Nimic nu e mai de preţ, nimic mai dătător de bucurie ca părintele duhovnicesc, a cărui dragoste şi atenţie către cel pe care-l iubeşte o întrece pe cea a oricărui părinte trupesc. Priveşte ce fel de rugăminte întrebuinţează fericitul Pavel către Filipeni spre folosul lor. Ce spune el îndemnându-i la bună înţelegere pricină a tuturor bunătăţilor? Ia seama cu câtă stăruinţă îi roagă, cât de fierbinte şi cu cât patos! „Dacă este vreun îndemn în Hristos” (Flp 2, 1), zice el; cu alte cuvinte, «dacă aveţi vreun îndemn în Hristos», ca şi cum ar spune cineva: «dacă ai vreo consideraţie pentru mine, dacă îţi pasă de mine, dacă ai primit vreo binefacere din partea mea, fă aceasta!», în acest fel procedăm si noi atunci când stăruim pentru vreun lucru ce ni se pare mai de preţ decât celelalte şi astfel ne arătăm dorinţa.

Noi, cei pământeşti, invocăm drepturi trupeşti; e ca şi cum un tată ar spune către fiul său: «Dacă ai vreun respect pentru tatăl tău, dacă-ţi aminteşti că el este cel ce te-a crescut, dacă mai nutreşti dragoste pentru mine, dacă ţi-am purtat de grijă, dacă ţi-am făcut vreodată vreun bine, atunci te rog: nu purta duşmănie fratelui tău!», adică «în locul tuturor, îţi cer această favoare».

Pavel însă nu face aşa, el nu invocă nici un motiv trupesc, ci numai pe cele duhovniceşti. E ca şi cum le-ar spune: «Dacă voieşte cineva să-mi arate vreo mângâiere în ispitele mele şi să mă încurajeze întru Hristos, dacă voieşte cineva să-mi aline sufletul cu iubirea lui, dacă voieşte să-şi arate părtăşia lui în Duh cu mine, dacă, în sfârşit, are cineva milă şi îndurare, împliniţi-mi bucuria, faceţi-mi plăcerea aceasta.»

Dacă este vreo milostivire si îndurare” (Flp 2, 1).

Pavel numeşte îndurare buna înţelegere dintre ucenici şi arată că, dacă nu vor fi în armonie, vor fi ameninţaţi de mari primejdii. «Dacă e cu putinţă să am vreo bucurie din partea voastră, dacă pot avea de la dragostea voastră vreo mângâiere, dacă aş putea să am cu voi vreo împărtăşire în Duh, dacă aş avea cu voi vreo împărtăşire întru Domnul, dacă e cu putinţă să fiu miluit şi să vă înduraţi de mine, atunci arătaţi-mi, rogu-vă, dragostea voastră; de toate acestea mă voi bucura dacă vă veţi iubi unul pe altul.»

„Faceţi-mi bucuria deplină” (Flp 2, 2). Priveşte ce spune el aici: ca să nu se creadă că sfatul lui li se adresează ca unora care nu şi-au făcut datoria, nu spune doar «faceţi-mi», ci «faceţi-mi deplină»; adică «aţi început deja a sădi în mine faptele bune, mi-aţi dat deja liniştea, însă eu doresc să mergeţi până la capăt». Dar ce voiesti, spune-mi: să te scăpăm de primejdii? Să te ajutăm? «Nimic din toate acestea», zice el, ci „să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire” (Flp 2, 2) în care v-aţi aflat de la început. „Având… aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare” (Flp 2, 2). Vai! De câte ori, din pricina marii iubiri pe care le-o poartă, nu spune el acelaşi lucru!

Ca să gândiţi la fel” (Flp 2, 2) şi mai cu seamă „având…aceeaşi cugetare” (Flp 2, 2). Şi mai multă putere are acest cuvânt decât cel dinainte „Ca să gândiţi la fel”. „Având aceeaşi iubire” (Flp 2, 2), adică nu doar în credinţă, ci în toate celelalte, pentru că se poate avea aceeaşi cugetare, dar fără de dragoste. „Având aceeaşi iubire”, adică deopotrivă iubind si fiind iubiţi, ca nu cumva tu să te bucuri de mai multă dragoste decât dăruieşti, ca nu cumva să devii hrăpăreţ chiar şi în acest caz. Să nu suferi una ca asta! „Având…aceleaşi simţiri [acelaşi suflet]” (Flp 2, 2), adică unind şi înfrăţind într-un suflet toate corpurile. Deci nu în esenţa, nu în substanţa lor, căci aceasta nu e cu putinţă, ci în buna voinţă, în cuget; cu alte cuvinte ca totul să fie făcut ca pornind dintr-un singur suflet.

Ce înseamnă „având aceleaşi simţiri”?

A arătat-o în cuvântul: „având aceeaşi cugetare”, adică să fie într-un cuget sau ca şi cum ar izvorî dintr-un singur suflet.

Nu faceţi nimic din duh de ceartă” (Flp 2, 3). Credea aşadar că e bine să le arate si mijlocul prin care puteau ajunge la acel rezultat. „Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă” (Flp 2, 3), duh care, vă mărturisesc, este întotdeauna pricina tuturor relelor. De aici vin luptele si certurile, de aici invidia şi scandalul, de aici răcirea dragostei, pentru că iubim slava oamenilor, pentru că ne robim onorurilor celor mulţi. Nu e cu putinţă să fii şi rob al onorurilor şi în acelaşi timp şi rob al lui Dumnezeu.

Dar cum să fugim de slava deşartă când tu nu ne-ai arătat nici o cale? Aceasta-i întrebarea pe care tu i-o pui Apostolului.

Ei bine, ascultă cele ce urmează:Cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi (Flp 2, 3). Vai! Cum ne arată el aici o învăţătură plină de înţelepciune pentru mântuirea noastră! «Dacă presupui, spune el, că cineva este mai presus decât tine şi aceasta n-o spui doar în cuvinte, ci te şi convingi pe tine însuţi, adică dacă ai aflat toate cele despre el, desigur că-i acorzi toată cinstea cuvenită şi acordându-i-o nu te vei tulbura când îl vei vedea cinstit şi de altcineva. Să nu-l consideri însă mai mare decât tine aşa, pur şi simplu, ci să crezi că într-adevăr îţi este mai presus, că te întrece în toate privinţele (fapt care poate părea un exces de umilinţă); făcând astfel, slava pe care el o va primi nu ţi se va mai părea nepotrivită şi nici nu te va mai întrista.

Chiar de te-ar vorbi de rău, chiar de te-ar cleveti, chiar de ţi-ar face orice  atunci nu ai decât răbda cu bărbăţie, pentru că îl vezi mai de cinste mai tine.  Când sufletul tău se va convinge ca acela este mai mare decât tine atunci nicicând nu se va mai mânia, nici nu va mai purta invidie, oricâte rele ar pătimi de la el.

Nimeni nu i-ar invidia pe cei ce cu adevărat sunt mai mari decât el. Iar când şi cel ce se bucură de tine, vei înţelege cum acest lucru e un zid puternic de îngăduinţă şi de concesii reciproce. Când tu ai ceva vrednic de cinste şi el consideră tot aşa, niciodată nu va urma ceva trist.

Când o asemenea purtare doar din partea unuia ajunge să împrăştie toate clevetirile, atunci, când va fi din partea amândurora, cine va putea să strice această bună înţelegere, această reciprocă încredinţare a dragostei? Nimeni, nici chiar diavolul, căci întreit şi împătrit, ba chiar înmiit este zidul dimprejurul cetăţii.”

_______________________-

Sursa: https://stranaortodoxa.wordpress.com/2020/06/04/faceti-mi-bucuria-deplina-sa-ganditi-la-fel-avand-aceeasi-iubire-in-care-v-ati-aflat-de-la-inceput-avand-aceleasi-simtiri-aceeasi-cugetare-sfantul/

Sfântul Ioan Gură de Aur , “Omilii la Epistola catre Filipeni”, Omilia a VI a

 

 

 

.