“COMUNICAT DE PRESĂ
 .
Duminică, 29 iulie, românii din inima ţării, împreună cu frați din întreaga țară, protestează la Bucureşti împotriva adoptării Codului Administrativ
 .
Motto:
„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” (Mihai Eminescu)
.
Duminică, 29 iulie, începând cu ora 17, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociația Calea Neamului organizează un marş de protest împotriva adoptării Legii privind Codul Administrativ al României, conform căreia limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depășește cu mult județele Covasna, Harghita şi Mureş. Adunarea manifestanților se va face în Piața Constituției, la ora 17. După câteva scurte alocuţiuni, la ora 18 vom porni în marș pe traseul: Bulevardul Unirii – PiațaUnirii – Bulevardul I.C.Brătianu – Biserica Sfântul Gheorghe Nou – Piața Universității – Esplanada Statuilor – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Operei – Palatul Cotroceni, traseul avizat de Primăria Municipiului București.
 .
La Palatul Cotroceni vom solicita preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge Legea privind Codul administrativ al României, în forma adoptată de Parlament.
 .
Prin eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, prin asigurarea dreptului de a utiliza limba maternă în instituțiile publice ale administrației publice centrale și reintroducerea cuvântului „etnic” în definiţia judeţului, prin diminuarea rolului prefectului, pentru a numai putea ataca deciziile emise de administrațiile publice locale, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât să reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în acele zone ale țăriiî n care populația românească este redusă numeric și să favorizeze obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic și formarea unei enclave etnice în inima României.
 .
Astfel, românii din județele Covasna, Harghita și parțial Mureș, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio șansă de supraviețuire. Introducerea limbii maghiare în instituțiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunități, română și maghiară, și să adâncească separatismul în relațiile interetnice.
 .
Considerăm adoptarea Codului Administrativ un act de trădare naţională. În Camera Deputaților, care a avut calitate de for decizional, au votat pentru 175 de deputaţi (136 – PSD, 7 – PNL, 18 – UDMR, 12 – ALDE şi 2 de la minorităţi, http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.Nominal?idv=20323). În urma acestui fapt, un grup de 50 de parlamentari (deputaţii PMP şi USR, trei deputaţi PNL şi şapte deputaţi neafiliaţi politic) a contestat Legea privind Codul Administrativ la Curtea Constituţională, sesizând neconstituţionalitatea unor articole ale acesteia. Promulgarea Legii Codului Administrativ al României în forma adoptată de Parlament va avea consecințe grave pentru România.
 .
Vom reveni în cursul acestei săptămâni cu precizări asupra organizaţiilor civice şi a personalităţilor care se alătură organizatorilor acestei ample manifestări pentru apărarea limbii române şi a identităţii naţionale româneşti, dar și cu alte detalii referitoare la desfășurarea manifestării.
 .

Persoană de contact: Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei Calea Neamului şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, Sfântu Gheorghe, 23 iulie 2017 Pentru conformitate, Dr. Mihai Tîrnoveanu”

.

Sursa : https://glasul.info/2018/07/23/duminica-29-iulie-romanii-din-inima-tarii-impreuna-cu-frati-din-intreaga-tara-protesteaza-la-bucuresti-impotriva-adoptarii-codului-administrativ/