S-a făcut odată adunare la Sketis despre un frate care greşise, iar părinţii vorbeau.
Avva Pior însă tăcea; apoi s-a ridicat, a ieşit, şi a luat un sac, umplându-l de nisip, şi-l căra pe umăr. Şi punând puţin nisip într-un săculeţ îl ducea pe dinainte. Întrebat fiind de părinţi ce va să fie asta, le zise: sacul cel cu mult nisip sunt greşelile mele, că sunt multe; iar acestea puţine ale fratelui meu sunt dinainte, şi-mi petrec vremea judecându-l. Nu aşa ar trebui să fac, ci să mi le car pe ale mele dinainte şi să mă îngrijesc de ele, şi să-l rog pe Dumnezeu să mă ierte.
Părinţii se ridicară, zicându-i: într-adevăr, aceasta este calea mântuirii.