Acest umil mesaj nu este nicidecum adresat preoților care s-au jertfit în lupta antiecumenistă, întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari ai ereziilor cretane, îngrădindu-se de erezie conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol al Sfântului Fotie cel Mare, ci acelor frați care sunt înlănțuiți de frici lumești și de înșelătoarea materie și de ateul materialism.

Nu ne-au ajuns peste 50 de ani de MATERIALISM APLICAT în toate domeniile vieții, nescăpând nici un cotlon necotropit de turbarea materialismului comunist. Se pare, fraților, că nu am învățat nimic după 50 de ani de istorie, stropită cu sângele Mucenicilor din închisori. Aceștia, care au trecut prin iadul reeducărilor, ne-au arătat că numai dacă ne ridicăm deasupra materiei și lepădăm grija cea lumească, putem birui veacul acesta cu înșelările și deșertăciunile lui, pe care diavolul ni le pune la dispoziție, ca noi să pierdem șansa ce ne-o dă chemarea la îndumnezeire.

Tocmai aceasta ne-au arătat mucenicii din închisori și marii duhovnici, că numai frica de Dumnezeu și de păcat este permisă și că tăcerea clerului în astfel de vremuri de călcare în picioare a Dreptei Credințe este nepermisă în fața Bunului Dumnezeu.

Până când o să tăceți, fraților? Chiar nu vedeți că tăcerea voastră are preț de sânge? Chiar nu vedeți că îl pironiți pe dulcele Iisus a mia oară pe Cruce? Chiar noi, care trebuie să apărăm altarele și Dreapta Credință cu prețul vieții noastre, chiar noi tăcem și lăsăm erezia să sucombe sufletele păstoriților și minunata Ortodoxie?

Se împlinesc curând doi ani de la tâlhăreasca adunare cretană, unde s-a legalizat fărădelegea la nivel panortodox și totuși preoțimea română, împreună cu un întreg neam, TACE. TACE în continuare.

Te cutremuri auzindu-i pe unii care spun că nu a fost erezie!!!!! Se schimbă dogmele și canoanele Sfinților Părinți, se schimbă rânduiala postului și noi ce facem, ne rătăcim? Și dacă nu avem lucrurile clare, de ce nu îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne descopere ? Și va descoperi un singur lucru: CĂ LA SINODUL DIN CRETA S-A LEGALIZAT PANEREZIA.

În cele ce urmează vom expune 4 MOTIVE PRINCIPALE PENTRU CARE SINODUL DIN CRETA ESTE ERETIC ȘI TÂLHĂRESC:

1. Promovează căsătoriile mixte (chipurile din iconomie) prin aceasta încălcându-se Canoanele Sfinților Parinți de laSinodul din Laodiceea (343) și ale Sfântului Ioan Postitorul: „Căsătoria între un ortodox și un eretic este nelegiuită și să se desfacă.”

2. Deschide larg poarta către panerezia ecumenismului, numindu-I pe eretici BISERICI (chiar și acceptând denumirea istorică de biserici pentru eretici se creează confuzie în mediul ortodox). De asemenea se admite că ereticii condamnați sinodal au har și taine, precum și eclesiologie și se caută UNITATEA PIERDUTĂ A BISERICII, afirmație ce este aspru taxată ca incalificabilă și de neacceptat de către SINODUL BISERICII ORTODOXE BULGARE. Sfinții Părinți i-au numit pe cei din afara Ortodoxiei, cu multă dragoste, ERETICI.

3. Validează C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor) și lucrarea eretică a acestuia, în condițiile în care, Biserici Ortodoxe precum cea Bulgară și Georgiană au ieșit din C.M.B. Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.) este un cuib al ereziilor care urmărește unificarea tuturor religiilor, unire care nu este posibilă decât dacă se face în Duh și în Adevăr, adică prin întoarcerea tuturor ereticilor la Dreapta Credință, singura adevărată și singura mântuitoare: ORTODOXIA.

4. Validează premisele de la TORONTO, premise eretice care se referă la TEORIA ERETICĂ A RAMURILOR, combătută de mari duhovnici ca Pr. Cleopa Ilie și de toți Sfinții Părinți contemporani.

Oare de ce, fraților, se mai numește Pydalionul și Cârma Bisericii, ca noi clericii ortodocși să ne ghidăm după basmele acestui veac și după deșertăciunile și eresurile lui?

PREOTULE, TREZEȘTE-TE, căci cu Dumnezeu nu e de glumit. Iartă-mă pe mine, fratele tău netrebnic, că te mustru, dar o fac cu dragoste, spre a-ți veni în fire. Oare se cade să tăcem noi fiindu-ne frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Oare cum vei sta, preotule, la dreapta judecată a lui Hristos? Iar tu teologule, ce vei spune în fața Sfântului Ștefan cel Mare, sau în fața martirilor Brâncoveni, sau a lui Radu Gyr? Sau a Părintelui IUSTIN PÎRVU?

Ați jurat în fața Sfântului Prestol să apărați Dreapta Credință cu prețul vieții și să vă puneți viața pentru păstoriții voștri și acum ce faceți? Invocați motive materialiste și îndreptățiri de tot felul? Oare vă va lăsa Dumnezeu să muriți de foame, voi și familiile voastre?

Când o să luați atitudine ortodoxă, fraților? La împărtășirea cu ereticii din același potir? Păi acela este capătul fărădelegii, iar nu începutul ei….!

Când o să ascultați de glasul Sfinților care mustră tăcerea și nepăsarea voastră, precum jalnicul înot în vâltorile materialismului și intereselor lumești, legate și acestea de cele materiale?

Iată, al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: „Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Și iată ce mai zic Părinții despre EREZIE:

a) „Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara)

b) „Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 24(83). Către fiul Ignatie)

c) „Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 60(119). Către fecioare)

d) „Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 161(349). Către monahii)

Oare cui se adresează Sfântul Grigorie Palama, care spune că tăcerea clericului este ATEISM? De ce este ATEISM? Pentru că nu-și pune nădejdea în FĂCĂTORUL ȘI ZIDITORUL A TOATE, și preferă să zacă paralizat de frică (căldicel) în pierzare.

Iar Sf. Teodor Studitul ne mai spune că un cleric este dator să ia atitudine cu putere „DESPĂRȚINDU-SE DE EREZIE, ca să RĂMÂNĂ EPISCOP (Cleric) în fața lui Dumnezeu!”

Auziți, fraților, cuvânt înfricoșător!! CĂCI DACĂ NU SE DESPARTE DE EREZIE NU MAI ESTE CLERIC în fața lui Dumnezeu!!!!! Episcop (CLERIC) este numai acela care DREPT ÎNVAȚĂ cuvântul adevărului. DAR DACĂ TACE, pactizând cu tatăl minciunii, nu poate fi decât un jalnic părtaș la fărădelege!!!

Cum ne asemănăm noi cu Sf. Maxim Mărturisitorul, care a spus Patriarhului Pyrhus, semnatar și căzut în erezia monotelită, cuvintele care au cutremurat iadul din temelii: „Întreg universul de-l va pomeni pe patriarh eu nu-l voi pomeni!!!”

Oare nu știți că spun Sfințiți Părinți că erezia este păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel viitor?

Putem înțelege într-o oarecare măsură pe cei care nu cunosc nimic legat de hotărârile eretice ale acestui sinod cretan, vizându-i aici mai mult pe mireni. Dar ca preot nu este voie să nu ai habar de ce se întâmplă în jurul tău, nu este voie să nu fii trezvitor, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți să fim…

Însă vă îndemnăm pe toți, să cercetați cu mic cu mare, să vă rugați lui Dumnezeu și să vă ascultați glasul conștiinței! Și să urmați cu adevărat lui Hristos pe calea cea strâmtă care duce la Viață, fugând de comuniunea cu ereticii și cu erezia.

De noi preoții depinde acest neam, de noi cei cu crucea în frunte. De noi depinde omul de rând, de mărturia noastră depinde viitorul acestui neam.

AȘADAR FRAȚILOR, SĂ NE SCULĂM DIN SOMNUL CEL PIERZĂTOR AL FRICII DE OAMENI ȘI SĂ DĂM MĂRTURIA CEA BUNĂ.

„SĂ NU CRUȚĂM CELE DE JOS CA SĂ NU LE PIERDEM PE CELE DE SUS…!” (Sf. Teodor Studitul).

Vă îndemnăm, fără să vă judecăm:

FRAȚI PREOȚI PRIN MĂRTURISIRE EREZIA SFÂȘIAȚI

IAR VOI ROMÂNI, DIN MOARTE, ÎNVIAȚI !

 

CU DRAGOSTE ȘI DURERE PENTRU TOȚI PREOȚII CARE TAC

cel mai mic dintre preoții ortodocși