Scoși din lăcașuri, cu inima frântă,
Creștinii de azi pribegesc izgoniți…
Dar oare, acum, prigoniți,
Până unde vor să ne-împingă cei ce alungă
Un neam de creștini obidiți?
Obida ne vine de la cei ce ne surpă
Credința cea dreaptă, spunând despre ea
Că dogmele Sfinților astăzi- ascultă!-
Exprimă răceală, asprime! “Acrivia-i rea!”
Iubire, iubire și iarăși iubire!
Iubire de hoți și de lupi… adevăr împletit cu minciuni!
Un duh “iconomic” răzbate-n creștini!
Dar nu-i ceea ce făcut-au de veacuri
Toți Sfinții din ceruri când credința a fost atacată de lupi cu stomacuri
Umplute cu sânge doar de creștini.
Iar preoții noștri au ajuns să le spună „frați” și ”biserici” ereticilor !
Uitând ce spune Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție creștinilor!
Primindu-i p’eretici în casă, la masă, numindu-i chiar “frați”,
I-alungă în schimb pe frații ce-ascultă îndemnul Scripturii, le spun „înșelați”…
„De omul eretic, după-ntâia și a doua mustrare să te depărtezi „
Povață ne dă Sfântul Pavel. Dar preoții noștri ne spun:” Să nu crezi!”,
“Că dragostea noastră-i mai mare decât a Sfinților și-a lui Hristos!
Pe toți îi primim căci nimeni nu mai e păcătos.
Dezlegare la toți, uităm de Sfântul Botez…
Ce dogme? Aiureli! Canoane- depinde cum le  interpretezi!”
Și toți rătăciții și sectele toate și orice „vai de el” hulitor,
 e astăzi „biserică”
Pentru toți care strigă  „Toleranță, iconomie și dragoste” ca într-un cor,
Călcând în picioare pe toți cei ce-arată că-n inima lupilor nu-i Adevăr!
Și, vai, până unde vor să ne-mpingă cu dragostea lor?
Pînă unde vor ca să strângă cureaua stăpânii lor?
Vor să ne frângă credința, curajul, crezând că noi toți
Doar ne încredem în firea’ni cea slabă de slujitor?
Dar noi doar primim puterea cea mare de la Hristos
Cel ce în veci nu ne lasă cât vrem să păstrăm credința cea dreaptă și nu un eres
de creștini pierzător!
Prigonitori si ierarhi cu duh (atot)stăpânitor,
ce ignoră pe Dumnezeu și-i obidesc pe semenii lor,
Stăpânitori care cer ascultare în caderea lor,
Uitați c-ascultare  datorăm  lui Hristos,
Dreptei credințe și nu celor ce-s
lui antihrist premergători!
Nu vă gândiți că totul sfârșește? Vom fi judecați!
Ce veți mai spune atunci cei ce astăzi credința trădați?
Cei ce ne-alungă, ne jefuiesc de orice lăcaș?
Cei ce ne-amenință precum stăpânul pe un clăcaș?
Cei ce au totul pe lumea aceasta în mâna lor
Și nu ne lasă niciun lăcaș
Pentru umili slujitori.
Ne spuneți că voi aveți  cuget drept, ortodox!
Dar ne umpleți c’obidă, tristețe și lacrimi-un trist paradox!
Unde vă e dragostea ce ne-o tot trâmbițați?
Dragostea care o tot arătați
Ereticilor?
Frații cei drepți nu vreți ca să îi iubiți!
Îi alungați, călcați, umiliți, izgoniți!
I-amenințați că vor rămâne în veci prigoniți….
Noi v-amintim un singur cuvânt, stăpânilor!
Ortodoxia în veci nu a fost a prigonitorilor!
Ortodocșii au fost și vor fi în veci prigoniți!
Și așa cum Biserica spune- vor fi fericiți!
Iar cei ce declară c-au cugetul drept, de ortodox
Dar ochii li-s orbi și-i închid la acest cumplit paradox,
Și-ascultă doar de stăpânii  prigonitori
Alungându-L, trădându-L pe Hristos Judecător,
Să-și amintească în veci acest deplin adevăr:
Ortodoxul în veci nu a fost un prigonitor!
.
.
Semnează: un crestin ortodox