”– Părinte, spuneţi de multe ori: cutare om vede cu lentilă europeană şi nu cu duh răsăritean. Ce înţelegeţi prin aceasta?

– Vreau să spun că vede cu ochi european, cu logică europeană, fără credinţă, numai omeneşte.

– Şi care este duhul răsăritean?

– Răsăritul răsăriturilor şi cei dintru întuneric şi din umbră.

– Adică?

Când spun că omul a prins duhul răsăritean şi l-a lăsat pe cel european, vreau să spun că a lăsat logica, raţionalismul, şi a prins simplitatea şi evlavia, pentru că acesta este duhul ortodox în care Se odihneşte Hristos; simplitate şi evlavie.

Astăzi adesea lipseşte simplitatea chiar şi de la oamenii duhovniceşti, sfânta simplitate care odihneşte sufletul. Dacă nu va lepăda cineva duhul lumesc şi nu se va mişca simplu, adică să nu gândească că îl vor vedea ceilalţi sau ce vor spune despre el atunci când face ceva, unul ca acesta nu se poate înrudi cu Dumnezeu, cu sfinţii. Ca să se înrudească trebuie să se mişte în spaţiul duhovnicesc. Cu cât cineva se mişcă cu mai multă simplitate, mai ales într-o obşte, cu atât se rotunjeşte, pentru că îi dispar umflăturile. Iar dacă nu va proceda astfel, va deveni un om fals. De aceea să ne străduim să aruncăm masca lumească pentru a deveni îngeri.

Ştiţi ce fac oamenii cei lumeşti şi ce fac cei duhovniceşti? Cei lumeşti caută ca să le fie curtea curată. Nu-i interesează dacă are gunoaie înăuntru casa lor, mătură curtea şi aruncă gunoaiele în casă. Îşi spun: „Oamenii privesc curtea, nu văd ce este în casă”. Adică în casă pot să am gunoaie, afară însă nu! Îi interesează numai să-i laude ceilalţi. În timp ce oamenii duhovniceşti caută ca lăuntrul casei să fie curat. Nu-i interesează ce va spune lumea, pentru că Hristos locuieşte în casă, în inimă, nu locuieşte în curte.

De multe ori însă chiar şi unii oameni duhovniceşti se mişcă la suprafaţă, lumeşte, şi ca să fim mai concreţi, fariseic. Aceşti oameni nu se gândesc cum să meargă în Rai, lângă Dumnezeu, ci cum să pară buni aici. Se lipsesc de toate bucuriile duhovniceşti, deşi ar fi putut trăi încă de aici Raiul. Astfel rămân oameni pământeşti. Încearcă să trăiască o viaţă duhovnicească în chip lumesc. Însă înlăuntrul lor sunt goi; acolo nu este Dumnezeu.

Din păcate, duhul lumesc a influenţat mult şi pe oamenii duhovniceşti. Dacă oamenii duhovniceşti lucrează şi gândesc lumeşte, ce să mai facă mirenii? Am spus unora să ajute copiii drogaţi şi mi-au spus: „Dacă facem o fundaţie pentru drogaţi, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de bătrâni”. Nu spun că nu e nevoie şi de azil de bătrâni. Să nu fie! Ci, dacă începem astfel, acestea nu vor fi fundaţii de binefacere, ci… „naufragiabile”. Ei nu înţeleg că fericirea lumească este nefericire duhovnicească.

*********************

… Ai inimă, dar o acoperă logica. Ai copiat tipicul european, mentalitatea europeană. Încerci în mod tipiconal să fii în regulă cu toate. Dacă ai fi fost funcţionar european, ai fi fost tip şi model. Punctual şi în regulă la servici. Toţi te-ar fi avut de exemplu. Dacă ţi-ai dărui corectitudinea celor duhovniceşti, ai face mari salturi duhovniceşti, ai ajunge repede în Rai. Dar vezi, duhul european raţionalist trage spre Lună, iar nu spre Dumnezeu. Acum te mişti ca la servici. Însă în cele duhovniceşti, lucrurile stau altfel. Este nevoie de simplitate. Să te mişti simplu şi să ai încredere în Dumnezeu.

– Părinte, cum să dobândesc această simplitate?

– Trebuie să-ţi deschid capul şi să-ţi bag în el mintea… vremii de demult. Să intri în simplitatea Patericului, ca să înveţi ştiinţa duhovnicească care înalţă şi odihneşte sufletul. Atunci nu te va mai durea capul. Logica îl chinuie pe om. Spun de pildă: „Aceasta trebuie să se facă aşa” şi o fac, pentru că aşa trebuie să se facă. Dar nu o fac cu inima, ci pentru că aşa îmi dictează logica. Logica şi politeţea spun:„Trebuie să cedez locul meu”. Însă nu o spune şi inima. Altceva este să tresară inima şi să cedez din dragoste locul meu. Atunci voi simţi bucurie.

În acţiunile noastre să nu existe eul nostru. Să nu căutăm odihna noastră, căci aceasta împiedică venirea lui Hristos. Fiecare să caute să odihnească pe semenul său. Adevărata odihnă se naşte din odihnirea celuilalt. Atunci Se odihneşte şi Dumnezeu în om, iar omul se îndumnezeieşte şi încetează să mai fie om raţional. Altfel lucrează numai mintea, şi atunci toate sunt trupeşti, omeneşti.

Logica lumească oboseşte mintea şi slăbeşte puterile trupeşti; îngustează inima, în timp ce raţiunea duhovnicească îi dă lărgime. Mintea, atunci când este folosită corect, poate îmboldi inima şi o poate ajuta. Atunci când mintea intră în inimă şi lucrează împreună cu ea, orice lucrare pe care o facem încetează să fie o lucrare pur raţională. Raţiunea este un dar. Dar această raţiune trebuie să o şi sfinţim.

– Eu, Părinte, nu am inimă.

– Ai inimă, dar de îndată ce vrea să lucreze, mintea ta îi pune căluş. Să te străduieşti să dobândeşti raţiunea inimii, credinţa, dragostea.

– Dar cum voi reuşi aceasta?

– Primul pas: vei face un marş de protest prin Tesalonic, desculţă, pentru ca să spună oamenii că ai înnebunit şi ca să-ţi plece logica!!! Tu, binecuvântato, le calculezi pe toate cu o exactitate matematică. Eşti astronom? Să încetezi a mai gândi raţional, ca să poţi face lucrare duhovnicească în tine însuţi.

– Părinte, ce să studiez ca să mă ajute să mă eliberez de logica lumească?

– Mai întâi să citeşti Patericul, Istoria iubitoare de Dumnezeu, Everghetinosul, adică nu cărţi de teorie, ci de practică, ca să-ţi plece logica lumească prin acest duh simplu patristic al sfinţeniei. După aceea să începi pe Avva Isaac, dar să nu-l priveşti pe Avva Isaac ca pe un filozof, ci ca pe un om luminat de Dumnezeu.

***********************

Sunt şi unii care spun: „Trebuie să ne arătăm civilizaţia noastră”. Care civilizaţie să arătăm? Civilizaţia lumească? Noi, monahii, trebuie să arătăm civilizaţia noastră duhovnicească, sporirea duhovnicească. Dar unde este sporirea noastră duhovnicească? Să nu-i întrecem pe mireni în propăşirea lumească. Acest progres lumesc îi chinuie şi pe mireni, cu atât mai mult pe monahi? Noi trebuia să înaintăm atât de mult duhovniceşte, încât să dorească să facă ceva şi mirenii. Dacă noi facem ceea ce face un mirean foarte duhovnicesc, nici asta nu ne ajută, căci avem ca pildă un mirean foarte duhovnicesc. Monahul nu trebuie să aibă ca scop să prezinte o evoluţie lumească. Aceasta este ocară pentru monahism. Monahul care gândeşte lumeşte, se vede că şi-a greşit drumul. Deşi a început pentru Hristos, de acum sufletul lui merge spre lume. Evoluţia lumească, atunci când este considerată progres, duce monahismul la descompunere duhovnicească.

Câte lucruri nu se pierd şi în monahism, precum se pierd şi în lume: cinstea, respectul, care sunt numite depăşite. De aceea mă doare şi mă sufoc. Îmi vine să iau munţii. Unul care n-a trăit ceva mai înalt, nu se mâhneşte atât de mult pentru viaţa duhovnicească ce o trăiește în felul lui. Însă pentru altul ce este nevoit să trăiască în felul acesta, ştiţi ce chin este? Dacă m-ar fi învrednicit Hristos să fi trăit monahiceşte, aşa cum aş fi vrut şi să fi murit de tânăr, aş fi considerat că aş fi murit în prima linie. Merită să murim acum, să mărturisim, să facem o jertfă, numai ca să nu fie huliţi Sfinţii Părinţi.

Nu ne gândim puţin la Cuvioşii Părinţi pe care-i citim mereu, unde au trăit şi cum au trăit? Domnul a spus: Vulpile au vizuini, dar Fiul Omului nu are unde să îşi plece capul. Înfricoşător! Şi uită-te cum au încercat unii să-L imite pe Hristos în peşteri. Au simţit bucuria lui Hristos, pentru că au urmat lui Hristos în toate. Toată dorirea lor era acolo.

Sfinţii Părinţi au făcut din pustie petrecere duhovnicească, dar astăzi noi o facem petrecere lumească. Biserica lui Hristos pleacă în pustie ca să se mântuiască, iar noi facem pustia petrecere lumească, ca să se smintească oamenii şi să nu se folosească, iar apoi să nu aibă de ce să se prindă. Acest mare pericol îl văd în anii aceştia grei pe care îi străbatem. Deşi pentru acest motiv ar trebui să trăim astăzi mai călugăreşte ca să câştigăm puteri dumnezeieşti, din păcate ne schimbăm din pricina duhului lumesc şi ne slăbănogim. Adică izgonim duhul şi rămâne stârvul.

Astăzi există monahi care trăiesc monahismul pe dinafară. Nu fumează, trăiesc simplu, citesc Filocalia, vorbesc numai din Sfinţii Părinţi. Adică aşa precum în lume cei ce nu spuneau minciuni, îşi făceau semnul Crucii, mergeau la Biserică, iar când au crescut, luau aminte la petrecerea lor morală şi credeau că aceasta este totul, tot astfel se petrec lucrurile şi în unele mănăstiri şi mirenii sunt atraşi acolo. Dar când îi cunosc, văd că aceştia nu diferă de mireni, deoarece păstrează tot duhul lumesc. Dacă ar fi fumat, ar fi citit ziare, ar fi vorbit despre politică, i-ar fi evitat ca pe nişte mireni şi nu s-ar fi vătămat monahismul.

Când monahul slăbeşte duhovniceşte, atunci cu ce îl va folosi pe mirean? Alcoolul, dacă lăsăm sticla destupată, îşi pierde toată tăria. Nici microbi nu mai omoară, nici flacără nu mai face când îl aprinzi. Iar dacă îl pui în lampă, va arde şi fitilul. Tot astfel şi monahul, dacă nu ia aminte, alungă Harul dumnezeiesc şi îi rămâne după aceea numai schima. Este ca alcoolul ce şi-a pierdut tăria sa. Nu îl poate arde pe diavol. „Lumina monahilor sunt îngerii, iar lumina mirenilor sunt monahii” . Nici lumină nu mai este după aceea. Ştiţi cât de mult distruge cugetarea lumească? Dacă pleacă duhovnicescul din monahism, nu rămâne nimic. Pentru că dacă sarea se va strica, nu va fi bună nici pentru îngrăşământ. Gunoaiele se fac îngrăşământ, în timp ce sarea nu se face. Dacă o pui la rădăcina unei plante, o va arde.”

*********************

Astăzi lucrul cel mai important este să nu ne modelăm după acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cât putem, să nu ne lăsăm atraşi de acest curent şi să ne ducă târâş pe acest canal. Peştii deştepţi nu se prind în cârlige.

Văd momeala, înţeleg că e momeală, pleacă de acolo şi scapă. în timp ce ceilalţi văd momeala, aleargă acolo să mănânce şi, ţac, se prind. Tot astfel şi lumea are momeala ei şi îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atraşi de duhul lumesc şi sunt prinşi de el.

Duhul lumesc este boală. Precum căutăm să evităm o boală, tot astfel să evităm şi cugetarea lumească, oriunde ar fi ea. Să ne înstrăinăm de duhul progresului lumesc, ca să progresăm duhovniceşte, să ne însănătoşim duhovniceşte şi să ne bucurăm îngereşte.”

 

Sfântul Paisie Aghioritul

______________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/08/01/descompunerea-duhovniceasca-din-pricina-duhului-lumesc-ne-slabanogim-adica-izgonim-duhul-si-ramane-starvul-sa-nu-ne-modelam-dupa-acest-duh-lumesc-este-o-mucenicie-sfantul-paisie-aghioritul/