Să ne pregătim din timp pentru reîntâlnirea în rugăciune și în slujire și în dreaptă teologhisire și în dreaptă viețuire cu Sfântul Grigorie Palama.

Pentru cei care spun: ”Să nu judecăm ce s-a întâmplat la Sinodul din Creta, ierarhii vor da socoteală, nu noi; noi să ne vedem de păcatele noastre, ca să nu ne osândim judecând ierarhii lui Dumnezeu şi creînd tulburare în popor.” – Câtă viclenie demonică se ascunde în această frază… Diavolul a devenit “smerit şi nu judecă“. Sfinţii Părinţi numesc aceasta: “smerenia demonică”.

Iată, iubiți frați întru Hristos, ce spune marele Sfânt Grigorie Palama despre această tăcere demonică, atunci când Ortodoxia este atacată de eretici, erezia fiind hulă împotriva Sfântului Duh:

Iată ce spune și Sf. Teodor Studitul despre aceeași tăcere-complice, trădătoare, care duce instantaneu la erezie:

 

Importanța învățăturii Sfântului Grigorie Palama pentru societatea contemporană – Preot Profesor Gheorghios Metallinos și

Importanţa dogmei în dialogurile cu eterodocşii pentru unitatea în Hristos” – Profesor Dimitrios Tselenghidis

– în conferința ținută de cei doi la Constanța în 2012, care (încă mai…) poate fi ascultată la:

http://www.radiodobrogea.ro/5787-pr-prof-gheorghios-metallinos-si-prof-dimitrios-tselenghidis-la-constanta/

__________

”– Şi în zilele noastre, apusenii şi unii din spaţiul ortodox vorbesc şi scriu împotriva învăţăturii Sfântului Grigorie Palama.

Pentru că în teologie energia necreată, pe care el o redefineşte după învăţătura Sfinţilor Părinţi Apostolici, a Sfinţilor Trei Ierarhi şi a altor Sfinţi Părinţi ai Ortodoxiei, precum Maxim Mărturisitorul şi Ioan Damaschin, este piatra de încercare a omului, chemat la credinţa adevărată. Şi fiecare om, catolic sau ortodox, care nu se nevoieşte să trăiască în Duhul se poticneşte şi se împotriveşte cu mintea acestei învăţături sublime, care ne arată că Dumnezeu e mai presus de lume, fiind prezent şi în contact cu ea. Dreapta credinţă, Ortodoxia, nu este doar un act de înţelegere a unor adevăruri şi noţiuni cu ajutorul raţiunii, aşa cum socoteau apusenii în frunte cu Varlaam Calabritul, care luau în derâdere nevoinţa isihaştilor athoniţi, numindu-i „buricari”, pentru că ei căutau locul inimii. Ci e darul Duhului Sfânt, împărtăşit direct minţii omului prin energiile necreate şi veşnice, ce-L fac prezent pe Dumnezeu în viaţa omului şi-l unesc cu El prin mijlocirea harului ce face prezentă dumnezeirea.

Aceste energii necreate şi veşnice sunt mijlocul indispensabil pentru îndumnezeirea omului, iar ele se trăiesc, se experiază ca mângâiere divină, ca înţelegere şi iluminare, care înalţă întreg sufletul şi trupul la gustarea iubirii dumnezeieşti. Nu este doar o înţelegere cu mintea rece, ci este o întrepătrundere a minţii cu inima în care se împărtăşeşte harul sau iubirea lui Dumnezeu prin aceste energii necreate, după cum vorbeşte Grigorie Palama. Catolicii apuseni nu au înţeles această iubire a lui Dumnezeu şi apropiere intimă de om, căci cei mai mari teologi ai lor, Fericitul Augustin şi Toma d’Aquino, au fost filosofi, nu pustnici înflăcăraţi pentru iubirea de Dumnezeu.

De aceea, de-a lungul timpului, între ei şi noi s-au adâncit mari şi grave diferenţe dogmatice. Ei consideră că Dumnezeu este „actus purus”, ei deduc atributele firii dumnezeieşti ce sunt pentru ortodocşi manifestarea energiilor necreate ale firii divine, din fiinţa divină, înţeleasă ca intelect şi infinitate, constituind esenţa divină transcendentă. Ea poate avea doar atribute sau perfecţiuni pure, pentru că cele ce implică o relaţie a lui Dumnezeu cu lumea sunt considerate nepotrivite caracterului de Duh absolut al lui Dumnezeu şi unităţii şi sim-plităţii Sale absolute.

Conceptul lor de Dumnezeu este unul total transcendent, ce nu poate comunica cu lumea creată. De aici şi deismul lor. Ortodoxia afirmă că Dumnezeu e atât fiinţă necunoscută, inaccesibilă omului, neapropiată, pe care nu ne-o putem face părtaşă; dar Dumnezeu este şi energie divină, necreată şi veşnică, prin care El poate fi cunoscut şi înţeles prin lucrările Sale şi prin care omul se poate împărtăşi de dumnezeire. Această concepţie a definit-o, înainte de Sfântul Grigorie, Sfântul Vasile cel Mare în disputa sa cu Eunomie, spunând: „Afirmând că cunoaştem pe Dumnezeul nostru în lucrările Sale, nu admitem că-l apropiem în însăşi fiinţa Lui.

Această împărtăşire se realizează doar când omul reuşeşte să-şi adune mintea din risipirea ei în lume şi, găsind locul inimii, o aşează în ea. Este o stare de înălţare a inimii, aşa cum era în Adam înainte de căderea din rai. Când reuşeşte omul să aducă mintea în inimă, mintea poate lua parte la lucrarea inimii, se poate împărtăşi de energiile necreate care strălucesc din Soarele Dreptăţii – Hristos, Care se descoperă minţii în inimă.

Sfântul Grigorie Palama ne spune: Sus să avem inimile”, cum spune şi troparul: spre Tine înalţ inima mea şi nu voi fi mulţumit de nimic altceva”. Numai duh, viaţă duhovnicească în Duh. Atunci cele de faţă, pe care ar trebui să le socotim ca şi cum n-ar fi, dispar şi mintea le vede în Duh pe cele ce sunt cu adevărat.” – fragment din interviu cu Gheronda Teoclit Dionisiatul – „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”, Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014, preluat din https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/05/07/provocarile-nu-vor-inceta-sa-vina-interviu-cu-gheronda-teoclit-dionisiatul/

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui!

Redacția

_____________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/02/13/devreme-ce-ocarasti-dreapta-credinta-pe-mine-ma-ocarasti-sfantul-grigorie-palama/