”Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau undelemn din candela lor, se ungeau și se făceau bine. Acum candela o au numai de formă, numai ca să lumineze, iar undelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela. Odată am mers într-o casă și am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. “Unde se duce apa?”, am întrebat-o. “În canalizare”, mi-a răspuns. “Dar, bine“, îi spun, “pe de o parte iei undelemnul din candelă și își miruiești copilul cu el atunci când este bolnav, și pe de altă parte tot undelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la acestea? Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?“. În casele de azi un lucru sfințit, de pildă hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde să o arunci. Îmi aduc aminte că acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal; mergea în altă parte, pentru că și fărâmiturile sunt sfințite, deoarece facem rugăciune înainte și după masă. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipsește și harul dumnezeiesc și oamenii se demonizează.

…………………………………….

Luați aminte și aici. Pe canapea era întins un țol cu cruci. Nu se cuvine să stăm, nici să călcăm pe cruci. Evreii pun cruci pe tălpile încălțămintelor. Și de multe ori le pun nu numai pe dinafară, ci și pe dinăuntru. Să plătești și să calci crucile. Aceștia mai demult au făcut niște cartonașe sub formă de clopoțel care pe o parte aveau pe Maica Domnului și pe Hristos, iar pe cealaltă pe Karaghiozi. Ca și cum ar fi spus: “Ce mi-i Karaghiozi, ce mi-i Hristos!“. Și creștinul, sărmanul, văzând pe Hristos și pe Maica Domnului, le cumpăra pentru copiii lui. Copiii aruncau pe jos cartonașele, le călcau cu picioarele, le murdăreau. Și acum, mi-a spus cineva, undeva lângă China, catolicii misionari poartă niște medalioane care au pe dinăuntru pe Hristos, iar pe dinafară pe Buda. Sau puneți-L pe medalion numai pe Hristos, sau mărturisiți-L pe Hristos la arătare, altfel nu vine harul lui Dumnezeu. Iar aici, în Grecia unii, fără să se gândească, au pus, din păcate, pe Maica Domnului pe timbre, care se aruncă și se calcă în picioare.”

Sfântul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovnicească„

********************************************

22049958_346385702477134_7351807169260557904_n.jpg

”Atunci cand omul saruta cu evlavie si dragoste fierbinte sfintele icoane, ia culorile de pe ele si se zugravesc sfinti inauntrul sau. Sfintii se bucura atunci cand se ridica de pe hartii sau scanduri si se intiparesc in inimile oamenilor. Cand crestinul saruta cu evlavie sfintele icoane si cere ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinti, sarutandu-le cu toata inima lui, soarbe in inima sa nu numai harul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfintilor, ci si pe Hristos intreg sau pe Maica Domnului sau pe Sfinti si ii aseaza in catapeteasma bisericii sale. “Omul este Biserica a Sfantului Duh”. Vezi, fiecare slujba incepe cu sarutatul icoanelor si tot cu sarutatul lor se termina. Daca oamenii ar intelege lucrul acesta, cata bucurie nu ar simti si cata putere nu ar lua.”

Sfântul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovnicească”

********************************

22008443_345997912515913_5476897767704331160_n.jpg

”Fratilor si surorilor, care va indoiti de mantuire, sa va intipariti bine in minte ca: de-ar face omul toate bunatatile si chiar de s-ar da si la moarte pentru apararea dreptatii, insa fara darul cel sfant al Domnului nu este mantuire. “A Domnului este mantuirea si peste poporul Sau binecuvantarea Sa“, cum zice Prorocul David in Psalmi. Si iarasi: de-ar savarsi cineva toate rautatile din lume, insa daca nu-si pierde nadejdea in Dumnezeu si daca alearga la pocainta, tot se mantuieste. “Desarta este mantuirea omului” zice psalmistul, adica toata stradania omului este zadarnica fara ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite pacate si se raneste de ele. Deci noi singuri, oricate bunatati si oricate nevointe am face, nu suntem in stare sa ne vindecam si sa dobandim nevinovatia. Darul lui Dumnezeu implineste toate lipsurile noastre si ne vindeca spre mantuire.
Nimeni dintre drept credinciosii crestini sa nu se imputineze la suflet incat sa zica sau sa cugete ca nu mai este mantuire pentru el. Imputinarea aceasta a sufletului si indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas.(…)
Toti Sfintii Parinti marturisesc intr-un glas ca nici un pacat nu este asa de vatamator, precum este pacatul deznadajduirii, caci el e aproape ca si lepadarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fratilor, sa ne doara inima pentru pacatele noastre, caci prin ele am suparat pe Bunul Dumnezeu, dar intristarea noastra sa fie totdeauna insotita cu nadejdea in mila Parintelui Ceresc si niciodata sa nu avem indoiala de mantuire. Obiceiul vrajmasului este sa aduca in inima frica cea dobitoceasca si tulburare, ca prin aceasta sa arunce pe om in deznadejde.”

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt

***************************************

22008277_345742905874747_2716828086068991506_n.jpg

”Oamenii lumeşti, când vor să îl lovească pe un creştin practicant, folosesc metoda acuzaţiilor şi a calomniilor. Scopul lor este să îl prezinte ca pe un păcătos şi un depravat, pentru că ştiu că acest lucru îl va durea mai mult. Desigur, ei înşişi sunt păcătoşi şi depravaţi, însă vor să apară în faţa societăţii drept apărători ai moralei! Cu toate că nu sunt demni de încredere, ei fac impresie şi stârnesc interesul poporului nebănuitor, care nu cunoaşte cu adevărat persoanele şi evenimentele.
Acest fenomen este des întâlnit şi îi întristează pe mulţi fraţi întru Hristos, care trebuie să îi facă fată. De aceea, orice încercare de explica acest fenomen şi de a găsi o soluţie este folositoare. Nu este uşor să îi oprim pe acuzatori şi pe calomniatori. Ei îşi vor continua lucrarea distrugătoare. Este nevoie însă să le recomandăm fraţilor care sunt răniţi de calomnie modul în care trebuie să îi înfrunte pe calomniatorii lor.
Pentru adevăraţii creştini, principiul general valabil este să accepte calomniile nepăsători şi în tăcere. Conştiinţa lor liniştită îi îndeamnă să facă aşa. Ei nu îşi fac griji ce le vor spune oamenilor pe care îi cunosc, ci ce vrea Dumnezeu de la ei. Calomniile trebuie să îi smerească şi să îi întărească în lupta duhovnicească. Cea mai bună dezminţire a calomniilor este viaţa după voia lui Dumnezeu şi împlinirea cu stricteţe a poruncilor Lui.”
Presb. Dionisie Tatsis, “Rugaciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet“

********************************************

22046768_345718355877202_4185143720002319782_n.jpg

”Acolo unde exista credinta exista si sfatuire; acolo unde nu exista credinta, sfatuirea nu aduce nici un ajutor.
Acolo unde exista credinta, exista dialog; acolo unde credinta lipseste, si dialogul lipseste; atunci, locul dialogului este luat de indoiala si ispita.
Un strain nu are nici un fel de incredere intr-un strain; o rudenie are incredere intr-o rudenie. Atunci cand intre doi straini vine credinta, ei se fac rudenii, unul cu altul; atunci cand vine o pierdere intre rudenii, acestia se fac straini.
Cum ar putea dormi in pace gospodarul daca a inchis in acelasi tarc un lup si o oaie? Cum se poate afla omul in liniste si in pace daca sufletul sau ar fi stapanit de indoiala si ar fi intors in credinta sa?
Cand credinta in semenul sau este lipsita de indoieli, atunci sufletul omului este puternic si se afla in pace si fata lui este linistita.
O, ce priveliste intristatoare este atunci cand se intalnesc doi oameni care sunt muritori, amandoi fiind zidirile Lui, ale Celui care a zidit si serafimii, si unul vorbeste catre celalalt ca sa-l ispiteasca, si acela il asculta pe celalalt cu indoiala!
Numai o singura priveliste este mai intristatoare decat aceasta, si anume aceea in care omul cel zidit asculta cuvintele Ziditorului sau din Evanghelie si se indoieste de ele.
Marele Moise numai o singura data a pus la indoiala cuvantul lui Dumnezeu si de aceea el a fost pedepsit sa rataceasca vreme de patruzeci de ani pana sa poata intra din nou in tara sa. Proorocul Zaharia nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil despre nasterea Inaintemergatorului Ioan si de indata a ramas mut.
Cat de cumplita a fost pedeapsa data parintilor nostri celor dintai pentru cea dintai indoiala a lor! Adam si Eva au fost izgoniti din Rai pentru ca au pus la indoiala cuvantul lui Dumnezeu si au crezut propriilor lor ochi; ei s-au increzut in ei si in diavol.
Pe cand parintii cei dintai ai omului ascultau numai de cuvantul lui Dumnezeu, toate erau pentru ei si pentru toate zidirile, bune foarte (Facerea 1:31). Dar de indata ce ei au incalcat aceasta credinta, Raiul s-a inchis si heruvimi si sabie de flacara (Facerea 3:24) au fost asezati la portile Raiului, pentru ca nici un indoielnic sau necredincios sa nu se mai poata intoarce acolo vreodata.”

Sf. Nicolae Velimirovici, ”Predici”

************************************

21743026_344416742674030_2848134108162103448_n.jpg

”Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el.(…)
Crucea care ma mantuieste nu este suferinta mea, ci suferinta celuilalt; sufera el pentru mine sau sufar eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalti – nu pentru Sine Insusi sau pentru un grup anume in dispretul unui alt grup.
“Omul poate indura boala, dar duhul abatut cine-l va ridica?” (Pilde 18, 14)”

Pr. Dumitru Staniloae

*************************************

21766632_344058092709895_5665099300609974567_n.jpg

”In fapt, toate ideologiile se pot reduce la două tipuri: acelea care sunt pentru Hristos și acelea care sunt pentru Anti-Hrist. În cele din urmă, omul se găsește în lumea aceasta pentru ca să dezlege o singură problemă. Și fiecare dintre noi este sau iubitor de Hristos, sau luptător împotriva lui Hristos; a treia cale nu există. Da, omul este închinător al lui Hristos sau este închinător al diavolului; a treia cale nu există. ”

Sfântul Iustin Popovici

***********************************

21616338_343937269388644_1590813861286691467_n.jpg

”Dacă a vorbit a fost numai datorită dragostei pentru adevărul dătător de viaţă al Ortodoxiei şi pentru turma încredinţată lui de Hristos. Simţea că este de datoria lui să-i avertizeze pe oameni de efectele mai subtile ale apostaziei, care se răspândesc cu atât mai repede cu cât lumea se îndreaptă spre pierzanie. Apostazia, după cum spunea, însemna mai mult decât ceva care se manifesta exterior “acolo” – în lumea seculară orbită de sine şi fără Dumnezeu sau în trupurile creştinilor apostaţi care aproape că au devenit centrul acestei lumi. Nu, rădăcinile apostaziei sunt mult mai adânci. Pot pătrunde chiar în inima omului… Arhiepiscopul Averchie a înţeles că, asemeni faptelor falşilor slujitori ai lui Hristos, pe care El i-a respins în fragmentul de mai sus, forma exterioară a Bisericii şi chiar a “adevăratei” şi “tradiţionalei” Ortodoxii poate fi imitată atât de inteligent, atât de precis, încât să fie în stare “să-i înşele şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Acest gând a fost foarte apăsător pentru Arhiepiscop. Lui i-a fost transmisă, în mod direct de la adevăraţii Părinţi ai Ortodoxiei, esenţa acesteia. Pentru a o transmite cu succes generaţiei următoare, trebuia s-o deosebească de surogatele care deveneau din ce în ce mai subtile. Cuvântul vorbit şi scris nu era adecvat pentru această sarcină. Foarte des recurgea la fraza pătrunzătoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul: “Creştinismul ortodox îşi pierde sarea” (cf. Matei 5:13). E posibil însă ca cei care puteau resimţi această pierdere să fie numai aceia care deja gustaseră din “savoarea” autentică a Ortodoxiei. Cineva care nu a gustat niciodată din sare nu ar simţi nici o diferenţă dacă i s-ar da un alt condiment şi i s-ar spune că este sare.”

(…)

”Arhiepiscopul Averchie a înţeles că nu trebuie neapărat să trăieşti atunci când el va domni pentru a-l urma (în sens figurat şi totuşi foarte real). Unii pot fi atraşi de ceea ce Antihrist reprezintă – falsificarea creştinismului – de ceea ce au în comun cu el: absenţa interioară a lui Hristos. Scopul a tot ceea ce oferă Hristos este de a-i pregăti pe oameni pentru Împărăţia Sa cea Cerească, în timp ce scopul lui Antihrist este să lege cât mai bine posibil pe oameni de acest pământ. Această diferenţă, deşi foarte simplă şi clară, poate să fie observată cu dificultate, de vreme ce Antihrist însuşi – ca mulţi din predecesorii săi – va fi în aparenţă foarte “duhovnicesc”, legând pe oameni de cele pământeşti prin chiar manifestarea exterioară a lucrurilor menite să-i ducă în rai. Imitarea creştinismului va fi observată doar de aceia care au păstrat o “simţire” despre ceea ce este intrinsec lumesc şi stricăcios şi ceea ce este ceresc şi veşnic.

“Apostazia” de care vorbea Arhiepiscopul Averchie este chiar pierderea acestui discernământ şi acestei dorinţe. Din nou, Sf. Efrem Sirul scrie că, atunci când va veni într-adevăr Antihrist nu va fi văzut aşa cum este de fapt de cel “care are în minte vicleniile acestei lumi şi iubirea de cele pământeşti… cel care este totdeauna prins de grijile acestei lumi, chiar de va auzi nu va crede şi va dispreţui pe cel care va spune aceste lucruri. Dar drepţii vor fi întăriţi, pentru că ei au dispreţuit toate grijile acestei vieţi“.
Un creştinism fără “sare” este plin de lumescul care se pretinde duhovnicesc. Şi să-i acorzi creştinismului atributul de lumesc, înseamnă să-l faci vulnerabil la chemarea lui Antihrist”.

(fragment din articolul scris de membrii Frăţiei Sf. Gherman din Alaska, avand supra-titlul “Let Us Not Be Robbed” (“Sa nu ne lasam jefuiti“) si subtitlul “One Man in the Face of Apostasy” (“Un om in fata apostaziei“)

**********************************

”Teme‑te mai ales de pomenirea răului, de ranchiună. Dacă inima nu te ascultă, iartă‑i pe toţi cu gândul, dacă poţi sileşte‑te să ceri de la toţi iertare, iar înaintea Domnului deschide‑ţi inima, zicând:
„Doamne, Tu le‑ai poruncit tuturor să ierte şi Însuţi Te‑ai rugat pentru răstignitori: şi eu îi iert pe toţi, dar inima nu mă ascultă. Doamne, izgoneşte din inima mea orice vrajbă, orice duşmănie, orice osândire! Fii milostiv cu mine, vindecă sufletul meu bolnav de păcate, nu îngădui să ajung în pierzare, nu mă lipsi de cereasca Ta Împărăţie!”
Cuviosul Nikon Vorobiov,” Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească

**********************************************

”Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.
Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela îi mulţumeşte pentru ori­ce întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.” Sf. Siluan Athonitul

*************************************

21192841_337519390030432_1298372479589345925_n.jpg

“Scopul meu nu este sa va înspaimant, ci sa va atrag atentia la ce se petrece în jurul nostru. Cu adevarat ca este chiar mai tarziu decat credeam cu totii: Apocalipsa se întampla chiar acum. Si cat este de trist sa vezi crestini, mai ales tineri ortodocsi, peste capetele carora pluteste amenintator aceasta tragedie incalculabila si care cred ca pot duce mai departe ceea ce ei numesc „o viata normala” în aceste vremuri cumplite, facandu-se parte integranta din capriciile acestei generatii stupide, care se auto-divinizeaza, absolut inconstienta de faptul ca paradisul nebunilor în care traim este pe cale sa se prabuseasca, absolut nepregatita pentru vremurile de disperare spre care ne îndreptam. Nici macar nu mai este vorba de cine este un „bun” crestin-ortodox, sau unul „prost”; întrebarea care se pune acum este aceasta: va mai supravietui macar credinta noastra? Pentru multi, nu va mai supravietui; Antihristul care va veni va fi mult prea atragator, mult prea în spiritul preocuparilor lumesti dupa care tanjim, pentru ca majoritatea oamenilor sa-si dea macar seama ca si-au pierdut crestinismul înclinandu-se în fata lui. Apartenenta de suprafata nu este suficienta; trebuie sa ne miste ceva pe dinauntru, ceva ce sa ne faca diferiti de lumea din jurul nostru, chiar daca lumea îsi spune „crestina” sau chiar „ortodoxa”. Sa pastram si sa hranim aceste calitati ale adevaratei viziuni ortodoxe asupra lumii despre care am vorbit mai devreme: o viata si o atitudine normala, iubitoare si iertatoare, nu gravitand în jurul sinelui, ci pastrandu-ne inocenta si spiritualitatea chiar si cu o deplina constiinta a propriului nostru pacat si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru. Daca traim cu adevarat aceasta viziune ortodoxa asupra lumii, credinta noastra va supravietui socurilor care ne asteapta si va fi o sursa de inspiratie si de mantuire pentru cei care îl vor cauta în continuare pe Hristos, chiar si în toiul naufragiului umanitatii, care a început deja în zilele noastre”.
Cuviosul Serafim Rose

*************************************************

21192365_336403746808663_6895657256306129592_n.jpg

”Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Şi tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujeşti în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ţi spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu şi ar trebui să fiu slăvit şi încununat pentru asta. Aşadar de ce să sufăr?”. Să-ţi aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte şi ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan15, 20). Ne-a făcut însă şi o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Dacă cineva se îngrijeşte de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăţi şi primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa” (Luca 22, 31-32).
Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depăşeşte puterile noastre, îşi întinde mâna şi ne uşurează de greutatea prisositoare. Însă dacă vede că suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne părăseşte lăsându-ne neajutoraţi.
Dumnezeu nu sileşte şi nu obligă pe nimeni. Cu cei leneşi şi nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă, pe cei binevoitori şi bine intenţionaţi îi trage lângă El cu multă iubire.”
Sfantul Ioan Gura de Aur, ”Problemele Vietii”

”Este destul când conştiinţa omului mărturiseşte împotriva lui; este îndeajuns acest judecător nemituit. …..
Pârâşul acesta este cel mai amarnic, şi nimeni nu cunoaşte încălcările de lege ale omului mai bine decât conştiinţa sa.”
Sfantul Ioan Gura de Aur

*****************************************

21731147_341335106315527_6810364706551081101_n.jpg

”Ce cate­hizare este aceea daca taci? Pe mine nu tre­buie sa ma ingri­joreze fap­tul ca ma va schimba si va trim­ite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa core­spunda baremu­lui. Daca patimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor.

……………………………..

Prob­lema noas­tra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a igno­ran­tei si soco­tim pacatul nesti­in­tei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­tia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jesti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a nascut acest lib­erti­naj si aceasta stare te indrep­tat­este pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intuner­icul, sa mergi si cu Dum­nezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos.”

”Noi mergem din degenerare în degenerare. Totul e făcut superficial, nu mai este un creștinism real în care să se mai propovăduiască adevărul. Aproape am putea spune că poporul român nu mai este o națiune, ci o populație. S-a transformat un popor într-o populație care nu-și mai găsește identitatea. Și asta se și urmărește: distrugerea noastră ca nație, îndobitocirea noastră ca pământul să se transforme într-un Babilon.”

Părintele Justin Pârvu

*************************************************

21728149_340976939684677_8761791272116294484_n.jpg

”Vă voi spune adevărul. Nu vă voi linguşi. N-aveţi decât să plecaţi toţi şi să rămână stranele goale. Nu-mi pasă. Am o plângere împotriva voastră a tuturor. Pentru că nu sunteţi aproape de predicatorii care se luptă. Îi părăsiţi şi rămân singuri strigând şi ţipând pe aceste ruine ale patriei.”

Mitropolitul Augustin de Florina

**********************************

21433157_340636876385350_6206160783342199308_n.jpg

”Cu cât ura unora este în stare de fărădelegi mai mari, cu atât dragostea altora va deveni mai fierbinte, mai curată, mai alipită de cel nevinovat.
Fiii urii mor de două ori, fiii dragostei nu mor niciodată.
Invăţaţi deci de la Apostolul iubirii şi fiţi mai alipiţi de Domnul! Lipiţi-vă de Domnul, mai ales atunci când se ivesc vânzători şi prigonitori mai înverşunaţi! Nu vă fie teamă că acela care vinde pe Hristos, vă va putea da în mâinile tiranilor şi pe voi! Şi chiar dacă v-ar da, ce mai înseamnă viaţa pentru voi fără Domnul (Filip 1, 21)? Pentru mine a trăi este Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel. Atunci a muri este un câştig. Ce să mai fac cu o libertate fără Hristos? Ce să mai fac cu o Evanghelie fără El? Atunci a merge la pătimire cu Iisus este un har! Viaţa fără Hristos nu mai valorează nimic, dar moartea şi pătimirea cu El valorează cât veşnicia!
(…) <<O, Preadulcele meu Mântuitor şi Domn Iisus Hristos, bucuria sufletului meu, mângâierea şi odihna inimii mele, dragostea şi fericirea duhului şi vieţii din mine, fii binecuvântat în veci de veci! Pe pieptul Tău cel plin de dragoste am aflat odihna tuturor zbuciumărilor mele. Pe pieptul Tău am aflat fericirea vieţii mele, lumina veşniciei mele, răsplata tuturor suferinţelor mele! Pe pieptul Tău cel dulce doresc să rămân alipit şi ascultător şi nimic pe lume să nu mă mai poată smulge de acolo, nici binele, nici răul, nici clipa, nici veşnicia!>>”
”Lacrima si har”- Preotul martir Constantin Sarbu

 

        SLAVĂ ȚIE, DUMNEZEULE, ÎN VECI!

___________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/10/20/cuvant-cu-putere-multa-hrana-pentru-suflet-iii/