(1 ianuarie)
Anul îți va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât și în cea de pe urmă, și în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.
Nu beția înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârnește furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce liniște. Acela aduce neliniște în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de față.
Căci nimic nu poate așa de tare a însenina ca învățătura înțelepciunii: a prețui puțin lucrurile de acum, a ținti la cele viitoare, a recunoaște cele pământești ca trecătoare și a nu le socoti statornice, nici bogăția, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înțelepciune, atunci poți să privești pe un bogat fără ca să-l zavistuiești, poți să ajungi la nevoie și la sărăcie, și totuși să nu-ți pierzi curajul.
Creștinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutății și al vicleșugului, ci întru azimele curăției și ale adevărului” (I Corinteni 6, 8 ) .
Dacă ai conștiința curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite și îndestulându-te cu așteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conștiința liniștită și ești împovărat cu multe păcate, atunci poți sfl ții mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jelește.
Căci ce-mi folosește mie o zi senină, când conștiința mea este întunecată?
Așadar, dacă voiești să ai vreun folos de la Anul Nou, mulțumește acum când a trecut un an, mulțumește Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieții tale și zi către tine însuți: „Zilele aleargă și trec, numărul anilor se împlinește, eu am si săvârșit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deșert și gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea ușii, viața mea merge spre bătrânețe”.
Acestea le cumpănește în ziua Anului Nou, la acestea să gândești în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deșertăciune și anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaște vreo curgere a anului și nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul și bogatul. Pentru ea nu este de trebuință nici cheltuială și nici avere, ci numai singura fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai prețioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Privește cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante și tot neamul omenesc.
Privește îngerii, arhanghelii și stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice și a împleti cununi, și altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu ești liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creștinească și ești cetățean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în piețe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îți va face mare câștig.
Nu împodobi ușile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândești din mâna lui Hristos cununa dreptății.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce și să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primește printr-însul pe Insuși Hristos la masa ta, și tu ai mâncat și ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voiește ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci și toate celelalte să le facem tot așa.
De exemplu, ieșirea din casă și rămânerea noastră acasă. Și una și alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieși spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune și la învățătura cea duhovnicească, atunci ești întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poți să rămâi și acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum și în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli și prăznuiri păcătoase, sau vezi piața plină de oameni răi și obraznici, atunci nu ieși, nu lua parte la neorânduială, și astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieși din casă și a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda și a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, ședeți la locurile voastre de lucru și vedeți trecând oameni răi și pierduți, care sunt cu sprâncenele încrețite și îngâmfați, înconjurați de slugarnici și de lingușitori, îmbrăcați în haine scumpe, plini de un lux deșert, oameni jefuitori și lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit și vrednic de râvnit”, dojenește această vorbă, jelește și tânguiește. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de față o învățătură de înțelepciune și de faptă bună, ca ei să nu mai fie așa de poftitori de cele pământești.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump și multe slugi, o haină luxoasă și în toate zilele petrece în beție și în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit și în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteți lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneți, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumusețea hainei și mulțimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobește numai cu cele străine?
Podoaba și bogăția noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine și în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune și în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puțin-prețuit și nebăgat în seamă, care trăiește foarte greu, dar foarte îmbunătățit, laudă-l înaintea celor de față, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânșii, o chemare la viața cea îmbunătățită și dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos și nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soață a vieții, fapta cea bună; el stăpânește o comoară netrecătoare, adică o conștiință curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăției pământești, când el are să moștenească cerul și bunătățile cerești?”. Când tu vei vorbi așa cu dânșii și îi vei învăța așa, vei primi mare plată pentru laudă și pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să și pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile și pe supușii noștri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legați cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijește de sufletul său, jură, minte, ocărăște-l și-l pedepsește, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, și toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greșit împotriva ta, și în slujba ta a fost leneș, iartă-l și tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulți fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuți, cât și cu slugile lor. Când aceștia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri și nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu și și-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ți faci prieteni. Fă-ți prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ți faci vrăjmași, fă-ți-i pentru Dumnezeu!
Insă cum putem noi să ne facem prieteni și vrăjmași pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitați la masă și care ne părtinesc în lucrurile cele pământești, ci să ni-i câștigăm pe acei prieteni care totdeauna țin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greșelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăși ne ridică, și prin sfat și rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar și vrăjmași trebuie să-și facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate și de socotințe rele, care voiește să te ducă la cădere și să te amăgească, retrage-te și fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te smintește ochiul tău cel drept, scoate-l și-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îți poruncește ca și pe prietenii pe care tu îi iubești ca pe ochiul tău, și care îți sunt foarte folositori în viață, să-i smulgi și să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate și trebuie să vorbești multe, fă și aceasta pentru Dumnezeu.
Și când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbești cu alții despre lucruri pământești, despre lucruri deșarte și nefolositoare, ci despre adevărata înțelepciune, despre cer și iad; când nu vorbești nimic de prisos și fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit și pentru ce, cum a câștigat cutare așa de mult și s-a făcut așa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moștenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, și altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alții să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem și să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăși, tu poți să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu noblețe de suflet și nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda și a dojeni, nu numai a rămâne acasă și a ieși, nu numai a vorbi și a tăcea, ci putem și a ne întrista și a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jelește și te întristează, și prin această întristare tu vei câștiga mântuirea cea fără de căință, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulțumește lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut așa de slăvit pe fratele tău, și această bucurie îți va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuiește, care, în loc de a se bucura și a trage câștig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată își atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem și a cumpăra și a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preț mai mare decât cel obișnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, și încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ține grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara și așa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, așa trebuie și noi, de-a pururea să întrebuințăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate să le faceți spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Așadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieșim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură și ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârșim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât și la sfârșitul acestei călătorii pământești.
Căci El zice: Cine Mă cinstește pe Mine, și Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci și cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea și slava și închinăciunea, acum și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur