Dar mai târziu vei veni!

”- Doamne, i-a zis Petru, unde Te duci?
Iisus i-a răspuns:
– Tu nu poti veni acum după Mine unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni!

Cine a venit o dată la Hristos, cine s-a alipit de El cu toată inima sa, cine şi-a legat soarta şi viata lui de soarta şi viata Lui Hristos pe pământ, acela nu are altă dorintă şi altă teamă decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată. Pentru un astfel de suflet Hristos este totul. Hristos este casa lui, familia lui, Hristos este lumina lui, este pâinea lui, este sănătatea şi viata lui. Fără Hristos el nu are ce face cu toate acestea. Nimic din toate acestea nu-l pot înlocui pe Iisus în inima şi viata lui, dar Iisus le poate înlocui pe toate.

Alipit de Hristos, cu o cerească putere şi iubire, Sfântul Apostol Petru mai mult presimtea decât întelegea ceea ce se petrecea în acea seară, în care se sfârşeau atât de multe şi începeau altele şi mai multe.

Căci dragostea adevărată presimte totdeauna mult mai mult decât este în stare să priceapă.
Presimte mai ales apropierea primejdiei şi nu se teme de nimic altceva decât de o eventuală despărtire de acela care este de neînlocuit. În inima Sfântului Apostol nu era atunci nici un simtământ mai puternic decât grija de a nu-L pierde pe Hristos, căci tot timpul a trăit şi a suferit, a plâns şi a umblat plin de grijă alături de învătătorul său Hristos. Numai o singura dată i s-a întunecat această Lumină, o singură ispită l-a putut abate de la Ea pentru o clipă zdrobitoare pentru inima sa, şi anume vorba sa, dar nu şi duhul său, ca să se împlinească ceea ce fusese spus. Dar câte lacrimi amare şi fierbinti nu s-au vărsat peste clipa aceasta îngrozitoare, acoperind-o şi arzând-o pentru totdeauna (Mat. 27, 75)!

Unde sunt astăzi ucenicii binecuvântati care să strige: „Eu îmi voi da viata pentru Tine (Ioan 13, 37)”? Sau să zică: „Cine mă va despărti de dragostea lui Hristos: necazul sau strâmtorarea, prigonirea sau foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? Nimic nu va putea fi în stare să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu, de Iisus Hristos, Domnul nostru!” (Rom. 8, 35-39). Unde sunt ucenicii care să poată spune: „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Tie!” (Marcu 10, 28)?

Azi vedem cu atâta amărăciune că multi – chiar dintre cei care au avut marele har de a fi puşi în fruntea lucrării Domnului – în loc să fie mai hotărâti şi mai fericiti de a-şi sacrifica în viitor cu mai multă bucurie viata lor, regretă şi putinul sacrificiu pe care l-au făcut în trecut în slujba lucrării Domnului. Nu necazul, nu strâmtorarea, nici foamea, nici prigonirea sau primejdia ori sabia i-au despărtit pe aceştia de dragostea lui Hristos, ci belşugul, comoditatea, frica, sotia şi altele i-au despărtit de Domnul.

Dacă nu ar fi încredintarea că Hristos va ridica pe altii mai vrednici, ca să le ia locul, am fi ispititi uneori să ne amărâm peste măsură de mult. Dar ştiind că Hristos însuşi este garantia biruintei noastre, biruim orice ispită şi îndoială strigând:Iisus este şi va fi Biruitorul!

Slavă veşnică Tie, mare Biruitor Iisus Hristos, că în cele mai grele zile nu ne-ai lăsat singuri niciodată şi ne-ai înştiintat despre tot ce ni se va întâmpla, fiindcă Tu ai avut încredere în noi şi ne-ai făcut părtaşi la tot adevărul Tău (F.A. 20, 27; Ioan 15, 15). Dar de fiecare dată ne-ai spus: „Eu sunt cu voi, nu vă temeti!” (Mat. 28, 20).

Ştiind dragostea cu care Te iubim, ne-ai făcut dulcea făgăduintă că vom fi nedespărtiti de Tine şi Tu vei fi pe veci nedespărtit de noi, chiar dacă slujba pe care trebuie s-o facem pentru Tine va cere uneori să fim gata de jertfe şi de renuntări, pentru o vreme.
Tot ceea ce nu putem acum, vom putea sigur mâine, tot ce nu avem acum, vom avea sigur mai târziu. Ajută-ne, Hristoase, să credem în Tine şi să fim neclintiti! Amin.

 De ce nu pot acum?

– Doamne, i-a zis Petru, de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viata pentru Tine!
E uimitor cum câteodată noi înşine ne profetim viitorul! Este ca şi cum dorinta pe care o exprimăm la un moment dat, sau legământul pe care-l facem, sau temerea pe care o mărturisim ar avea darul să schimbe dintr-o dată cursul vietii noastre într-un anumit loc şi să facă să se împlinească aievea ceea ce am spus în clipa când am grăit.
În clipa acestei solemne declaratii, Sfântul Apostol Petru era într-adevăr hotărât să-şi dea viata pentru Domnul, spre a rămâne şi în moarte nedespărtit de Hristos, aşa cum fusese în viată.

– De ce nu pot acum? întreabă el. Socotelile mele sunt făcute, inima mea este hotărâtă, căile mele sunt limpezite! Nu mai am nimic de aranjat cu lumea, cu familia, cu viata, cu nimeni! Eu sunt gata acum!

O, Dumnezeule slăvit, cât de mare e un astfel de suflet, care în clipa marii încercări nu mai are nimic de aranjat, nu mai are nimic care să-l retină, nu mai are nimic de târguit! Cât de mult l-o fi bucurat pe Domnul să vadă astfel de inimi! Cât de mult l-a iubit Domnul pe Sfântul Apostol Petru, tocmai pentru că avea un astfel de suflet! Chiar din prima clipă a întâlnirii cu Domnul, Petru fusese gata. Şi nimic nu mai schimba nici acum hotărârea şi legământul de atunci.
Câti au mai fost sau mai sunt acum aşa?

Iată, fratii mei, măsura cu care să ne măsurăm chiar în clipa asta şi noi. Eu, şi tu, şi el, şi ea şi toti! Am putea noi acum sau n-am putea niciodată? Dacă nu putem acum, de ce nu putem acum? Eu sunt gata! Sfântul Pavel spune: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor pentru numele Domnului Iisus (F.A. 21, 13) şi chiar dacă ar trebui să fiu torturat, ca o jertfă peste jertfa şi slujba credintei voastre, eu mă bucur!” (Filip 2, 17). Dacă nouă ne pare rău că nu am putea acum, ce ne-ar mai putea îndoi inima şi lega hotărârea ca să n-o putem face? Ce piedică este astăzi care mâine să nu fie?
O, frate, cine nu-i gata acum, cine nu-i gata în momentul când este nevoie, acela nu va fi gata niciodată! Cine nu vine când este chemat, acela nu va veni niciodată.

Hristos cere de la tine acum, nu mai târziu. El aşteaptă să vii astăzi, nu mâine; mâine vor fi chemati altii.Fiecăruia Dumnezeu îi cere o singură dată. Atunci este vremea lui. Cine L-a respins şi nu L-a ascultat atunci, rar Îi va mai putea auzi vreodată glasul după aceea. Nu sunteti încă gata? Vă mai uitati înapoi? Mai aveti morti de îngropat? Mai aveti un cuib dulce de care să vă pară rău?
Rămâneti! Nu veniti! Mâine şi aşa vi le va arde focul – şi s-ar putea cu voi cu tot!

Priviti măcar de departe la cele scrise în Evanghelia de la Luca (13, 28)! Va fi plânsul şi scrâşnirea dintilor, când veti vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacob şi pe toti proorocii în împărătia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.

Doamne Iisuse, fii binecuvântat în vecii vecilor! Dacă este ceasul supremei hotărâri, iată şi eu sunt gata, strigând apelul alor Tăi şi auzind cum rând pe rând, de atunci şi până astăzi, atâtia şi atâtia au răspuns: „Prezent, gata!”. Iată, Doamne Iisuse, strigă-mă şi cheamă-mă! Sunt gata chiar acum!

Socotelile mele sunt făcute: nu mai doresc nimic şi nu mai regret nimic! N-am nici o părticică din inima mea legată de nimic pe pământ. Bagajul îmi este făcut. Am aşa de putin de luat cu mine! Tot ce am avut mai de pret mi-am trimis înainte, iar ce am avut mai greu am aruncat în urmă. Nu doresc decât să nu mă mai despart niciodată de Tine, Iisuse, dulcele meu Mântuitor şi marele meu Dumnezeu. Amin.”

Preotul martir Constantin Sârbu

 

_____________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2019/04/29/chemare-la-marturisire-o-frate-cine-nu-i-gata-acum-cine-nu-i-gata-in-momentul-cand-este-nevoie-acela-nu-va-fi-gata-niciodata-cine-nu-vine-cand-este-chemat-acela-nu-va-veni-niciodata-hristo/