Select Page

Compromisul creştin în cugetare, în cuvânt şi negrijă a deschis calea către triumful forţelor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului.

Compromisul creştin în cugetare, în cuvânt şi negrijă a deschis calea către triumful forţelor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului.

Ochii noştri trebuie să fie aţintiţi spre cer, către scopul după care tânjim, nu către problemele şi dezastrele de jos de pe pământ. Învăţătura şi viaţa noastră creştină trebuie să fie de aşa natură încât să ne permită cunoaşterea adevăratului Hristos şi recunoaşterea falsului Hristos. Simpla „corectitudine” din Ortodoxie fără o inimă creştină iubitoare nu va putea rezista Antihristului; dacă îl vom recunoaşte, opunându-i-ne ferm, o vom face mai ales cu inima şi mai puţin cu mintea

Libertatea i-a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstigneşte şi se smereşte în această viaţă pentru a învia şi a fi slăvit în Dumnezeu şi veşnicie, şi falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viaţă, dar care sfârşeşte în întuneric. Acestea sunt, în ultimă instanţă, singurele două căi deschise libertăţii omului; iar pe ele s-au întemeiat şi cele două Împărăţii, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Omului, care în această viaţă, nu pot fi distinse decât de ochiul credinţei, dar care în viaţa viitoare vor fi separate în Iad şi Rai.

E limpede căruia dintre ele îi aparţine civilizaţia modernă… Vechea poruncă „Să nu [faceţi rele]”, spune Zarathustra [lui Nietzsche], a devenit demodată; noua poruncă este „Eu voi [face]”.
În viaţa creştină, omul cel vechi, cu permanentul său „Eu voi”, trebuie înlocuit cu omul nou, născut din Hristos şi centrat pe El şi voia Sa.

Compromisul creştin în cugetare, în cuvânt şi negrijă a deschis într-adevăr calea către triumful forţelor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Epoca actuală a absurdului este dreapta răsplată a creştinilor care au renunţat să mai fie creştini.

Este inutil, de fapt e chiar absurd să vorbeşti de o societate în reformă, de schimbarea cursului istoriei, de intrarea într-o epocă dincolo de absurditate, dacă nu Îl avem pe Hristos în inimile noastre; iar dacă chiar Îl avem pe Hristos în inimi, nimic nu mai contează.”
(„Sub-umanitatea: Filosofia Absurdului” în The Orthodox Word, Platina, Sept./Oct 1982)

********

”Poate că cea mai mare datorie a noastră este aceea de a ne lumina pe noi înşine şi pe ceilalţi. Trebuie să ne adâncim în credinţă – nu prin studierea canoanelor Sinoadelor Ecumenice şi a tipicului (deşi îşi au şi ele locul lor), ci prin cunoaşterea modului cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră; prin citirea Vieţilor de Drepţi din Vechiul şi Noul Testament (citim prea puţin Vechiul Testament – care e foarte instructiv), a Vieţilor de Sfinţi, a scrierilor Sfinţilor Părinţi despre viaţa practică şi duhovnicească, despre suferinţele creştinilor de astăzi şi din vremurile de pe urmă.

În toată această cunoaştere, ochii noştri trebuie să fie aţintiţi spre cer, către scopul după care tânjim, nu către problemele şi dezastrele de jos de pe pământ. Învăţătura şi viaţa noastră creştină trebuie să fie de aşa natură încât să ne permită cunoaşterea adevăratului Hristos şi recunoaşterea falsului Hristos (Antihristul) în momentul când acesta va veni. Nu cunoaşterea teoretică sau „corectitudinea” ne vor oferi această înţelepciune.

Vladimir Soloviov, în parabola lui despre Antihrist, a avut o viziune extraordinară atunci când nota faptul că Antihristul va construi pentru ortodocşi un muzeu cu toate antichităţile bizantine posibile, numai pentru a fi acceptat. Deci, tot astfel, simpla „corectitudine” din Ortodoxie fără o inimă creştină iubitoare nu va putea rezista Antihristului; dacă îl vom recunoaşte, opunându-i-ne ferm, o vom face mai ales cu inima şi mai puţin cu mintea.

Trebuie să ne dezvoltăm în interiorul nostru simţăminte şi instincte creştine drepte şi să lăsăm deoparte fascinaţia „elementelor confortabile” ale modului de viaţă ortodox, altfel vom fi – aşa cum a observat un distins analist al convertiţilor din ziua de astăzi – ortodocşi, dar nu creştini.”
(„Creştini ortodocşi înfruntând anii ‘80”– o prelegere ţinută pe 9 august 1979 la Pelerinajul de Vară Sfântul Herman, Platina, CA)

 

Sursa: ”Ne vorbeste Parintele Serafim Rose”

cuvinte_despre_post_teofan_zavoratul_f

**************

”Întrucât trăiau în America, fraţii s-au simţit obligaţi să-şi exprime nemulţumirea faţă de întâistătătorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America, arhiepiscopul Iacov. Numindu-l pe Patriarhul Athenagora „părintele duhovnicesc al renaşterii Ortodoxiei“, Arhiepiscopul Iacov urma îndeaproape politica acestuia, participând la tot felul de evenimente şi slujbe ecumenice.

Ca filosof ce se afla, Eugene (Pr. Serafim Rose) nu se mulţumea să cunoască erorile ecumenismului modern, să ştie că sunt străine conştiinţei adevăratei Biserici a Hristos. Voia să pătrundă şi mai adânc şi să înţeleagă de ce oameni ca Patriar­hul Athenagora şi Arhiepiscopul Iacov credeau ceea ce credeau, ce anume a pricinuit vădita reorientare a concepţiei tradiţionale a Bisericii, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Răspunsul l-a aflat chiar în afirmaţiile acestor ierarhi.

Am văzut ce simţea Eugene faţă de „noul creştinism”nou-deghizatul umanism şi idealism lumesc al papilor romano-catolici contemporani. Ne putem imagina deci ce mult s-a tulburat văzând cum ierarhi din propria Biserică Ortodoxă mergeau pe drumul deschis de aceşti papi, îmbrăţişând aceleaşi idei la modă. În spatele acestor idei Eugene vedea ceea ce identificase încă de la începutul anilor 1960 drept primul corolar al nihilismului: conceptul inaugurării unei „epoci noi”, a unui nou fel de timp. Într-o scrisoare din 1970, Eugene scria unui preot ce se oferise să alcătuiască articol despre ideile Patriarhului Athenagora şi ale Arhiepiscopului Iacov:

”Acum câţiva ani am început eu însumi să cercetez ceea ce s-ar putea numi „filosofia de bază a secolului al XX-lea”. Acest studiu se află acum parţial într-un manuscris nefinalizat şi, parţial, în mintea mea; dar am mers destul de departe, cred eu, ca să descopăr că există, de fapt, o astfel de filosofie, în ciuda întregii anarhii a gândirii moderne. Şi o dată ce am prins esenţa acestei filosofii (care, cred, a fost exprimată cel mai clar de către Nietzsche şi de către un personaj al lui Dostoievski în fraza: «Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu şi totul este permis» – inima nihilismului, a anarhismului şi a anticreştinismului moder­nităţii), toate celelalte s-au aşezat la locul lor, iar filosofii moderni, scriitorii, artiştii etc, au devenit inteligibili, în măsura în care exprimau mai mult sau mai pu­ţin clar, mai mult sau mai puţin direct această „filosofie”.

Aşa se face că acum o zi, citind articolul Arhiepiscopului Iacov din Ortho­dox Observer, numărul pe iulie-august, intitulat „O nouă epocă?”, am simţit brusc că întrezăresc „esenţa iacovismului”. Oare nu este, de fapt, vechea erezie a hiliasmuluiCăci ce anume ar putea justifica asemenea schimbări uriaşe şi monstruoase pervertiri în ortodoxie, dacă nu concepţia că intrăm în circumstanţe istorice cu totul noi, într-un fel de timp cu totul nou, în care conceptele trecutu­lui nu mai sunt relevante, ci trebuie să ne călăuzim după glasurile noilor tim­puri? Oare nu tocmai în felul acesta îl justifica Pr. Patrinacos pe Patriarhul Athenagora în numerele trecute din Orthodox Observer – nu ca teolog, nu ca tradiţionalist, ci tocmai ca profet, ca un om ale cărui erezii nu pot fi osândite, fiindcă el trăieşte deja în „noul timp”, cu mult înaintea timpului său? Se dădea chiar un citat din Patriarhul Athenagora care vorbea despre „Vârsta a treia a Du­hului Sfânt” – idee clar hiliastă, ce şi-a găsit principalul promotor recent în N. Berdiaev, şi care provine direct de la Joachino da Fiore, şi indirect de la montanişti

Ideea unei „noi ere” (new age) impregnează, fireşte, întreaga structură a ultimelor două secole, atât de preocupate de „progres”, fiind ideea-cheie a con­ceptului de revoluţie (de la cea franceză la cea bolşevică) şi ideea centrală a ocultismului modern(vizibilă la nivel popular în discuţiile de azi despre „Era Vărsătorului”, era astrologică post- creştină),datorându-şi probabil larga răspân­dire în principal francmasoneriei (în America există o publicaţie a ritului scoţian ce se numeşte „New Age”)(Îmi pare rău să spun că întreagă această filosofie este prezentă şi pe bancnota dolarului american, cu moştenirea ei masonică, cu deviza novus ordo seclorum şi cu piramida neterminată, aşteptând să i se pună în vârf a treisprezecea piatră!)

În termeni creştini, aceasta este filosofia lui Anti­hrist, cea care va întoarce lumea cu susul în jos şi „va schimba vremurile şi anotimpurile“. […] Şi întreaga concepţie ecumenistă este, desigur, impregnată de această erezie şi de „reîntemeierea Bisericii.

Recenta „gândire” a Constantinopolului (ca să o numim cu un termen ele­gant!) este plină fie de identificarea directă a împărăţiei Cerurilor cu „noua epocă” (în care lupul şi mielul vor şedea împreună), fie de accentul pus pe un timp şi/sau pe un creştinism cu totul nou, ce face ca rânduielile creştine anterioare să fie cu totul depăşite: o nouă morală, o nouă religie, primăvara creştinătăţii, reîntemeierea Bisericii, inutilitatea rugăciunilor pentru recolte sau pentru ploaie la bună vreme, fiindcă Omul controlează acum toate aceste lucruri etc.

Cât este de prielnic, de asemenea, pentru cauza hiliastă, faptul că trăim (înce­pând din 1917) în «era post-Constantiniană»; fiindcă tocmai la începutul acelei ere, adică în epoca de aur a Părinţilor, fusese zdrobită erezia hiliastă. […] Şi într-adevăr, o dată cu Revoluţiile ce au răsturnat era Constantiniană, suntem martorii unei reforme a creştinismului ce pune capăt Bisericii ca unealtă a haru­lui lui Dumnezeu pentru mântuirea veşnică a oamenilor, înlocuindu-o cu „evan­ghelia socială”. Articolul Arhiepiscopului Iacov nu pomeneşte nici măcar o singură dată de mântuire, ci se ocupă numai de „lume”.”

***

”… După amare experienţe, Eugene avea să afle că amăgirile vremurilor nu erau aşa de simple sau bine definite, încât să poată fi depăşite doar prin „alăturarea la Biserica Rusă din Afara Graniţelor. „Agonia Ortodoxiei pătimitoare din zilele noastre“, avea să scrie el, „nu se poate rezolva întotdeauna prin schimbarea jurisdicţiei. Avea să afle că un anumit tip de liberalism se poate găsi chiar şi în cele mai conservatoare biserici şi că spiritul serghianismului se putea afla şi în cele mai anticomuniste. Într-o scrisoare din 1972 el scria despre unul dintre episcopii de frunte ai Bisericii Ruse din Afara Grani­ţelor: „Până acum, principalele sale atitudini, aşa cum se dezvăluie în engleză, sunt «corecte» – dar sunt anumite lucruri în care nu s-a dat încă pe faţă (care se văd în publicaţiile sale în ruseşte). Dar, mai presus de toate, lipseşte din «co­rectitudinea» sa o anume scânteie, o anume «mireasmă» ortodoxă care nu poate fi definită şi care ar putea fi, când va veni vremea, singurul lucru ce ne va face să discernem Ortodoxia şi să ne ataşăm de ea. Tocmai această «scânteie», şi nu corectitudinea, îi atrage pe convertiţi, iar când la Vlădica X. simţim că ea lip­seşte, parcă nu ne simţim prea în largul nostru. (Se pare că şi «serghianismul» este legat de lipsa acestei scântei.)

În ultimii săi ani, Eugene avea să exprime aceste lucruri astfel: „Esenţa serghianismului e legată de problema comună tuturor Bisericilor Ortodoxe de azi: pierderea gustului ortodoxiei, luarea Bisericii ca atare, socotirea «organizaţiei» drept Trupul lui Hristos, încrederea că harul şi Tainele sunt ceva «automat»Purtarea logică şi rezonabilă nu vor reuşi să ne treacă peste aceste stânci; e ne­voie de multă suferinţă şi încercare, şi puţini vor înţelege“.

36432356_2060011847350439_3434506323784368128_n

Extrase din: Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia,

________________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/10/24/compromisul-crestin-in-cugetare-in-cuvant-si-negrija-a-deschis-calea-catre-triumful-fortelor-absurdului-ale-satanei-ochii-nostri-trebuie-sa-fie-atintiti-spre-cer-catre-scopul-dupa-c/?fbclid=IwAR0p30z8eLHr6OA50MsCmbINMuLryakZCSIauMhowC5wq0r4WNHHoGbIY3c

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte