Sfătuitorii papei sunt hulitorii lui Hristos: rabinii jidovi

Citat din FRATII KARAMAZOV (vol. I):

– Cine sânt acesști deținători de taine care acceptă să poarte povara nu mai știu cărui blestem pentru a ferici omenirea? Când s-a văzut așa ceva? Îi cunoaștem noi pe iezuiți și știm câte lucruri urâte se spun pe socoteala lor! Cum îi înfățișează însă poemul tău? Sânt altfel, crede-mă, cu totul altfel decât îi prezinți tu… De fapt, menirea lor e să alcătuiască armata Romei în slujba viitorului imperiu mondial (New Age / Noua Eră – n.r.), în frun­tea căruia urmează să fie suveranul pontif (adică Antihrist – n.r.)… asta e idealul lor. Un ideal care nu ascunde nici o taină și nici un fel de sublimă melancolie… în fond, nu este decât cea mai vulgară râvnire de putere, o lăcomie după josnicele plăceri lumești, dorința de a subjuga… de a întrona o nouă stare de sclavie, în care ei să joace rolul unor latifundiari… asta-i tot. Se prea poate ca până la urmă nici să nu creadă în Dumnezeu.

– Aș vrea totuși să te întreb ceva: ești convins într-adevăr că mișcarea catolică din ultimele secole nu se rezumă decât la setea de putere, la dorința de a dobândi unele satisfacții josnice?

– Ba pot să-ți spun chiar mai mult: unul sin­gur că el ajunge pentru a se descoperi, în sfârșit, adevărata idee călăuzitoare a întregului catolicism roman, cu toate armiile și iezuiții lui, ideea supremă a acestei mișcări. Îți mărturisesc cinstit: sânt convins că acest om unic n-a fost nici un moment absent din rândurile celor aflați în fruntea mișcării. Cine știe dacă asemenea excepții nu se vor fi găsit și printre înalții pontifi romani! Poate bătrânul ăsta afurisit, care, în felul lui, iubește cu o nemăsurată dragoste omenirea, mai există încă și azi, și chiar în mai multe exemplare, sub înfățișarea unor moșnegi singuratici ca și dânsul și unici în felul lor. Și nu printr-o simplă coincidență, ci ca o organizație, o uniune secretă, de mult înjghebată pentru a păstra cât mai bine taina, despre care ți-am vorbit, ferind-o cu grijă de lumea celor mărunți și neputincioși, pentru ca să-i poată face fericiți. Trebuie să existe asemenea asociație, nu se poate să nu existe. Mi se pare că și masonii au la origine tot ceva similar, de aceea cred că și sânt priviși cu atâta ură de catolici, care văd în ei niște concurenți, o sciziune a mișcării lor, când, de fapt, ar trebui să fie o singură turmă și un singur păstor…

Citat din IDIOTUL:

– Pavliscev era un spirit luminat și un creștin, un adevărat creștin, declara brusc printul. Cum a putut el să treacă la o credință care nu e creștină?… Catolicismul nu este de fapt o religie creștină! adaugă el deodată, învăluind dintr-o privire scânteietoare întreaga societate.

– Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar” și se uită cu mirare la Ivan Feodorovici.

– Cum vine asta, că religia catolică nu este o credință creștină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credință este?

– Și totuși nu este o religie creștină! răspunse emotionat și peste măsură de tăios prințul. Asta în primul rând, iar în al doilea rând catolicismul roman e chiar mai rău decât ateismul, iată părerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărginește la negare, reduce totul la zero, pe când catolicismul merge mai departe: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit și profanat, un Hristos care este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile și care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman crede că biserica nu poate să trăiască pe pamânt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale politice și strigă: Non possumus.
Dupa mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, și totul în el, începând cu credința, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpânire pe pământ, pe un tron terestru și a luat sabia; de atunci totul merge așa, numai că sabiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiția, ticăloșia și crima; și-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vândut toate și totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpânire pământească. Și să nu spunem atunci că-i învățătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naștere ateismului? Ateismul izvorăște din însăși esența catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieși? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna și de neputința lor spirituală! Ateismul! La noi, credința și-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici, și anume cele care și-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credința s-a șubrezit – întâi și întâi din ignoranță și din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ura față de biserică și fată de creștinism! Printul se opri puțin pentru a-și trage răsuflarea. Vorbise prea repede și agitat; era palid, se sufoca. Toți schimbau priviri nedumerite între ei, și doar bătrânelul își dădu drumul pufnind de râs. Prințul N. își scoase lornionul și fără nici o jenă începu să-l examineze pe orator. Poetul, neamț de obârșie, se urni din colțul lui și cu un zâmbet malițios pe buze își trase scaunul mai aproape de masă.

– Exagerezi din cale afară, spuse tărăgănat și cu oarecare plictiseală în glas Ivan Petrovici, stânjenit parcă de întorsătura pe care o luase discuția. Biserica de acolo numără și ea reprezentanți de vază, vrednici de toată stima și plini de virtuți.

– Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare, privit în însăși esența lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putință ca o biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată așa ceva!

– Admit, dar sânt lucruri prea cunoscute și n-are rost să mai vorbim… asta ține de teologie…

– A, nu, nu! Nu numai de teologie, vă asigur! Asta ne privește mult mai de aproape decât vă închipuiți. Tocmai aici e greșeala noastră principală, că nu vrem, sau poate nu sântem în stare să înțelegem că nu este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că și socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esență catolică! Și el, ca și fratele său bun, ateismul, deși opus catolicismului din punct de vedere etic, este și el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspirațiile spirituale ale omenirii insetate de adevăr și a o mântui, dar nu prin învățătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violență. E aceeași eliberare prin violență, aceeași unire prin sabie și sânge! ,,Nu-ți este îngăduit să crezi în Dumnezeu, nu-ți este îngăduit să ai avere, nu-ți este îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, doua milioane de capete!” După faptele lor, îi vei cunoaște – iată adevărul de netăgăduit! Și să nu vă închipuiți că lucrurile acestea sânt chiar atât de inofensive și nu prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să dăm o ripostă, și cât mai curând, fără multă zăbavă! Să opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfățișăm înaintea lor ca purtători ai unei civilizații a noastre, și nicidecum să ne lăsăm prinși orbește în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziția noastră față de ei! Și să nu se mai spună la noi că predica iezuiților este subtilă și elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…

__________

Sursa – https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/02/03/dostoievski-catolicismul-nu-este-de-fapt-o-religie-crestina-e-chiar-mai-rau-decat-ateismul/