Scrisoarea numărul 004.

Sept.12,1963 Dragă Alison(1),

După cum vezi, sunt un partener de corespondență lipsit de responsabilitate. Am început această scrisoare cu două săptămâni în urmă, destul de târziu, apoi m-am întors la muncă(ca piccolo într-un restaurant) și am fost prea obosit ca să o termin. Te rog să mă ierți pentru marea întârziere cu care îți răspund.

Cred că ai dreptate întrutotul cu privire la faptul că ceva lipsește în Biserica Apuseană(n.n. Biserica Apuseană sau de Vest se referă la biserica catolică și bisericile protestante); ceea ce cred  eu că lipsește este tocmai credința. De acum câteva secole, oamenii și-au îndreptat privirile din ce în ce mai mult spre pământ, alergând după iluzia fericirii  pământești și a confortului lumesc. Într-o astfel de lume, chiar și cei care încă mai cred  într-o altă lume(lumea de dincolo) consideră(găsesc) că e din ce în ce mai greu să-și păstreze credința; ”duhul vremurilor” devine atât de  mult dominat de preocupările lumești astfel încât unii încep să aibă dubii cu privire la integritatea sănătății(mintale) acelora care conținuă să creadă în ceea ce “toată lumea” consideră că este de necrezut (greu de crezut).

Dar aceasta este doar o ispită trecătoare; există însă  altceva mai rău și aceasta este ceea ce ai remarcat tu: oamenii păstrează o  credință aparentă  și participă la practicile rituale creștine, dar,  cumva, esența credinței  s-a risipit. Duhul lumii este atât de puternic și convingător, încât el acționează  fără ca noi să conștientizăm asta. Desigur, lumea a fost întotdeauna în război cu credința creștină, dar  în zilele noastre lumea aproape că  a reușit să câștige lupta. Îți aminesti teribilele cuvinte ale Domnului :”Dar  Fiul Omului când va veni, va  găsi El oare credință pe pământ?” În zilele din urmă credința trebuie să fie aproape în întregime stinsă. Și totuși, aparența existenței credinței va fi probabil menținută; Antichrist, știm asta, va încerca să îl imite pe Hristos. Probabil ”biserica mondială”, care se formează astăzi cu ajutorul “mișcării ecumenice”(al cărei centru va fi, desigur, Roma), va menține intacte  majoritatea aspectelor exterioare ale cultului și dogmei creștine, dar  inima sa-adevărata credință- va lipsi astfel încât totul va fi doar o imitație a creștinismului.(n.n. Părintele avertiza asupra acestui fapt încă din anul 1963!) Scriu acum un eseu cu acest subiect, în legătură cu “noul creștinism “al papei Ioan XXIII și îți voi trimite o copie când (și dacă ) va fi publicat.

Lumea ortodoxă desigur că are aceeași problemă, dar la noi (aceasta) este cumva mai redusă, din mai multe motive.

  • Pentru noi creștinismul este mai puțin abstract față de cum tinde el să devină în Biserica Apuseană. Când ne rugăm, o facem  întotdeauna în fața icoanelor, care sunt pictate cu rugăciune  și sunt binecuvântate de preoți și ne permit nouă, în slăbiciunea noastră, să privim chiar la  figurile Sfinților și astfel să dobândim putere și râvnă în rugăciune. Sfinții sunt prezenți în icoane într-un mod deosebit și, astfel, sunt aproape de noi; și , într-adevăr, multe icoane sunt cunoscute ca făcătoare de minuni, în ceea ce privește vindecarea de boli și  ocrotirea(credincioșilor), prin milocirea specială a Sfinților(și, mai ales a PreaSfintei Maicii Domnului). Cred că ai auzit de “icoanele care plâng”din New York (sunt cel puțin trei în prezent); prin intermediul lor, Maica Domnului ne avertizează în legătură cu  nenorocirile iminente și ne cheamă la pocăință (una din icoane a fost aici și m-am rugat în fața ei, chiar dacă nu am văzut nicio lacrimă. Icoana care plânge cel mai mult este o simplă reproducere pe hârtie care se dizolva datorita cantității mari de lacrimi).
  • De asemenea, muzica noastră  nu este “compusă “în timpuri  moderne,(deși mai vedem și așa ceva, ceea ce este păcat, regretabil), ci este o muzică veche, compusă de Sfinți  inspirați de Duhul Sfânt, și se adresează direct inimii. De asemenea, Biserica Ortodoxă păstrează  multe dintre (Sfintele)Taine și obiceiurile creștine din vechime, care au fost abandonate de mult de Apus(cum ar fi împărțirea nafurei, miruirea cu ulei(sfințit) în fiecare sâmbătă noapte și  înaintea fiecărei sărbători, binecuvântarea roadelor (pământului)  în diferite anotimpuri, utilizarea de lumânări și flori la sărbători, sărutul de iertare la începutul Postului Mare, sărutul de pace la Paști,etc.), dintre care unele(obiceiuri) conferă  iertare, iar altele pur și simplu fac mult mai vie și mai reală semnificația sărbătorilor.
  • Biserica Ortodoxă păstrează  ”nediluate” rigorile tradiției creștine, mai ales practica posturilor stricte și uneori  dificile, care astăzi sunt mai necesare ca oricând dacă dorim să învingem puterea și tentațiile(ispitele) lumii.
  • Dar cea  mai importantă dintre toate este credința, contactul nostru imediat cu cealaltă lume, fără de care nimic n-ar avea niciun sens. Prin noi înșine suntem lipsiți de putere să o păstrăm și dacă Domnul Nostru nu ar fi cu noi, credința ar seca complet în noi, așa cum s-a întâmplat în celelalte “biserici”(culte). Dar Domnul Nostru este cu noi și, într-un sens deosebit cu Biserica Rusă, care a fost aleasă să joace un anumit rol în aceste timpuri.(Sfinții ruși din secolul 19 au profețit despre Revoluție și despre împrăștierea providențială a creștinilor ortodocși în fiecare țară a lumii, înaintea sfârșitului). ”Misiunea”rusă are o semnificație spirituală, chiar dacă Sovietele au folosit-o în avantajul lor,  pentru scopurile lor satanice, și chiar dacă un ortodox  ca Dostoievski a interpretat-o într-un sens prea lumesc. Prin încercări credința este întărită, iar Biserica Rusă  din Exil supraviețuiește astăzi  prin rugăciunile milioanelor ei de “noi martiri” care sunt pentru credincioșii ortodocși ceea ce au reprezentat primii martiri  pentru Biserica Primară.

Într-adevăr, eu cred ca fiind extrem de probabil ca noi, ortodocșii de azi, care trăim într-o lume  și într-un timp de “pace “și de “securitate”, să  fim chemați cît de curând să ne jertfim cu moarte martirică pentru credința noastră. Această posibilitate  este în mod cert una reală, văzând duhul anti-creștin “ al păcii” care pare să fie copleșitor în lumea  de astăzi și care îi leagănă pe oameni  spre a-i adormi  în somnul lumescului și al uitării celor cerești .

După cum văd eu, cea mai apropiată biserică a noastră este în Rock IslandIll. Este la 1110 10 Str, Warsaw (cred că Warshaw este o suburbia a Rock Island), în caz că mergi acolo. Mai există două în Chicago: o catedrală cu un Arhiepiscop la 2056 N.Kedzie Boulevard, și o capelă la 2141W Pierce Ave. Mai există alte biserici ortodoxe (mai ales rusești și grecești), mai ales în orașe de dimensiuni mari din Vestul mijlociu (câteva în Kansas și St Louis), care sunt listate în cartea de telefoane, dar nu au o multă putere spirituală și se îndreaptă rapid către calea  bisericii catolice. Bisericile noastre au întotdeauna slujbe la ora 6 sau 7 (care durează aproximativ 2 ore) sâmbătă noapte și, apoi , duminică dimineață. Presupun însă că mergi rar în orașe. Noi suntem norocoși  că avem multe biserici rusești minunate în San Francisco ; de fapt, cred că San Francisco este  centrul principal al emigrației ruse.

Este mult mai dificil, deși este încă posibil, să duci o viață ortodoxă fără sprijinul și consolarea mersului la biserică. Sora nașei mele de botez, de exemplu, trăiește în Peru și  de mai mulți ani este fără biserică unde să se ducă și  primește Sfânta Împărtășanie numai  o dată pe an, când Arhiepiscopul (Ioan Maximovici- n.n.) vine din Chile. Mulți dintre Sfinții deșertului, de asemenea, erau rareori  în biserică; și Sfânta Maria Egipteanca, cred,  a primit împărtășania numai o dată în viața sa.(I-ai citit viață? Este o Sfânta minunată; îți trimit cartea, dacă nu o ai ). Dar noi, vai, nu suntem atât de puternici, avem nevoie  de mult mai mult ajutor.

 Citindu-ți din nou scrisoarea, văd că spui:”Viața ta este acum împlinită și ai mult mai mulți prieteni dragi decât pe mine. Eu nu sunt  unul dintre voi “. Dar nu este adevărat. De fapt , am foarte puțini prieteni apropiați; dar nu asta vroiam să spun.

Prietenia duhovnicească spre deosebire de toate celelalte tipuri de prietenii (care, deși având alinările lor, sfârșesc odată cu moartea) nu  necesită  anumite condiții   în lipsa cărora prietenia lumească s-ar evapora pur și simplu (activități obișnuite la locul de muncă, un cerc comun de cunoștințe, întâlniri frecvente, etc.). Prietenia duhovnicească își  are rădăcinile  în credința creștină comună, își găsește hrană în rugăciunea unuia pentru celălalt și în vorbirea din inimă a unuia cu celălalt  și este totdeauna inspirată de nădejdea  comună în Împărăția Cerurilor, unde  nu va mai există despărțire. Dumnezeu, din  motivele Lui, ne-a separat pe Pământ, dar eu mă rog, sper și cred că vom fi împreună  când această viață scurtă se va termina. Nici o zi nu ai lipsit din rugăciunile mele, și, chiar și  atunci când nu am știut nimic despre ține timp de doi ani, și am crezut că probabil  nu voi mai auzi vreodată ceva despre tine, ai fost mai aproape de mine decât majoritatea celor pe care îi văd des. Oh, dacă am fi creștini adevărați, nu ne-am mai considera străini față de nimeni, și i-am iubi chiar și pe cei care ne urăsc; dar situația este de așa natură, încât tot ce putem face este să iubim doar pe câțiva. Iar tu ești ,cu siguranță, una dintre “cei câțiva” ai mei.

A trebuit să-ți scriu toate acestea într-un târziu, pentru că știu că tu crezi că te-am abandonat.
De când  am început să-ți scriu azi după amiază (acum e noapte), mi-am pierdut deja locul de muncă, și va  trebui să îmi caut altul. Mă preocupă gândul că, un om ca mine, cu toate pretențiile mele filozofice și abstracte, poate să rateze să fie un  umil piccolo. Voi trimite în curând după cărți la o mănăstire din New York, și voi lua ceva și pentru tine. Te rog să fii mai bună cu mine decât am fost eu cu tine, și scrie-mi repede. Și roagă-te pentru mine, păcătosul.
Fratele tău întru Hristos ,

P.S.În orice situație de pericol sau suferință, roagă-te (în afară de Maica Domnului) Sfântului Nicolae; el este cel mai mare dintre Sfinți, și un grabnic mijlocitor. De asemenea,pentru vindecare, Sfântului Pantelimon, un martir  din secolul IV al Bisericii universale. Mă voi ruga lui, de asemenea, pentru tine și soțul tău.

Notele noastre:

(1) Alison era o veche prietenă și colegă de colegiu cu care Eugen Rose( Părintele Serafim Rose) avea în comun afinitatea pentru muzică, artă și literatură și căreia îi împărtășea căutări sale spirituale. După ce Părintele Serafim Rose s-a călugărit au păstrat legătura prin scrisori, Părintele împărtășindu-i Adevărul descoperit în Ortodoxie. Ea a fost înștiințată tainic, printr-un vis, de moartea acestuia. Deși nu mai avea vești demult de la el l-a visat în ultimele lui zile de viață, așa cum era în agonie, pe patul de spital. După ce Părintele a trecut la cele veșnice, Alison a ajutat obștea de la Platina să publice manuscrisele Părintelui.

Notă biografică: Eugene Dennis Rose a fost primit în Biserica Ortodoxă în luna februarie a anului 1962, cînd încă nu împlinise 28 de ani. Va mărturisi mai tîrziu că, la prima împărtăşanie, Sfintele Taine i-au lăsat în gură o dulceaţă dumnezeiască, pe care a simţit-o vreme de o săptămînă. S-a călugărit în 1966. Numele de călugărie i-a fost dat după Sfântul Serafim de Sarov. Părintele său duhovnicesc a fost Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscop de San Francisco al Bisericii Ruse din afara granițelor(ROCOR). A fost hirotonit preot în 1977.

Părintele Seraphim Rose în chilia sa

Vezi și

https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/category/scrisori-nepublicate-ale-parintelui-serafim-rose/

https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/category/parintele-serafim-rose-texte-reviste-carti-inregistrari-audio/

____________

Sursa – https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2019/05/19/este-mult-mai-dificil-desi-inca-posibil-sa-duci-o-viata-ortodoxa-fara-sprijinul-si-consolarea-mersului-la-biserica-in-zilele-din-urma-credinta-va-fi-doar-aparenta-biserica-mondiala/