PS Artemie este un adevărat episcop ortodox care mărturisește și cu fapta, nu numai cu vorba,  așa cum fac alții despre care teologi ai zilelor noastre spun că ar fi mărturisitori ai Ortodoxiei. Semnul că este un adevărat mărturisitor  este faptul că suferă efectele prigoanei ecumeniștilor: caterisire, excludere din cinul monahal, întemnițare, acuze false și înscenări de fapte condamnabile pe care nu le-a comis.

Îi întrebăm pe toți cei ce scriu articole pe această temă pe ortodoxinfo (pe redactori, administratori și pe domnul Mihai Silviu Chirilă– al cărui nume îl pomenim doar pentru că e singurul care își semnează articolele de pe site), dar și pe cei care le împărtășesc părerile, cum să înțelegem faptul că și dumnealor îl acuză pe PS Artemie de același lucru de care l-au acuzat și prigonitorii săi ecumeniști – adică de schismă?  E o coincidență ciudată! Ce au în comun cei de acum din România și cei de atunci din Serbia?  Cumva duhul ecumenist?

De remarcat este si faptul ca domnii de la ortodoxinfo, mai ieri, aratau faptul ca un anume site( al carui nume nu e relevant aici) denigreaza memoria Parintelui Justin Pârvu. Totodata, cei de la ortodoxinfo, bazandu-se pe simple presupuneri, afirmau in acelasi articol, ca in spatele acestui site(nenumit de noi)ar fi doi ieromonahi, fosti ucenici ai Parintelui Justin Parvu, luptatori antiecumenisti  neagreati de catre domnul Mihai Silviu Chirila si colegii sai de la ortodoxinfo. Acestor doi preoti, duhovnici care au pastorit foarte probabil mii de ucenici, li s-a atribuit de catre domnii( laici, de altfel) de la ortodoxinfo, eticheta de schismatici fara a se aduce dovezile absolut necesare unei astfel de acuzatii. In acest mod se incerca, subliniem – fara a se prezenta nicio dovada in sprijinul afirmatiilor lor-atragerea blamului public asupra a doi preoti care au aratat erorile teoriei partasiei la erezie a lui Mihai Silviu Chirila si care au marturisit si  marturisesc deschis si ferm impotriva ecumenismului. Asa cum au facut si ecumenistii in cazul PS Artemie acuzandu-l – fara dovezi -de nenumarate presupuse abateri…Un alt punct comun al celor de la ortodoxinfo cu ecumenistii…Acuzele nefondate de schisma si  fara a aduce dovezi!

Ca urmare a acestei luari de pozitie a celor de la ortodoxinfo, am concluzionat ca dumnealor, totusi, ar parea ca au evlavie la Parintele Justin Parvu si ca il cinstesc ca pe un sfant. Vom vedea pe viitor daca e asa!

Daca acesti declarati aparatori ai memoriei Parintelui Justin Parvu, il cinstesc cu adevarat pe Parinte ca fiind Sfant, atunci  ne asteptam ca ei sa respecte cuvintele Sfintiei Sale cu privire la PS Artemie de Kosovo si sa nu mai arunce cu noroi in Preasfintitul, acuzandu-l  de schisma! Iata! Parintele Justin Pârvu afirma, „fara indoiala”,  ca inaintea lui Dumnezeu, PS Artemie este in continuare episcop!

Ne intrebam: daca PS Artemie ar fi in schisma, cum ar mai fi inaintea lui Dumnezeu tot episcop? Aceasta o marturiseste  Parintele Justin Pârvu!

La adresa de mai jos veti gasi parerea Parintelui Justin Parvu depre Sf. Iustin Popovici( fara de invatatura caruia considera ca nu ne putem mantui) si despre PS Artemie din Serbia.

https://www.youtube.com/watch?v=BolRDVtleiM

Transcriptul de la min 6 si 11 sec: Despre Episcopul Artemie si Kosovo

” Parintele Justin Parvu:-S-ar putea sa fie o dezbinare in Biserica pentru ca asta e si scopul lor( a masoneriei)- este de a imparti tot mai mult, de a diviza orice unitate. Si acum sigur ca si acolo, cu Kosovo, si Albania in vecinatate si  statele acestea create intr-un ateism puternic, si sigur si aicea trebuie sa fie un acelasi plan de lucru, de ateizare a Europei.

Reporter: -…Dar concret, episcopul Artemie va fi intors la vrednicia lui de episcop sau martirajul lui va fi si mai(mare)? Caci au de gand sa-i interzica sa mai poarte si haina monahala(sa-l dea afara din calugarie)! Asa se vorbeste prin ziare, pe media.

Parintele Justin Parvu: -Dar sa stiti ca aicea, luate din punct de vedere canonic, al crestinismului nostru ortodox, el nu se face vinovat de calcarea unui canon, unde se intra intr-o disciplina ca il poate inlaturae un motiv politic care se aplica sub pretexte asa…minore.

 

Reporter: Adica, daca  am inteles, Parinte, parerea voastra este ca el este pe si mai departe in fata lui Dumnezeu Episcop.

Parintele Justin Parvu: –Sigur, fara indoiala!„

__________

Sursa – https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2018/05/09/cine-l-a-prigonit-pe-ps-artemie-episcopii-sarbi-ecumenisti-din-sinodul-bisericii-sarbe-cine-il-prigoneste-acum-din-nou-in-romania-cei-ce-il-acuza-acum-de-schisma-precum-au-facut-o-in-2012-episcop/