3 septembrie · Public
Guy Millière
Gatestone Institute, 09.08.2020
Lyon, 20 iulie, ora 3 dimineața. Un cartier rezidențial. O tânără femeie își plimbă câinele pe o stradă liniștită. O mașină vine cu mare viteză și îi zdrobește câinele. Șoferul oprește, dă cu spatele, o calcă pe tânăra femeie și o zdrobește și pe ea. Apoi o ia din nou înainte cu viteză maximă și trage după el trupul ei mort, pe o distanță de 800 de metri. Lumea trezită de zgomote își notează numărul mașinii. Polițiștii sosiți la fața locului sunt îngoziți. Trupul tinerei femei a fost dezmembrat. Un picior a fost găsit pe o parte a străzii. Restul corpului a fost făcut bucăți. Un braț se găsea lângă corpul câinelui ei. Celălalt braț încă ținea lesa câinelui. Numele ei era Axelle Dorier. Era asistentă medicală, avea doar 23 de ani.
 
Ministerul francez de justiție a cerut poliției să nu facă cunoscut numele ucigașului. Un polițist anonim l-a divulgat totuși pe rețelele sociale. Numele ucigașului este Youssef T. Conducea sub influența alcoolului, fără carnet de conducere. Procurorii îl acuză de “ucidere din culpă”. E în închisoare și își așteaptă procesul. Riscă o pedeapsă de cel mult 10 ani închisoare. Locuitorii din Lyon au vrut să organizeze un marș pașnic în amintirea tinerei asistente medicale. Ei au cerut guvernului mai multă duritate în combaterea crimelor. Părinții tinerei femei nu au fost de acord: ei au spus că nu au “nici un fel de ură” pentru ucigaș.
 
Nu a fost singurul act de barbarie din Franța, din luna iulie. Pe 4 iulie, pe o străduță din Lot-et-Garonne, în sud-vestul Franței, o tânără gendarme de 25 de ani, Mélanie Lemée, a încercat să-l oprească pe un șofer care circula cu viteză. Șoferul a accelerat și a strivit-o, intenționat. A fost ucisă pe loc. Ceilalți gendarmes de la locul faptei l-au găsit repede pe șofer. Unul din ei, ofițer de poliție, a divulgat unui ziarist numele șoferului. Numele șoferului este Yacine E. Și el conducea sub influența alcoolului, fără carnet. Și deși părinții Mélaniei Lemée au fost de acord cu un marș pașnic, au declarat și ei că nu simt “nici un fel de ură” față de ucigaș. Ba chiar au adăugat că au pentru el compasiune, pentru că “și-a distrus viața”.
 
Un al treilea act de barbarie a avut loc pe 5 iulie în Bayonne, orășel din partea franceză a Țării Bascilor. Un șofer de autobuz de 59 de ani, Philippe Monguillot, a refuzat să-i lase să urce pe doi tineri fără bilete și fără măști. Cei doi tineri au început imediat să-l bată cu violență și l-au forțat să coboare din autobuz. Alți doi tineri li s-au alăturat și au început să-l bată și ei. L-au lăsat pe un trotuar. Șiroia de sânge și trăgea să moară. La spital a fost diagnosticat cu comă cerebrală. Rudele care l-au vizitat au spus că fața îi fusese complet distrusă. A murit două zile mai târziu. Cei patru ucigași au fost identificați și se află în închisoare. Ziariștii cunoșteau numele lor, însă au decis să nu le publice. Le-au divulgat însă polițiștii: Mohamed C., Mohammed A., Moussa B., Selim Z. A avut loc un marș pașnic. Soția lui Philippe Monguillot a declarat că viața i-a fost distrusă și că se îndoiește că instanțele își vor face datoria.
 
Asemenea fapte îngrozitoare, din ce în ce mai numeroase, au loc în Franța, de multe ori în fiecare zi, de mai mulți ani. Făptașii sunt de regulă tineri adulți. Cu toții sunt migranți din lumea musulmană. Nu sunt islamiști și nu au motivații politice sau religioase. În general, nu arată nici un fel de remușcări.
 
Psihiatrii care îi consultă spun despre ei că “practică o violență gratuită”: o violență fără alt scop decât plăcerea de a comite violență. Ei nu par să aibă nici un fel de respect nici pentru viața omenească, nici pentru lege.
 
Maurice Berger, psihiatru care tratează tineri de acest fel, a publicat recent o carte, “Sur la violence gratuite en France”. “Violența gratuită”, scrie el, poate acum să aibă loc oricând, oriunde, și poate lovi pe oricine. “Un act de violență gratuită are loc în Franța la fiecare 44 de secunde. Îl poate atinge pe orice cetățean. Dacă nu vreți să vă puneți în pericol șansele de supraviețuire, trebuie să vă supuneți, să priviți în pământ, să acceptați umilințe.”
 
Uneori, ca în cazul Axelle Dorier, să te supui nu este posibil: ea nu avut nici un contact cu ucigașul până în momentul impactului. Uneori – dacă ești, de pildă, șofer de autobuz sau polițist – serviciul nu-ți permite să te supui.
 
Pe de altă parte, familiile victimelor se pot supune, și deseori exact asta fac. Și atunci plouă peste ei cu felicitări din partea politicienilor și mass-mediei. La câteva zile după atacul terorist din 2015 de la teatrul Bataclan din Paris, Antoine Leiris, soțul unei femei care a fost torturată îngrozitor și ucisă în sala de spectacol, a postat pe facebook o scrisoare către teroriști. Spunea că le înțelege motivele și nu-i urăște. A adăugat că nu e mânios și că trebuie să continue să-și trăiască viața. Scrisoarea a fost imediat repostată de sute de mii de ori pe mediile sociale. O editură l-a rugat pe autor să adauge și alte amănunte și să o transforme într-o carte. Cartea, intitulată “Nu veți avea ura mea”, a devenit imediat best-seller.
 
Autoritățile din justiție privesc deasemenea în jos și se supun: este ceea ce fac. A cere poliției și mass-mediei să nu divulge numele ucigașilor este o încercare de a ascunde adevărul și de a împiedica publicul să știe cu exactitate cine comite aceste crime în Franța. Ascunderea numelor arată o încercare de a face pe plac ucigașilor: când un ucigaș are nume creștin, numele este publicat imediat pe prima pagină. Și arată frică de comunitățile de care aparțin ucigașii și de mânia restului populației franceze.
 
Autoritățile din politică fac același lucru. Ele știu că voturile musulmanilor contează mai mult ca oricând. Comentând uciderea lui Axelle Dorier, Mélanie Lemée și Philippe Monguillot, președintele Emmanuel Macron le-a numit “lucruri necivilizate” și “regretabile”, după care a schimbat repede subiectul. Noul ministru al justiției, Eric Dupond-Moretti, avocat, a fost întrebat de un ziarist ce crede despre cei care au cerut guvernului duritate în combaterea crimelor. A răspuns: “Justiția trebuie să fie garantul păcii sociale”. Și a adăugat că cel mai important țel a lui în acest moment este să asigure repatrierea în Franța a jihadiștilor francezi întemnițați în Siria și Irak, “pentru că sunt cetățeni francezi și e datoria Franței să evite condamnarea lor la moarte”.
 
Doar Marine Le Pen, șefa partidului de dreapta Rassemblement National, a fost fermă: “La ce nivel de barbarie trebuie să ajungem pentru ca francezii să spună stop acestei sălbăticii în creștere din societatea noastră? De câți polițiști, jandarmi, șoferi de autobuz, tinere fete și băieți măcelăriți e nevoie?”
 
Imediat, mass-media mainstream a acuzat-o că toarnă benzină pe foc și că este o extremistă iresponsabilă.
“Franța trece printr-o colonizare inversă” a comentat jurnalistul Éric Zemmour la tv. “Populații provenite în principal din țările colonizate cândva de Franța s-au stabilit în Franța fără nici o intenție de integrare. Cei mai mulți dintre ei locuiesc în cartiere unde domnesc acum legile islamului și unde imamii răspândesc ura față de Franța. Guverne succesive au permis acestor cartiere să crească, în convingerea că ura față de Franța și față de francezi nu va ieși din ele.
 
Dar ura față de Franța și față de francezi a ieșit din aceste cartiere și a luat forma rebeliunilor și a terorismului. Iar acum ia forma atacurilor și a crimelor: o expresie generalizată a urii față de Franța și față de francezi. Și, într-un gest de supunere, autoritățile franceze spun că ura nu emană de la cei care ucid, ci de la cei care reacționează și spun că trebuie să punem capăt atacurilor și uciderilor. Este o atitudine sinucigașă.”
 
“Franța este în comă și aproape de moarte” a spus într-un interviu Michel Onfray, autor și filozof. Principalul semn, a spus el, este dispariția creștinismului, pe care se bazează etica și valorile care au impregnat țara de sute de ani. El a arătat că bisericile sunt goale, catedralele sunt incendiate și că desecrarea locurilor creștine de rugăciune are loc și se multiplică în fața unei indiferențe generale. “Creștinismul dispare rapid”a adaugat el. “Suntem într-o civilizație epuizată. Iubim doar ce ne urăște, orice ne distruge e văzut ca măreț.” El a arătat care este rădăcina distrugerii: “Nu mai predăm istoria Franței și nu mai spunem ce a realizat civilizația noastră. Nu mai vorbim despre civilizația noastră decât pentru a o discredita.”
El a încheiat spunând că nu deși crede într-o deșteptare, va lupta totuși până la capăt: “Trebuie să ne ridicăm, să rezistăm.”
 
Numărul de acte anti-evreiești a crescut în Franța în ultimii ani. Zeci de mii de evrei au plecat, un val de emigrare care golește încet Franța de populația ei evreiască. Mulți evrei care încă trăiesc în Franța au abandonat orașele și cartierele în care locuiau și s-au mutat în zone care sunt pentru un timp mai sigure. Creștinii din Franța sunt considerați infideli de către imamii din zonele no-go; și ei sunt o pradă ușoară pentru tinerii impregnați de ură față de Franța și de francezi, pe care atitudinea supusă a autorităților cu siguranță nu-i descurajează.
 
Pe 30 mai a avut loc la Paris o demonstrație a migranților ilegali, majoritatea din Africa de nord și sub-sahariană. Deși guvernul a interzis demonstrația, polițiștilor li s-a ordonat să nu intervină. Deși toți protestatarii au încălcat legea, doar 92 de participanți au fost reținuți, și apoi eliberați în scurt timp. Două săptămâni mai târziu a avut loc la Paris o altă demonstrație: în sprijin pentru familia lui Adama Traoré, un infractor african care a murit în timp ce se opunea cu violență arestării. Și acea demonstrație a fost interzisă de către guvern, iar poliției i s-a ordonat din nou să nu intervină. “Moarte Franței” au scandat participanții, și uneori “Evrei murdari”. Nici guvernul, nici mass-media mainstream nu au fost șocați. Tineri francezi ținând de Génération Identitaire (Generația Identitară), o mișcare pentru apărarea Franței și a civilizației occidentale, au stat pe un acoperiș și au ținut un baner pe care scria “Dreptate pentru victimele rasismului împotriva albilor”. Un bărbat s-a urcat pe acoperiș încercând să distrugă banerul. Zile întregi el a fost descris în interviurile date posturilor tv drept erou al “luptei împotriva fascismului”. În același timp, tinerii care au ținut banerul au fost arestați și puși sub acuzația de “incitare la ură”.
 
Între 16 și 18 iunie, în Dijon (156.000 de locuitori), capitala Burgundiei, lupte de stradă au opus o bandă de traficanți ceceni de droguri unei bande arabe de traficanți de droguri. Au fost folosite arme de nivel militar – și asta într-o țară fără un drept constituțional de a purta arme. Guvernul a ordonat din nou poliției să nu intervină. Conflictul a fost rezolvat, până la urmă, într-o moschee, sub supravegherea imamilor. Poliția a cerut locuitorilor din Dijon să nu iasă din case și să fie foarte precauți până la terminarea luptelor. Poliția a făcut câteva arestări, însă numai după încetarea luptelor.
 
Pe 26 iulie, o ceremonie a fost organizată în Saint-Étienne-du-Rouvray, un sat din Normandia unde, cu patru ani în urmă, părintele Jacques Hamel, în vârstă de 86 de ani, a fost ucis de către doi tineri islamiști în timp ce ținea slujba. Anul acesta, ministrul de interne Gerard Darmanin a condamnat într-un discurs “barbaria islamică”. “Să ucizi un preot, în inima unei biserici” – a spus el, “înseamnă să încerci să ucizi o parte din sufletul națiunii”. El nu a spus că în timpul crimei biserica era aproape goală, cu doar 4 membri în vârstă ai congregației, care au asistat neputincioși la crimă. Darmanin a adăugat totuși cât de satisfăcut a fost că francezii nu au dat curs mâniei, ci au ales, în schimb, “pacea”.
 
Foto: gendarmes duc sicriul Mélaniei Lemée la înmormântarea din Merignac, lângă Bordeaux, 9 iulie 2020.
.
___________