Select Page

Cu Hristos în inimă…

Motto: „Dacă ești nedreptățit, să te gândești așa: orice rău ni se întâmplă din partea aproapelui nostru, Dumnezeu consideră această nedreptate ca fiind un mijloc de ștergere, de iertare a păcatelor noastre sau ca prilej de primire a unei răsplătiri din partea Lui pentru răbdarea ei…” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Trăim vremuri minunate! De ce am folosit cuvântul „minunat”? Pentru că ne apropiem de cea mai mare minune, cu care se va încheia istoria lumii: Venirea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu.

Desigur, Apocalipsa, în toată puterea ei, nu este acum, dar preludiul ei îl trăim deja. Unii au trezvie și se pregătesc de cele ce vor urma, spunând adesea:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi pentru Credinţa cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine şi să primim semnul spurcatului Antihrist şi să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi şi noapte, lacrimi să plângem greşelile noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin.” (Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui antihrist).

Ar fi bine să învățăm bine această rugăciune, ne va fi de mare folos.

Însă să nu uităm că mântuirea presupune nu numai dreapta credință, ci și dreapta viețuire sau orthopraxia. De aceea cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă au nevoie să își hrănească sufletul, râvna pentru Adevăr din izvoarele autentice ale viețuirii curate ortodoxe, prin metode precum următoarele (și desigur multe altele, după cum va lumina Bunul Dumnezeu pe fiecare):

1. Citirea Sfintei Scripturi.

2. Citirea Patericului și a Filocaliei (pe care o înțelegem în lumina învățăturilor din Pateric).

3. „Mila” față de tastatura calculatorului, ca să nu o „martirizăm” prin unele mesaje trimise în lumea virtuală a internetului, practică de care s-au „virusat” unii dintre ortodocși, ajungând uneori casapi ai aproapelui lor. Să nu fie!

4. Metanii pentru pocăința ecumeniștilor, dar mai ales pentru dobândirea de către noi înșine a adevăratei pocăințe.

5. Ferirea de „păreri proprii”, de „analize” despre, de exemplu, „cum e cu harul”, ci adăparea cu apa cea vie a scrierilor Sfinților Părinți, al căror sens îl vom înțelege sub îndrumarea duhovnicului, nu încercând să „potrivim” învățătura Sfinților cu ideile noastre preconcepute și cam prea adesea neortodoxe.

6. Nimic nu este nou, erezii au mai fost și vor mai fi, deci lupta cu erezia nu trebuie să poarte „marca proprie” a nici unuia dintre noi, ci doar pecetea trăirii apostolice și a mărturisirii de credință patristice, în lumina învățăturii Sinoadelor Ecumenice ale Sfintei Ortodoxii.

7. Lepădarea și înșelarea iau și vor lua forme din ce în ce mai subtile, de aceea este nevoie să avem multă comuniune între noi, cei de aceeași credință. Numai prin împreuna-sfătuire și prin reciproca iertare a greșelilor aproapelui putem dobândi har de la Părintele ceresc, prin Hristos, Fiul Lui, în Duhul Sfânt.

8. Să nu ne „mulțumim” cu o Liturghie din când în când, că vom ajunge să ne „mulțumim” și fără ea și căderea ne va fi cu „sunet mare”. Sfânta Liturghie este locul și momentul în care Hristos ne dă întâlnire, să venim în cea mai sublimă „audiență”, nu doar spre a-L privi, ci spre a deveni, prin împărtășire, precedată desigur de pregătirea corespunzătoare, „co-sanguini cu Hristos.” Dacă nu alergăm la Sfânta Liturghie, ci ne ducem doar când ne convine, când programul „ne permite”, nu am înțeles absolut nimic din mesajul vremurilor pe care le trăim. În curând ne vom dori o Sfântă Liturghie ortodoxă și poate – din cauza prigoanei sau a măcelului războiului – distanța fizică între noi și un ierarh sau preot ortodox să fie imensă. Dar celor care Îl iubesc pe Hristos, Acesta le va iconomisi, adică le va pregăti toate cele de folos. De noi depinde a-L primi, nu de El. Hristos face DEJA totul pentru noi, trândavii!

9. Personal, am ajuns la concluzia că lumea a ajuns la o demonizare aproape totală. Iar îngrădirea de erezie nu este „vaccin” pentru așa ceva, deci culcatul pe o ureche al unora nu va face decât – Doamne ferește – să accentueze acest proces menționat mai sus. Nu suntem ai noștri, ci ai lui Hristos, nu prin ego-ul nostru trebuie să trecem prin ceea ce se întâmplă, ci prin voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne smerească și să ne mântuim.

10. Citeam în această seară un lucru minunat, pe care nu l-am știut:

„Pe Sfântul Dimitrie îl reprezentăm ca având demnitate de general și de conducător politic. El a fost numit de împăratul Maximian ca antipat al Greciei. Însă Sfântul Dimitrie a fost în același timp episcop sau cel puțin preot! A avut preoție.

De aceea el s-a dedicat catehizării poporului Tesalonicului, unde își desfășura activitatea și ca preot sau episcop și a avut un cerc de ucenici.

De aceea Nestor a apelat la el pentru a primi binecuvântare înaintea luptei cu Lie – de la episcop sau preot luăm binecuvântare – și de aceea Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat pe când era în închisoare, cu semnul Sfintei Cruci: preotul binecuvântează.

De aceea Nestor a invocat pe Iisus Hristos în arena de lupta, spunând că este „Dumnezeu lui Dimitrie” și cerându-I ajutorul. Adică a invocat pe Dumnezeul episcopului său, așa cum spuneau creștinii și în vremea arhipăstoririi în Alexandria a Sfântului Athanasie cel Mare: „Eu cred în Hristos al Sfântului Athanasie”, ziceau ei, „nu în cel al lui Arie”.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

____________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/10/25/cu-hristos-in-inima/

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte