Anunț transparență decizională 26 iulie 2017

În conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează miercuri, 26 iulie a.c., ora 09.00, o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români (anexăm proiectul de Lege, Expunerea de motive, împreună cu Tabelul comparativ, documente care se regăsesc și pe site-ul MAI – www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională).


La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I. și ai altor instituții implicate, cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect.


În acest sens, toţi cei interesaţi pot lua parte la această activitate (estimată a avea loc pe parcursul a 2 ore), care va fi organizată la sediul Centrului Cultural al M.A.I., din Str. Mihai Vodă nr.17, Sectorul 5, București.


Întrucât participarea persoanelor interesate la dezbaterea publică se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, vă rugăm să confirmaţi până marți, 25 iulie a.c., ora 14.00, participarea dumneavoastră, precum şi numărul de participanţi, la telefon: 021.264.86.17 sau e-mail: comunicare@mai.gov.ro.

______________

Sursa – http://ortodoxinfo.ro/2017/07/23/dezbatere-publica-miercuri-26-iulie-2017-proiectului-de-lege-pentru-modificarea-si-completarea-unor-acte-normative-care-cuprind-dispozitii-privind-evidenta-persoanelor-si-actele-de-identitate-ale/