Gheron Sava Lavriotul aduce precizări în legătura cu așa zișii sfinți Arsenie Boca și Nil Dorobanțu:

 

“Faptul că se fac minuni, nu înseamnă că minunile sunt un criteriu al sfințeniei, pentru că Dumnezeu poate și la o fetiță mahomedană să facă o minune din milă. Asta nu înseamnă că mahomedanismul ar fi bun.   

Vedem atâția mahomedani care se duc la Sfântul Gheorghe și se întâmplă minuni cu ei. Ce-ar însemna asta? Că ei ar fi pe drumul cel bun?

Sfântul Simeon Noul Teolog ne dă care sunt criteriile sfințeniei.

Ne spune că un Sfânt … primul lucru, trebuie să aibă mărturisirea credinței lui, cum că este ortodox … sunt dogmele lui și că urmează drumul Ortodoxiei.

Atunci când Arsenie Boca pictează pe Francis de Assisi, care nu este Sfânt, atunci când spune că papistașii au taine, atunci cum putem spune că e acesta Sfânt?

Putea să fie un om bun. Dar astfel de “Sfinți” noi nu avem în Biserică. “Sfinți” care nu fac mărturisirea de credință, care nu au fost prigoniți, noi nu știm în tradiția Bisericii Ortodoxe.

Vedeți, că toți Sfinții din toate Sinaxarele Bisericii au fost prigoniți. Și toți erau corecți în credința ortodoxă. Ei drept învățau cuvântul Adevărului, nu schimbau, erau numai pentru adevărul Ortodoxiei care-i de la Dumnezeu descoperire.

Atunci când există acest lucru, și anume, dreapta Credință, dacă vedem că a avut credința ortodoxă de la A la Z, atunci acceptăm și minunile lui, fie că le-a făcut înainte de moarte, fie că le-a făcut după moarte.

Dar de ce însă ecumeniștii vor astfel de “Sfinți”? Pentru că ulterior o să spună că dacă aceștia sunt Sfinți atunci nu trebuie să mai țipăm împotriva ecumenismului. Folosesc ecumeniștii acest lucru. Dar să știți că Sfinți ecumeniști, Sfinți masoni, n-avem în Biserica noastră Ortodoxă. Nu există așa ceva.”

____________

Sursa – http://ortodoxos.ro/2017/03/18/gheron-sava-despre-parintii-arsenie-boca-si-nil-dorobantu-nu-sunt-sfinti/

 

 

.

.