”Îngrijindu-ne de crearea unui mediu duhovnicesc, trebuie, totodată, să ne păzim copiii de păcat și de vicii. Legea influenței reciproce este valabilă și în privința binelui, și a răului.

„Cel ce se însoțește cu cei înțelepți ajunge înțelept, iar cel ce se întovărășește cu cei nebuni se face rău” (Pilde 13, 20),

a spus cu aproape patru mii de ani în urmă Solomon, unul dintre cei mai mari înțelepți ai omenirii.

Boala sufletească este la fel de molipsitoare și periculoasă pentru cei din jur ca și cea trupescă, îndeosebi pentru cei slabi din punct de vedere duhovnicesc.

Unii cred că omul duhovnicesc, ca și cel trupesc, are nevoie de călire. Dacă însă până și călirea trupească poate conduce, din neatenție, la boală, călirea duhovnicească este cu totul neîngăduită, existând pericolul pierzaniei sufletești din cauza ispitelor. Cu toate că ispitele sunt date oamenilor, căci, după cum spune Mântuitorul „ispitele trebuie să vină” (Mt. 18, 7), totuși El le interzice oamenilor smintirea, le interzice să se ispitescă unul pe altul, spunând „vai omului aceluia prin care vine sminteala (Mt. 18, 7).

Sfântul Ignatie (Briancianinov) compară mediul lumii și cel al mănăstirii cu plantele de pe câmp și cele din seră. Exemplarele cele mai bune și mai frumoase cresc în seră, în condiții speciale. Cu toate că aceste plante nu sunt rezistente, ele sunt minunate, fìind totodată apărate de stihii.

Tot așa, Dumnezeu apără sufletele călugărilor de pângărire și de smintelele lumii, iar sufletele curate le duce la timpul cuvenit în Grădina Sa, în împărăția cerurilor. El admiră frumusețea duhovnicească și creează condiții pentru dezvoltarea ei. Ca și înainte, așa și acum „partea cea bună… nu se va lua de la ea “(Lc. 10, 42). La fel și noi, pe măsura puterilor noastre, vom păzi florile Domnului, sufletele curate ale copiilor noștri, de toate păcatele lumii și de purtătorii păcatului.

Primii creștini erau povățuiți de Sfinții Apostoli să se ferească de oamenii cu concepții păgâne. Așa, Apostolul Pavel în Epistola către Corinteni scrie:

„Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33).

Și mai departe:

„… ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu și idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu…” (II Cor. 6, 14-16).

La fel scrie si Apostolul Ioan:

Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta [mărturisirea lui Hristos], să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele (II In. 1, 10-11).

Un exemplu al păzirii învățăturii apostolice este fericita Nona, mama sfântului Grigorie Teologul. Cum își amintea sfântul, ea nu strângea niciodată mâna unei femei păgâne și nu se așeza la aceeași masă cu necredincioșii. De asemenea, trebuie să precizăm ca în primele veacuri creștinilor li se interzicea să participe la sărbătorile păgâne.

Dacă contactul cu ateii este periculos pentru creștinii mai puțin inițiați duhovnicește, cu atât mai mult este periculos și chiar mortal pentru copii.

O grijă deosebită pentru curăția credinței în care și-au crescut copiii au avut drepții și asceții. Așa, de exemplu, nepoata sfântului Filaret Milostivul (1 decembrie), care mai târziu a devenit soția împăratului bizantin Constantin al IV-lea Porfirogenetul, a cres­cut în deplină singurătate„Afară de voi ea nu a mai văzut altă persoană”, a spus despre ea Sfântul Filaret solilor care călătoreau prin imperiul grecesc pentru a alege o mireasă vrednică împăratului.

Evlaviosul negustor moscovit Putilov, care a trăit la începutul secolului trecut, se ocupa singur de instruirea fiilor săi pentru că se temea de influența no­civă a liceelor. Grija și preocupările lui s-au dovedit îndreptățite. Cei trei fii ai săi au primit votul călugăriei, iar mai târziu au devenit egumeni vestiți a trei mănăstiri (Isaia în Sarov, Moisei în Optina și An­tonie în Maloiaroslav).

Asemenea exemple merită toată luarea-aminte. Dar, dacă ușile familiei creștine trebuie să fie larg deschise pentru iubitorii lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele trebuie să rămână închise pentru oamenii care împărtășesc ideile filosofiei atee. La fel și pen­tru creștinii care prin faptele lor îl răstignesc pe Hristos, fără sa simtă remușcări pentru păcatele lor ucigătoare. Despre acest lucru Apostolul Pavel scrie:

…eu v-am scris acum să nu vă amestecați cu vreunul care, numindu-se frate, va fi desfrânat sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau bețiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu ședeți la masă… Scoateți afară dintre voi pe cel rău (I Cor. 5, 11-13).

Cu toate acestea Apostolul Pavel permite un con­tact superficial cu lumea înconjurătoare necreștină, „căci, scrie el, altfel ar trebui să ieșiți afară din lume” (I Cor. 5, 10). Se pare că aici trebuie trasă o linie între relațiile comerciale necesare și cele de bună voie. De aceea, e nevoie de precauție în cazul introducerii în familie a cunoștințelor, în alegerea tovarășilor de joacă ai copiilor și a lucrătorilor pentru treburile casnice.

Drept justificare a contactului cu ateii nu pot servi legăturile de rudenie, căci știm că Dumnezeu nu con­sideră rudenia după trup, ci după duh:

„Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea (Mc. 3, 35).

Iata de ce chiar decizia de a primi în familie bătrâni sau orfani va fi luată doar cu binecuvântarea preoților duhovnici. Se întâmplă că preoții să refuze să-și dea binecuvântarea de teama pericolului de a li se încălca acestora modul de viață pașnic și credincios de către rudele apropiate, dar de­parte de credință.

Unica justificare de a întreține relații cu cei apropiați nouă după trup, însă care refuză să-l primească pe Dumnezeu poate fi doar împlinirea poruncii iubirii și a milei, împlinire care este obligatorie pentru toți, fără excepție. Dar în acest caz nu îi vom apropia prea mult de noi, iar relația cu ei va fi doar una din strictă necesitate.

În acest sens, starețul Ambrozie nota într-una din scrisori [„Scrisori către mireni”]:

Nu vă lă[n]sați în vorbe mari cu fratele dvs. Dorind să-i aduceți folos duhovnicesc, aveți grijă să nu vă vătămați chiar pe dvs. Să știți că prin el va trebui să ascultați gândurile satanice, adică îndoielile și gândurile păgubitoare, care au fost inventate pe parcursul a 8000 de ani. Vom avea oare puterea să le respingem? Și vom putea oare să le ascultăm fără ca ele să ne vatăme?”

Cu alte cuvinte, mare atenție în alegerea cunoștin­țelor și a relațiilor este necesară atât pentru noi, cât și, în cea mai mare măsură, pentru copiii noștri.”

 

.

 

_______________

Sursa:   N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, 2005

Contactul cu ateii este periculos și chiar mortal pentru copii. Ușile familiei creștine trebuie să rămână închise pentru oamenii care împărtășesc ideile filosofiei atee. La fel și pen­tru creștinii care prin faptele lor îl răstignesc pe Hristos. Întreținerea relațiilor cu cei apropiați nouă după trup, însă care refuză să-l primească pe Dumnezeu poate fi doar împlinirea poruncii iubirii și a milei. În acest caz nu îi vom apropia prea mult de noi, iar relația cu ei va fi doar una de strictă necesitate