“Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.” (Matei 21, 33-36)

 

“Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.” (Romani 13, 1)

 

Ereticii nejudecați de un Sinod Ortodox se aseamănă cu slugile Împăratului care încă nu au fost judecate pentru faptele lor nelegiuite asupra Împăratului. Până să fie arestate și judecate acestea stau încă în palatele împărătești și se folosesc de lucrurile Împăratului. Dar și pedeapsa va fi pe măsură la vremea ei. Astfel și ereticii nejudecați încă de un Sinod Ortodox încă se folosesc de darul hirotoniei până la Judecata Sinodală. (Reamintim că judecata se face de un Sinod Ortodox, nu de un Sinod eretic).

Iată câteva exemple:

Din Scrisoarea Sf. Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi:

  • “Eutihie, până acum iereu, arhimandrit … părtaș al rătăcirilor … prin faptele lui trecute … deposedat de orice cin preoțesc … de acum încolo”

Nota noastră: Eutihie a început să propovăduiască rătăcirea la scurt timp după Sinodul 3 Ecumenic din 431. În 448 a avut loc un Sinod local la Constantinopol care a condamnat monofizismul, adică rătăcirea lui Eutihie, iar Eutihie a fost condamnat în mod nominal, adică a fost caterisit. Apoi, imediat în această perioadă, în anul 449, a avut loc un Sinod tâlhăresc la Efes. Iar Sinodul tâlhăresc din Efes a fost condamnat definitiv în 451 la Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon. Tot atunci a fost validată ecumenic și condamnarea lui Eutihie. Deci în toți acești ani a propovăduit rătăcirea “cu capul descoperit”. Totuși, abia după caterisirea sa de către Sinodul ortodox local de la Constantinopol din anul 448 este socotit a fi înstrăinat de orice cin preoțesc.

În toată această perioadă Eutihie a propovăduit erezia, iar din anul 441 i se alăturase și împăratul, scrie în istoria evenimentelor. https://ro.orthodoxwiki.org/Eutihie

“Esenţa oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul său sânge mărturisirea adevăratei credințe, a pronunţat hotărârea soborului local al Con­stantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmă­toarele cuvinte:

Eutihie, până acum iereu, arhiman­drit, fiind întrutotul prins și vădit ca părtaş al rătă­cirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât şi prin explicaţiile date aici, fiind dar do­vedit de urmarea încăpăţânată a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici măcar n-a luat în seamă sfaturile noastre şi poveţele către primirea învăţăturii sănătoase. Şi, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui de­finitivă, declarăm în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulire de Dumnezeu, că e depo­sedat de orice cin preoţesc, de părtăşia cu noi şi de con­ducerea asupra mănăstirii sale, dând tuturor de ştire că de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cădea el însuşi sub afurisenie.”

Această hotărâre e un mic exemplu al părerii obşteşti a Bisericii Univer­sale asupra ereticilor; această hotărâre e recunoscută de întreaga Biserică si conformată de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea că el nu mărturisea în Hristos, după întrupare, cele două na­turi, cum mărturiseşte Biserica, ci admitea numai o sin­gură natură, natura dumnezeiască. Veţi spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranţă, şi demn de plâns prin caracter şi urmări, este răspunsul unei persoane in­vestite cu puterea acestei lumi către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariană. Această suspusă faţă sfătuia pe patriarh să păstreze pacea, să nu pornească dezbinarea, atât de potrivnică duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, căci el nu găseşte nimic vrednic de osândă în învăţătura lui Arie –care diferă întrucâtva în stilul de formulare a cuvin­telor şi atâta tot! Aceste diferenţe de formulare a cu­vintelor, observă istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât că neagă Dum­nezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!

Năruiesc aşadar toată credinţa creştină – şi atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor măşti schimbătoare tindeau către un acelaşi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întru­pării. Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate as­pectele în care Biserica recunoştea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări omeneşti – şi încă mai neruşinat: superstiţii, rătăcire!”

  • Diferite exemple în istoria Bisericii:
Arie și-a răspândit erezia (“cu capul descoperit”) încă din anul 318 susținut de episcopii Secund și Teonas, de preoți și diaconi timp de doi ani până în anul 320 când au fost excomunicați. Acei episcopi au făcut hirotonii și celelalte Sf. Taine. Nu au fost valide Tainele? De pe mâinile lor a rămas succesiunea apostolică și la alți episcopi până astăzi.
La Primul Sinod Ecumenic Arie a avut 17-22 de episcopi susținători, până atunci nu se știa că este atât de răspândită erezia.
Timp de 7 ani acei episcopi au făcut hirotonii de preoti și de alți episcopi. Nu și-a pus nimeni problema că hirotoniile și celelalte Sf.Taine nu au fost valabile până la Sinodul din 325.
În anul 328 împăratul a permis episcopilor condamnați Eusebiu de Nicomedia și Theognis de Niceea să-și reia scaunele episcopale. Ce tulburare era în rândul credinciosilor, cum au depășit ani de zile acele momente?
O altă erezie a episcopului Macedonie de Constantinopol, episcop din anul 342. Erezia apare pe față (“cu capul descoperit”) încă din  anul 351 și este depus din scaun doar în anul 360 ca eretic. Episcopii, preoții  hirotoniți de el în toată această perioadă de 9 ani ce s-a întâmplat cu ei? La fel cei botezati…Nu au fost recunoscuți ca  episcopi, și preotii la fel?
Altul: Nestorie încă de când a fost pus în scaunul episcopal din Constantinopol 428 și-a început erezia sa.
A fost condamnat la Sinodul 3 Ecumenic în anul 431. Deci timp de 3 ani a slujit ca episcop eretic. Nimeni nu a contestat slujbele și hirotoniile lui.
La Sinod Nestorie avea 16 episcopi susținători. Câți alți episcopi nu au fost hirotoniți de ei (cei16) în aceasta perioadă? Noi suntem urmașii lor, am primit Sf. Taine de la ei.
Suntem ortodcși?
Monofizismul apare din anul 444.
În 449 este un sinod tâlhăresc la Efes prezidat de episcopul Dioscor al Alexandriei unde apăra învățătura eretică și condamnă pe episcopii ortodocși. A fost depus din scaun doar la Sinodul 4 Ecumenic din anul 451. Episcopii ereticii au slujit timp de 7 ani ca ortodocși.
Sunt valabile slujbele, botezurile, hirotoniile făcute de ei? Dacă nu, atunci cine mai este ortodox astăzi?
Această învălmășeală de erezii reapare in anul 622 și continuă timp de 12 ani până la Sinodul 6 Ecumenic din 681.
Iconoclasmul:
La pseudo-sinodul din 754 de la Hieria au participat 338 de episcopi eretici care au condamnat cultul icoanelor. Icoanele au fost distruse, arse timp de 33 de ani în toată Biserica la porunca acestor episcopi cu cuget eretic.
Acești episcopi au fost în slujba împăratului eretic și împotriva icoanelor până în anul 787 la Sinodul 7 Ecumenic.
Ce tulburare și nebunie a fost în toată această perioadă! Cine le poate desluși? Doar Dumnezeu în iconomia Lui!  Iar Dumnezeu a lăsat lucrarea Duhului Sfânt prin demnitatea Ortodoxă a Sinoadelor să condamne rătăcirile pe față.
Biserica Ortodoxă în anul 1054 a dat anatema pe papistași și după 400 de ani  la Ferrara-Florența (1434) toți episcopii în afară de Sf. Marcu al Efesului acceptă comuniunea (unirea) cu papistașii, și cad sub anatema din 1054. Se pocăiesc apoi după ceva timp și revin la scaunele lor huiduiți, ciomăgiți de credinciosii din Constantinopol. Ce s-a întâmplat cu harul la ei și la toți cei menționați mai înainte în decursul timpului?
Se lasă Dumnezeu batjocorit? Nu! Dragostea și iconomia Sa a lăsat niste rânduieli și slujitori în Biserica până la venirea Lui.
Iar pe năimiți, pe eretici, cei trădători cei ce nu se supun voii Sale și nu are cine să-i judece un timp, doar El poate hotarî momentul judecății lor. Până atunci se lasă iarăși răstignit pe Sf. Masa din marea Lui dragoste până la Dreapta Judecată când va cere socoteală lucrătorilor din via Sa. (Mat.21,33-44). Numai El poate decide timpul și momentul judecatii celor ce fac dezordine în Via Sa. Oare a luat El harul imediat (au fost pedepsiți,condamnati), de la lucrătorii cei răi ai viei imediat ce au omorât în mai multe rânduri pe cei trimiși să ia roade din vie?
Dumnezeu are îndelunga răbdare și vrea să conlucreze cu casnicii Lui, nu din neputință nu ia imediat atitudine. Tot El prin Duhul Sfânt a lăsat lucrători în via Sa episcopii și turnul de paza Sinodul, în randul oamenilor puși de El ca fiecare să plătească la timpul lui nu imediat după placul fiecăruia dintre noi. Nu poate judeca altcineva căruia nu i s-a încredințat acest scaun de judecător. Crima făcută de cineva o vedem, o judecam fiecare în felul nostru, dar nu avem și autoritatea decizională ce să facem cu acel ucigaș. Ucigașul rămâne liber până ce Tribunalul hotărăște soarta lui aici pe pământ. Pentru Biserică Sinodul este Tribunalul lăsat de Dumnezeu până la judecata Lui definitiva. Daca este tâlhăresc cine poate judeca,cine poate schimba in lipsa altora cu autoritate lăsată aici pe pământ? Rămân doar Sf. Canoane nu judecata noastră părtinitoare și pătimașă.
La hirotonia diaconului, a preotului și a episcopului se fac rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt (“sa se pogoare Dumnezeiescul Har”) înainte de a fi întrebați credincioșii: “Vrednic este?” (de trei ori). Hirotonia este încheiată și dacă cineva la întrebarea vrednic este, răspunde nu este vrednic și se dovedește că nu este vrednic, ce se întâmpla cu Harul? Vine, pleacă cum vrem sau credem noi? Sau daca candidatul este nevrednic, este eretic și nimeni nu spune, nu știe nimic iar el rămâne episcop? Cum se dă și cum lucreaza Harul? Cine judecă și administrează aceasta situație complexă? Câți episcopi nu au fost vrednici încă de la începutul arhieriei lor?
Au avut sau nu au avut Harul Dumnezeiesc? Cine poate răspunde? Care sunt urmările la toate acestea? Cine ne poate răspunde? Poate vreun om? Nu s-a pus în discuție la niciun Sinod să se de-a un răspuns. Ar însemna să cădem în deznădejde cu toții, să gândim că nu mai avem speranța de mântuire. Speranța de mântuire rămâne făcând voia lui Dumnezeu, nu a noastră. Judecata Lui și nu a noastră. Este o Stăpânire în cer și una pe pământ. Cea de pe pământ este și ea lăsată și îngăduită de Dumnezeu cum știe doar El. “Căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu.” (Rom.13,1).

__________

Sursa – https://ortodoxlogos.ro/2019/08/27/condamnarea-sinodala-a-ereticilor-si-stapanirea-randuita-de-dumnezeu/

OrtodoxLogos – Mărturisim Ortodoxia – 27 august 2019