Să luptăm prin stăruitoare luare aminte împotriva vrajmașilor nevăzuți. Să fugim de comuniunea cu ereticii
Frați și părinți, scurt este cuvântul îndemnului nostru, cei săraci în faptă și cuvânt. Totuși trebuie să vă îndemn și să vă trezesc duhovnicește atât cât îmi stă în putere. Căci dacă cei ce aleargă în stadion au nevoie de strigătul celor ce-i însoțesc și dacă cei ce luptă în războaie au nevoie de îndemnul tovarășilor de arme, cu cât mai mult voi, cei ce v-ați ridicat la război împotriva vrăjmașilor nevăzuți, aveți nevoie să fiți unși pentru luptă prin cuvinte de îndemn și să fiți desăvârșiți în duhul? Lupta voastră nu este o singură zi, ci pentru toată viața. Și pentru cei ce biruiesc, cununa nespusă a nestricăciunii. Iar pentru cei biruiți, ocara rușinii fără de sfârșit. Dar fie să nu pătimim aceasta, fraților, nici să fim rușinați din nădejdea noastră. Ci printr-o stăruitoare luare-aminte și luptă înverșunată să purtăm biruință, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva diavolului. Știți că și cei ce luptă după trup sunt deplini treji. Căci spun că li se schimbă fețele și par să fie alții prin cugetul concentrat și prin tăria minții. Nu-și mai amintesc în acest ceas de femeie, sau de copii, sau de părinți, sau de frați, și de nimic altceva dintre toate. Ci și mintea lor, și cugetul, și trupul este prezent la război. Aceleași dispoziții trebuie să avem și noi după omul cel dinlăuntru[ Cf. Ef. 3, 16.], și să nu avem nici o teamă de cei potrivnici. Ci să ne stârnim prin râvnă și să ne înfierbântăm cu duhul[Cf.Rom. 12, 11.], ca niște buni soldați ai lui Hristos. Căci astfel văzându-ne pe noi, potrivnicii noștri vor ezita să ne atace. Dar dacă ne vor vedea temători și șovăitori, îndată tinzând arcurile vor răni sufletul nostru prin cugetele neleguite, ca niște săgeți. Dar nici așa nu trebuie să deznădăjduim, ci trebuie să ne însănătoșim iarăși prin pocăință, și iarăși trebuie să luptăm, și aceasta pururea. Căci așa este războiul nevăzut revărsat peste toată lumea. Și, dacă vreți, ridicați ochii minții voastre și vedeți pământul cel de sub cer rănit de asemenea răni.
Căci balaurul nu-i trece prin sabia lui numai pe necredincioși și eretici, nici numai pe curvari și adulteri și pe cei ce lucrează asemenea fapte necuvioase, ci și pe cei care cu nepăsare sunt în comuniune cu aceștia, dacă este adevărat cuvântul: Cel ce se atinge de smoală se va mânji și cel care se însoțește cu cel trufaș va fi asemenea lui[ Înț. Sir. 13, 1.]. Pentru care și acum aducem învinuire, fiindcă pe unul care fățărnicea Ortodoxia, dar se împărtășea de erezie în toate, l-am oprit să fie pomenit de un ortodox în sfintele pomeniri de la dumnezeiasca mistagogie. Căci dacă ar fi apucat măcar la moarte, prin mărturisire, să dobândească Sfintele Taine, ar fi putut ortodoxul să facă pomenire pentru el. Dar fiindcă a murit fiind în comuniune cu erezia, cum este cu putință să fie așezat unul ca acesta în comuniune ortodoxă? Căci spune Sfântul Apostol: Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup suntem cei mulți, căci toți ne împărtășim dintr-o pâine[ I Cor. 10, 16-17.]. Așadar, în mod corespunzător, și comuniunea cu ereticul este împărtășire din pâinea și paharul părții potrivnice. Și îi face pe cei ce se împărtășesc din ele un trup străin de Hristos. Fiindcă nu este nici o împărtășire între lumină și întuneric, nici însoțire între dreptate și fărădelege, nici înțelegere între templul lui Dumnezeu și idoli, precum a strigat același Apostol în altă parte. Dar pentru unii ca aceștia trebuie să plângem și să ne rugăm pentru cei care încă traiesc, ca să scape aceștia din mrejele diavolului. Iar pentru noi înșine trebuie să mulțumim că ne-a ales pe noi Dumnezeu dintru început spre mântuire, întru sfințirea duhului, și întru credința adevarului, spre a-I sluji Lui în credința ortodoxă până la prezenta mărturisire, pe care săvârșind-o fără prihană și fără reproș, să ne învrednicească de Împărăția Lui cerească, în Însuși Hristos, Dumnezeu nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursa: Sfântul Teodor Studitul, CATEHEZELE MICI
Editura DOXOLOGIA, 2018- Iași, pag.503-505, Cateheza 129
.
”Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismul pseudo-bisericilor din Europa Occidentală. Înlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei. Tot acel pseudo-creştinism, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta. Numele lor evanghelic comun este panerezie. De ce? Întrucât, de-a lungul istoriei, felurite erezii au tăgăduit sau au deformat anumite însuşiri ale Dumnezeu-omului şi Domnului Iisus Hristos, aceste erezii europene se îndepărtează cu totul de El, înlocuindu-L cu omul european. Nu există nici o diferenţă esenţială între catolicism, protestantism, ecumenism şi alte erezii ale căror nume este “legiune”.
(Sf. Iustin Popovici, Credinta Ortodoxa si viata in Hristos, Ed. Bunavestire)
___________
.
