenție, „Curtea a găsit că unul dintre scopurile educației sexuale este prevenirea violenței și exploatării sexuale, care constituie o amenințare reală la sănătatea fizică și mentală a copiilor și contra căreia aceștia trebuie protejați la orice vârstă. De asemenea a subliniat că unul din obiectivele educației de stat este să pregătească copiii pentru realitățile sociale, ceea ce tinde să justifice educația sexuală de la vârste foarte mici a copiilor din grădinițe și școli primare. Curtea a apreciat deci că educația sexuală, astfel cum este practicată în cantonul Basel-Urban, urmărește scopuri legitime.”

Sursa: CEDO REFUZĂ părinților dreptul de a-și educa copiii în ceea ce privește viața intimă | Apărătorul Ortodox