Scrisoare a Sfântului Iosif Isihastul către sora sa Erghina, 19 martie 1933

.

Iarna necazurilor se topește și peste puțin vom locui cuiburile pe care le-am clădit dincolo, prin repetatele ispitiri și strâmtorări

„Preaiubita mea soră intru Hristos, Erghina, copil adevărat al Preaiubitului meu Iisus, podoabă a inimii mele și fericirea neamului meu, împreună cu soțul și cu fiii, bucurați-vă și fiți sănătosi totdeauna în Domnul. Pentru aceasta mă rog și eu însumi peste măsură să vă daruiască Domnul Bun și Sfânt. Amin.

Am primit iarăși scrisoarea ta plină de evlavie și, citindu-o cu bunăvoire, s-a umplut sufletul meu de bucurie, văzând și înțelegând prisosul inimii tale cum înflorește și dă mărturie de nașterea omului celui nou, a pruncului duhovnicesc.

Așadar, îmbărbătează-te și întărește-te în ispite, surioara mea, și așază înlăuntrul tău răbdarea și îndelungă-răbdare, ca pe cel mai de preț talisman. Întărește-te iarăși și iarăși, surioara mea, în necazuri, pentru că, puțin câte puțin, vom pleca din cele de aici. Primăvara se apropie. Iarna necazurilor, puțin câte puțin se topește și peste puțin vom locui cuiburile pe care le-am clădit dincolo, prin repetatele ispitiri și strâmtorări. Și atunci nu va mai fi nimeni care să ne tulbure, nimeni care să ne pizmuiască, nimeni care să ne năpăstuiască, nimeni care să se răzbune pe noi.

Toate acestea aici au rămas și trupul acesta chinuit și mult pătimitor, în care stăm, cel care nu vrea să lucreze poruncile lui Dumnezeu, îl părăsim aici în mama-pământ, care l-a născut, iar noi prin văzduhul slobod ca un vultur ce zboară la înălțime, vom ajunge să locuim lăcașurile sfinte(…).

Așadar, mici sunt patimile aici, în comparație cu răsplata viitoare. Deci, sufletul meu, inima mea, Erghina mea, lucrează răbdarea și în patimile acestea despre care îmi scrii. Toți le-am avut, când am socotit deșertăciunea acestei lumi ca pe un lucru mare. Acum însă, dacă am venit la cunoștință și am înțeles amăgirea aceasta, Dumnezeu nu se mai uită la trecutul rătăcirii, ci la prezent. Toate acelea cu o singura spovedanie curată se șterg, este suficient acum să punem în armonie cu poruncile lui Dumnezeu câte ne sunt cu putință.

Îmi scrii că vrei să vii la Salonic, dacă eu cobor din Munte. Lucrul acesta eu nu îl stiu, dacă vom trăi până atunci. Dacă și iarăși suntem bine, iarăși Miltiade(soțul Erghinei-n.n.) îți va aduce supărare în legătură cu aceasta, din multe motive sau și din lucrarea vrăjmașului, ca să cârtești.

Eu te sfătui lucrul acesta, mai bine: tot ce vrei scrie-mi în scrisoare, iar eu înțeleg multe și te voi odihni mai bine. Deoarece, când eu merg afară, se umple de lume! Nici să mănânc nu mai pot! Vorbesc zi și noapte. Unii pleacă, alții vin, iar atunci tu nu vei fi mulțumită. De aceea să nu te mai gândești la asta. Numai prin scrisoare se pot face toate.

Îmi scrii să trimit scrisoare la frați, dar din moment ce nu există material, cu ce să lucrez? Trebuie să ceară cineva să afle, iar eu să răspund. Așa, din senin e ca și când ne-am bate cu vântul. Linardos(n.n. fratele lui Gheron Iosif care a murit de tânăr)vrea să scrie, dar nu întreabă despre sufletul lui, nu spune nimic despre păcatele lui, cum să se îndrepte. Numai „noutăți”? Iar ceilalți nu întreabă deloc. Nici Domnul nu spune să vorbești atunci când nu te întreabă, ci spune „celui care cere, dă-i”. Sunt mii de oameni care ne cer să le dăm și Dumnezeu ne cere să le răspundem. Iar celor care nu cer le folosește mai curând rugăciunea. Să ne rugăm să vină la cunoștința adevărului și atunci vor cere și ei, iar noi cu ușurință le vom da din cele ce ni le-a dat Dumnezeu, cu bucurie și cu dragoste.

Scrii despre antimis. Pentru mine, lucrul acesta este foarte dificil, deoarece astăzi antimisele  sunt foarte greu de găsit, pentru că nu se mai fac sfințiri. Așadar, să se îngrijească să găsească în alta parte. Eu afară nu ies, și nu cunosc oameni. Dacă, însă, se va întâmplă să găsesc, vă scriu. Cât despre medicament, a venit dar să-mi scrii cu cât l-au cumpărat și eu am să vă adun banii. Pentru sărindar să trimiți și celelalte.(n.n. sărindarul este rugăciunea făcută de preot timp de 40 de zile în șir, în timpul Liturghiei, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi sau pentru cei morți). De vinul pentru împărtășanie părintele s-a temut să nu aibă apă în el și nu l-a luat. L-am băut eu în sănătatea voastră și mi-am adus aminte de „zilele cele de demult”. Și ” noaptea în inima mea mă gândeam” și am zis „Deșertăciunea deșertăciunilor! Toate sunt deșertăciune!”. Toate au fost un somn și s-au risipit. Baloane de săpun au fost și s-au spart. Pânză de păianjen și s-a sfâșiat.

„Toate cele omenești, câte nu rămân după moarte, sunt deșertăciune. Nu rămâne bogăția, nu rămâne slava, ci venind moartea toate acestea pier” (n.n. din slujba înmormântării). Vai, în ce înstrăinare (de Dumnezeu-n.n.) ne aflăm și nu vrem să o înțelegem! De la ce înălțimi am căzut, nu vrem să ne dăm seama, ci cu rea voință ne astupăm urechile și ochii.

Vai nouă că luăm întunericul de aici drept lumină și lumina de acolo o ocolim ca pe întuneric, pentru mica plăcere a veacului acestuia și pentru puțina strâmtorare care se cere trupului pentru a dobândi odihna de dincolo. Vai de ticăloșia noastră, căci Dumnezeu strigă după noi să devenim fiii Lui, iar noi devenim fiii întunericului pentru un strop de miere. Dăm veacurile toate în schimb pentru puțină plăcere, fie că este vorba de slava lumească, fie de desfătare, fie de orice altă puțină plăcere. Fericit cel care a cunoscut această rătăcire deșartă și se înfrânează de la plăcerea picăturii de miere, cu gândul la desfătarea de dincolo a bunătăților veșnice.

Tu, sora mea bună și iubită, din vârsta prunciei aleasă de Domnul, silește-te să-ți faci strălucitor veșmântul de nuntă și roagă pe Domnul zi și noapte să-ți ierte cele trecute și să-ți dăruiască putere de sus, ca să păzești poruncile Lui sfinte și dumnezeiești. Și în stare de bună căință să te preia și să te așeze cu drepțiiȘi acolo, deja, ne vom bucura unul de altul fără saț.

Și eu am fost bolnav acum câteva zile, dar mi-a trecut. Transmite urări și binecuvântări, dacă vezi pe frații mei și pe mama, pe mătușă și pe celelalte rudenii.

Vă urez de bine din tot sufletul, cel mai mic rugător al vostru, Iosif M.

Roagă-te și tu pentru mine, cu rugăciunile tale dragi mie, ca Domnul să mă păzească.”

.

(Nota noastră: Scrisoarea este adresată surorii mai mari a Cuviosului Iosif, care l-a îngrijit pe Stareț când era mic, ei fiind orfani de tată. Această sora s-a călugărit și ea mai târziu).

.

Sursa: Scrisoarea 4 Către Erghina , din volumul „Cuviosul Iosif Isihastul-Simțirea iubirii dumnezeieșți-Scrisori și poezii” Pag. 91-95

 

__________

Sursa – Cuviosul Iosif Isihastul- Toate cele omenești, ce nu rămân după moarte, sunt deșertăciune! Vai nouă că luăm întunericul de aici drept lumină și lumina din Rai o ocolim ca pe întuneric, pentru mica plăcere a veacului acestuia și pentru puțina strâmtorare care se cere trupului pentru a dobândi odihna de dincolo. Vai de ticăloșia noastră, căci Dumnezeu strigă după noi să devenim fiii Lui, iar noi devenim fiii întunericului pentru un strop de miere. Dăm veșnicia în schimb pentru puțină plăcere. Vai, în ce înstrăinare de Dumnezeu ne aflăm și nu vrem să o înțelegem! De la ce înălțimi am căzut, nu vrem să ne dăm seama, ci cu rea voință ne astupăm urechile și ochii. – Este mai târziu decât credeți! (wordpress.com)