”– Părinte, cel care are sfințenie, înțelege cine este viclean?

– Da, îl înțelege atât pe cel viclean, precum înțelege și sfințenia unui sfânt. Vede răul, dar în același timp vede și omul lăuntric și distinge că răul este al diavolului și vine din afară. Cu ochii sufletului său el vede greșelile lui ca fiind mari, iar pe ale celorlalți mici. Și cu adevărat le vede mici, nu se preface. Poate vedea că sunt chiar crime, dar el justifică în înțelesul cel bun vicleniile omului rău; nu-l disprețuiește, nu-l consideră mai prejos decât el. Îl poate considera chiar mai bun decât el însuși și să-l suporte întru cunoștință pentru mai multe pricini.

Vede, de pildă, răutatea unui criminal, dar cugetă că acela a ajuns la punctul de a săvârși crima pentru că nu a fost ajutat și că el însuși ar fi putut fi în locul aceluia, dacă nu l-ar fi ajutat Dumnezeu. În felul acesta primește mult Har. Și dimpotrivă, omul viclean deși vede sfințenia celuilalt, nu cunoaște gândurile cele bune pe care le are acela, precum nici diavolul nu le cunoaște.

Cel ce face o lucrare fină duhovnicească, îl îndreptățește pe aproapele, iar nu pe sine. Și cu cât înaintează duhovnicește, cu atât mai mult se eliberează și iubește pe Dumnezeu si pe oameni. Atunci nu va putea înțelege ce înseamnă răutatea, pentru că are numai gânduri bune pentru ceilalți și gândește numai curat și pe toate le vede duhovnicește, sfinte. Se folosește chiar și de căderile semenilor lui, pe care le folosește ca frână puternică pentru sinea sa, ca să ia aminte să nu deraieze.

Și dimpotrivă, unul care nu s-a curățit, gândește în mod viclean și toate lucrurile le vede cu ochi viclean. Chiar și pe cele bune le întinează cu viclenia lui. Nu se folosește nici de virtuțile celorlalți, pentru că este întunecat de negreala ucigașului de om, și astfel le explică prin vocabularul său cel viclean. Întotdeauna este supărat și totdeauna mâhnește pe semenii lui cu această negreală duhovnicească a sa.

Dacă unul ca acesta vrea să se elibereze de această stare, trebuie să înțeleagă că are nevoie de curățire, ca să-i vină limpezimea duhovnicească, curăția minții și a inimii.

– Dar atunci când un om este o dată viclean și altă dată bun?

– Atunci primește înrâuriri și schimbări corespunzătoare. Omul este schimbător. Uneori gândurile viclene sunt ale diavolului, alteori însuși omul gândește în mod viclean. De multe ori diavolul creează anumite situații pentru ca oamenii să-și facă gânduri rele. Odată, nu am apucat să-i vorbesc unui arhimandrit care a venit pentru prima dată la Coliba mea. A doua oară când a venit nu l-am putut primi, deoarece eram grav bolnav și i-am spus să vină altă dată ca să discutăm. Atunci aceluia i-a intrat gândul că nu vreau să-l primesc, că am ceva cu el și s-a dus jos la mănăstire și s-a plâns. Aceasta a fost în întregime o lucrare a diavolului.

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

– Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit același lucru?

 – Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoși, căci numai atunci are curăția lăuntrică.

– Părinte, de ce, uneori, aceeași împrejurare unul o consideră binecuvântare, iar altul o nenorocire?

– Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poți vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire, care se afla lângă un sat, aveau rânduială să facă vecernia și utrenia la miezul nopții. La slujbe mergeau și mireni, pentru că mănăstirea era înconjurată de case care cu timpul se zidiseră acolo.

Odată un frate începător și-a uitat chilia sa deschisă și a intrat o femeie. Când a aflat aceasta fratele, a fost cuprins de mâhnire și s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Ia spirt și stropește pe podea, apoi îi dă foc ca s-o dezinfecteze! Puțin de nu a ars mănăstirea. Și-a ars dușumeaua chiliei, însă gândul nu și l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el.

Dacă și-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-și că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească Har și să se nevoiască și ea acasă, s-ar fi schimbat duhovnicește și ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conținutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conținut duhovnicesc, trag concluzii greșite și-l nedreptățesc pe aproapele lor.

De pildă, dacă unul, care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-și va pune gândul rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopțile spre a păcătui, va spune: ”Ce monstru, cine știe pe unde umblă noapte”, pentru că el însuși are astfel de experiențe. Sau dacă aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: ”face metanii”, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: ”joacă toată noaptea”.

Vă aduceți aminte cum s-au comportat față de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniți împreună cu El? Amândoi Îl vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând și-a pus în minte unul și ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea și zicea: ”Dacă Tu ești Hristos, mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: ”Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă nu a făcut nici un rău”.

Unul s-a mântuit, iar celălalt s-a osândit.”

 

 

Sfântul Paisie Aghioritul

___________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/08/27/cel-care-are-sfintenie-intelege-cine-este-viclean-gandurile-omului-arata-starea-lui-duhovniceasca/