Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde, a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mîntuire este din ce în ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Pe acest Adevăr Întrupat, omul modern, „omul nou” nu îl mai primeşte, îl reinterpretează după norme umanist-raţionaliste, căutîndu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii, ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea lui decăzută.
„Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit mai grozav acum” – grăieşte Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) – „cu apropierea venirii lui Antihrist, încît ameninţă să-i piardă şi pe cei aleşi. Şi nu-i atît de primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot uşor să vatăme pe Creştini. Pericolul vine de la fraţii cei mincinoşi, care sînt duşmani ascunşi, cu atît mai primejdioşi, cu cît cred că sînt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpînitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană care a început să se strice şi, în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă. Ei aduc tulburare în rîndurile Creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: «Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela» (Matei 24:5). Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie, de unire şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor! Cît e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele filosofice şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea la un idol care se numeşte om”.
În anul 1906 în mediile protestante, ia fiinţă aşa numitul Consiliu Ecumenic Mondial cu scopul de a uni toate religiile lumii pe baza dialogului şi principiilor democratice de libertate, egalitate şi frăţietate.
Să nu ne lăsăm amăgiţi. Există şi un „dialog al minciunii„, atunci cînd cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog este insuflat de diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Următori răului sunt toţi împreună-lucrătorii, cei de bună voie sau fără de voie, cînd ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul hulitoarelor minciuni. Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, un altfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani 12:9).
Dar toţi care vorbesc de unire nu au înţeles de ce Hristos a venit în lume. Ei cred că Dumnezeu a venit ca să predice un mesaj etic şi artificial ca al lor, că El a venit ca să ne înveţe cum să trăim în lume ca buni cetăţeni. Ei vor ca aici să le fie pământul făgăduinţei câştigat prin respectarea regulamentară a Legii lui Dumnezeu. Acei falşi „creştini” ce vorbesc de „regate creştine”, „naţiunea lui Dumnezeu”, „creştinism mondial”, „creştinism democratic”, „unirea bisericilor”, nu-şi dau seama cât de mult aşteptările lor se aseamănă naţionalismului mesianic al evreilor sionişti care l-au vrut pe Hristos ca împărat al lumii. Aceştia toţi – numiţi dezbinători -, nu-l vor pe Hristos aşa cum este, nu-l vor pe acel Hristos care a refuzat prefacerea pietrelor în pâini. Ei nu vor un Hristos umil şi ascuns, departe de puterea lumii, un Hristos care să ceară celor ce-I urmează doar smerenie şi răstignirea în taină a suferinţei pe pământ. Ei vor un hristos care să li se supună, un hristos care să-şi dorească împărăţia lumii.
Iertaţi-mă domnilor ecumenişti, dar aţi confundat conceptele. Sfîntul Nicolae Velimirovici vă va spune că una este pacea socială şi politică, alta e împăcarea credinţelor. Şi una este egalitatea în drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, şi alta este egalizarea credinţelor. Creştinilor li s-a poruncit cu stricteţe să fie milostivi faţă de toţi oamenii, fără deosebire de credinţă, dar, în acelaşi timp, şi ţinerea cu stricteţe a credinţei lui Hristos. În calitate de creştin, vă puteţi jertfi pentru cei de altă credinţă atît averea, cît şi viaţa, dar nicidecum şi adevărul lui Hristos – fiindcă averea şi viaţa sunt proprietatea fiecăruia, iar adevărul lui Hristos, nu. Aici e piatra de poticnire – în această lipsă de discernămînt. Din această lipsă de discernămînt a venit şi confuzia din sufletul ortodocşilor ecumenişti.
Putem spune că secularizarea este cea mai mare primejdie pentru Biserică. Ea este aceea care îi falsifică adevăratul duh, adevărata atmosferă. Desigur, trebuie să spunem din nou că ea nu afectează Biserica, ci mădularele Bisericii, căci Biserica este adevăratul si Sfîntul Trup al lui Hristos. De aceea ar fi mai bine să vorbim de secularizarea mădularelor Bisericii.
Uimitor, majoritatea ecumeniştilor ortodocşi doresc din toate puterile să dialogheze cu eterodocşii, nu însă şi cu ortodocşii. Pe ortodocşii care dezaprobă deschiderile lor ecumeniste îi caracterizează fanatici sau fundamentalişti, pentru a-i scoate din luptă. Uită însă сă fanatici nu sunt doar antiecumeniştii radicali ce folosesc antiecumenismul ca să formeze grupări schismatice, ci şi ecumeniştii radicali, cîtă vreme încearcă să impună perspectiva lor individuală în Biserică, fără să se intereseze dacă aceasta exprimă învăţătura Sfinţilor Părinţi şi conştiinţa Bisericii. Extremele se întîlnesc şi formează două feţe ale aceleiaşi monede. Foarte rar, sau chiar niciodată, un teolog ortodox care dezaprobă felul în care se duc azi dialogurile ecumenice este chemat să ia parte la acestea, şi dасă, din greşeală, ia parte, ecumeniştii se vor îngriji de înlocuirea lui.
Dar nu trebuie să dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia că demolarea din interior a Ortodoxiei, adică a Bisericii lui Hristos, ar însemna de fapt distrugerea a însuşi Creştinismului. Că, dacă nici una dintre bisericile actuale nu poate pretinde că este adevărata Biserică a lui Hristos, atunci o combinare a lor nu va duce nici ea la alcătuirea acestei Biserici unice, sau nu în modul şi în rostul în care a întemeiat-o Hristos. Şi dacă toate aceste Biserici creştine nu există decît în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o Biserică absolută, căci o atare însumare va trebui si ea să se raporteze la alte organizaţii „religioase”. Si iată cum ecumenismul „creştin” nu va putea să sfîrşească decît în sincretismul unei religii mondiale. Căci, într-adevăr, acesta este scopul nemărturisit al ideologiei de tip masonic, care inspiră si animă „Mişcarea Ecumenică”, ideologie care, la ora actuală, a pătruns atît de adînc în conştiinţa celor care participă la aşa-zisul dialog ecumenic, încît pentru creştinismul denaturat de astăzi următorul pas logic care se prefigurează este intrarea în comuniune cu religiile necreştine.
„Vine timpul, şi nu e departe – prooroceşte Sfântul Lavrentie al Cernigovului – când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile bisericilor cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Când se vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat”.
Toţi credincioşii trebuie să înţeleagă că în viitor Biserica nu va mai fi ceea ce a fost în vremurile de odinioară şi nici ceea ce ni se pare că este ea astăzi. Liturghiile vor continua să fie ţinute şi bisericile vor fi pline de oameni, dar adevărata Biserică nu va mai avea nici o legătură cu acele biserici ce astăzi aparţin ortodoxiei oficiale, legiferată şi promovată de organele de stat, şi nici cu acei clerici ce şi-au vândut credinţa. Biserica va rămâne acolo unde este adevărul şi va deveni din ce în ce mai greu de descoperit în anarhia duhovnicească ce ni se pregăteşte. Ceea ce astăzi gândim, cunoaştem şi credem despre biserică, preot şi liturghie, în viitor vor fi aşa de schimbate încât vor deveni simplă figuraţie, ecumenistă parodie. Şi proorocia de mai sus continuă: „Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu mare viclenie. Toate bisericile şi toate mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi întronat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a patriarhului. Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox trăitor nu va putea intra în ele ca să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată adunarea satanică.”
Pentru a nu cădea în aceste prăpăstii ale duhului, Sfântul Dorotei ne învaţă: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sfântul Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.
Ce vor trebui să facă ortodocşii atunci când îşi vor vedea episcopii în comuniune cu ereticii? Aşadar, credincioşii trebuie să aibă curajul de a nu urma gloatele, rudele, vecinii sau instinctul. Dintre ortodocşi, numai cei dreptcredincioşi vor continua lucrarea Sfântului Duh, vor purta neruptă Tradiţia Ortodoxiei. Adevăraţii preoţi vor fi cei ce vor trăi, gândi şi învăţa aşa cum Sfinţii Părinţi ar fi făcut-o. Totdeauna Hristos Dumnezeu va rândui prin puţinii aleşi ai Săi ducerea mai departe a Crucii. Atunci vom vedea cum Biserica universală nu va sta în cei mulţi, ci dimpotrivă, „turma cea mică” va alcătui desăvârşit deplinătatea Tainelor, Trupul Bisericii. Credincioşii nu vor mai avea nevoie de administraţie ori de alte îngrădiri, pentru că acea unitate ce va exista între ei va fi cel mai dumnezeiesc mod de a fi: împreună-pătimire pentru dreapta credinţă şi cuminecarea din acelaşi Trup şi Sânge al lui Hristos, comuniunea în Duhul cel Sfânt. Atunci lămurit vom vedea cum Sfânta Tradiţie Ortodoxă leagă pentru vecie Biserica luptătoare cu Biserica primelor veacuri, cu Biserica biruitoare din ceruri. Aşa se va păstra adevărata Biserică nevătămată, sub pogorîrea veşnică a Duhului Sfînt acolo unde este Ortodoxie. Iar unde este adevărata Ortodoxie acolo este şi adevărata mîntuire.
Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Cuviosul Părinte Serafim Rose spune că „omul modern [a creat] un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cît mai fidel după tiparul noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una dintre intenţiile primordiale ale gîndirii moderne a fost aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu”. Aşadar oamenii şi-au schimbat nu doar gîndirea despre Dumnezeu, ei au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi, născînd un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de creştini.
Acest „dumnezeu” nu reproşează făpturii încălcarea Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă, nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeşte împotriva adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare. Nu indispune, nu supără, nu deranjează. Nu cere şi nu impune un singur Domn şi Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singură învăţătură de credinţă, o singură Biserică, un singur adevăr – viaţa şi moartea pentru Hristos. Acest „dumnezeu liberal” care îngăduie şi pune totul mai presus de vieţuirea în dreapta credinţă şi de mîntuire, executînd conştiincios ceea ce cere democraţia şi societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor şi al Mucenicilor – Hristos Cel Răstignit şi Înviat – Adevărul veşnic. Este vicleana marionetă care, supunîndu-se orgoliului îndreptăţirii şi revendicărilor, reformelor, inovaţiilor şi tuturor capriciilor şi răzvrătirilor „drepturilor omului” – supune şi manipulează el însuşi prin aceasta pe cei ce au lepădat povara Crucii, străduindu-se să ofere omenirii chipul veşniciei şi al desăvîrşirii în ţinutul blestemat al neodihnei acestei lumi pămînteşti.
Iată cum locul lui Hristos Cel hulit şi batjocorit, lepădat şi alungat dintre oameni pentru preamarea Sa iubire întru dreptate este luat astăzi în conştiinţa societăţii de stăpînul veacului şi al întunericului, de cel ce neizbutind odată să fie „dumnezeu” se strecoară astăzi blînd, duios şi compătimitor în sufletele ateilor „religioşi”, apostaţilor „creştini” şi nihiliştilor „ortodocşi” ecumenişti care cred în mincinoasele făgăduinţe numite: pace, dragoste, libertate, toleranţă, reconciliere, linişte, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultură, artă etc. Dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu a sa cultură.
Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele, canoanele, rînduielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de anti-dumnezeu i se închină astăzi omenirea, în numele lui se organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mîntuirea creştinii şi doresc pacea păgînii. El va dărui unitatea tuturor „religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii Bisericii, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii şi toate popoarele. Această „entitate” lipsită de identitate teologică şi neîntemeiere dogmatică, ce împrumută cameleonic numele tuturor dumnezeilor popoarelor păgîne dar şi al adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce în ce mai prezentă în întreaga lume, făcîndu-se simţită pînă şi în gîndirea majorităţii ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, atinşi de duhul lumesc al acestor vremuri. Această umbră ascunsă îndărătul numelui Iisus Hristos însă în duhul antihristului-zeu, organizează astăzi pentru participanţii creştini ortodocşi conferinţe, seminarii inter-religioase unde se semnează tratate şi alianţe şi se împărtăşesc laolaltă, se săvîrşesc rugăciuni şi slujbe „comune” cu toţi cei ce „cred” şi au o „religie”: evrei, budişti, hinduşi, musulmani, iar dintre creştinii eretici: protestanţi şi neoprotestanţi, catolici, greco-catolici, monofiziţi şi monoteliţi – fapte fără precedent în istoria Bisericii!
Această îmbrăţişare ecumenistă insuflă ideea că Biserica Ortodoxă doreşte alăturarea de părţile „creştine” aflate în dezbinare şi rătăcire, şi dă dreptcredincioşilor un duh de apartenenţă la o Biserică fragmentară, nedesăvârşită încă. Dar oare, noi ortodocşii, suntem în aceeaşi corabie cu protestanţii, catolicii, musulmanii, evreii? Credem că ORTODOXIA ESTE ÎNSĂŞI CORABIA şi că nu trebuie să ni se dea sau să ne cerem de la alţii, în mod democratic, locul ce-l avem de 2000 de ani, dat de Însuşi Hristos prin Duhul Sfânt la Cincizecime!
Orice împreunã-rugãciune este interzisã de cãtre Sfintele Canoane din motive ecleziologice serioase. Împreunã-rugãciune săvîrşesc ierarhii ortodocşi cu romano-catolicii si cu alţi creştini neortodocşi la întrunirile ecumeniste. Dar nici rugãciunea reprezentanţilor diferitelor religii în acelaşi loc, cu rîndul şi pentru acelaşi scop nu poate fi acceptatã de cãtre conştiinţa creştină ortodoxã din mai multe motive:
– Deoarece dumnezeii cãtre care se roagã reprezentanţii celorlalte religii sunt mincinoşi. Profetul David spune cã „toţi dumnezeii neamurilor sunt draci„ (Psalm 95, 5) si cã „urechi au si nu vor auzi„ (Psalm 113, 14). Hinduşii, de exemplu, cred într-o sumedenie de zeităţi. Şintoiştii cred în sufletele înaintaşilor şi cinstesc zidirea în locul Ziditorului (soarele, luna, etc). Budiştii au un dumnezeu impersonal. Iudeii şi musulmanii cred într-un dumnezeu monopersonal, considerînd ca blasfemie credinţa în Dumnezeul Treime şi în dumnezeirea lui Hristos. Cum putem noi, creştinii ortodocşi, sã luãm parte la rugãciuni acolo unde nu se dã nici o importanţã dumnezeului cãtre care se îndreaptã rugãciunea, considerîndu-se suficient faptul cã te rogi la un oarecare zeu? Astfel de situaţii unesc participanţii şi privitorii în mentalitatea „New Age” ce ţine de duhul masonic sincretist. Iar aceastã situaţie nu este numai împotriva Sfintelor Canoane, ci şi a Vechiului Testament.
Ar fi acceptat vreodatã profetul Ilie sau altul dintre profeţi sã ia parte la aşa ceva? Este cunoscut faptul cã profeţii au propovãduit lupta neîncetatã împotriva oricãrui fel de sincretism religios si cei mai mulţi dintre aceştia au fost alungaţi si ucişi din acest motiv.
Ar fi primit vreodatã Sfinţii Apostoli si nenumăraţii Sfinţi Martiri si Mãrturisitori ai credinţei noastre o astfel de împreună-rugăciune şi comuniune cu ereticii şi păgînii de dragul păcii şi iubirii? Cum îndrãznim noi astãzi sã făptuim împotriva lor, a Profeţilor, a Apostolilor, a Martirilor şi a Sfinţilor noştri Părinţi?
Toată mascarada ecumenistă are rădăcinile în negura trecutului şi urmează un plan deja făcut. Chiar acum, în vremurile noastre, fiinţează o mare grupare religioasă ce cuprinde toate religiile pământului, numită masonerie, ce a fost deja îmbrăţişată de cei mai progresişti lideri ai lumii. Cu amestecul său ideologic poate împăca în minţile celor înşelaţi, toate deosebirile religioase ale omenirii, putând depăşi cu mult obstacolele şi dificultăţile unirii pe care diferite religii le întâlnesc. Ce raţiuni se vântură acolo, de sunt aşa de convingătoare pentru a împăca contrariile dogmatice ale diferitelor culte, ca până la urmă să înlăture „dezbinarea” dintre religii şi să avanseze exponenţial către unirea tuturor?
Întâi de toate, masoneria este o religie ocultă cu mistere bine păzite, ce iniţiază treptat în închinarea la un dumnezeu necunoscut dar proclamat universal, un fel de „suflu divin” ce, zic ei, peste veacuri a stat la baza tuturor crezurilor religioase. Aceste condiţii nu le poate împlini decât diavolul, fiinţa cu mii de chipuri ce-l urăşte de moarte pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Consiliul Ecumenic funcţionează ca o imensă lojă masonică. Precum în lojile masonice nu se discută subiecte religioase, pentru a se evita certurile dintre membri, tot aşa în Adunarea Ecumenică nu se discută despre adevărurile de credinţă ce deosebesc diferitele confesiuni. Francmasoneria cere membrilor să fie credincioşi fiecare dumnezeului lui dar toţi să-l cinstească pe Marele Arhitect, asemenea Consiliul Ecumenic cere membrilor ca fiecare participant să respecte şi să fie tolerant faţă de dumnezeul celorlalţi. Atît timp cît aceste comunităţi se folosesc de numele dumnezeu şi vorbesc despre dumnezeu ca despre putere sau forţă care nu are principii reale, un adevăr real, atunci acest dumnezeu poate deveni o umbrelă, o justificare practic pentru orice. Răzvrătirea este pricina căderii dracilor din ceruri, dar cea mai groaznică răzvrătire aici pe pămînt este să foloseşti numele lui Dumnezeu pentru a întemeia o nouă religie creştină universal-ecumenică ce să strîngă ca într-o mare biserică toate religiile lumii. Acest lucru alături de unirea religiei cu politica pregăteşte calea lui Antihrist.
Cum nu contează diferenţa dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot aşa nu contează felul cum este înţeles Hristos de diferiţii ecumenişti. Se discută în loijle masonice despre toleranţă, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelaşi lucru face şi Consiliul Ecumenic, unde se vorbeşte despre reconciliere, unitate, dreptate socială şi libertatea individului. Fac masonii politică şi luptă pentru un guvernul mondial şi uniune europeană, aceleaşi lucruri le doresc şi le susţin şi ecumeniştii. De ce aceste asemănări? Pentru că Adunarea Ecumenistă este condusă de francmasonerie, iar francmasoneria este condusă de evreii satanişti.
Să nu vă fie de mirare. Toată mincinoasa teologie ecumenistă nu caută altceva decît înrobirea omenirii într-o nouă ordine socială care într-un nou spirit va căuta formarea unei super-rase dintr-o elită spirituală care va sprijini mişcarea new-age. Noua religie pentru creştini se va îmbrăca cu hainele creştinismului pentru a se face primită de evrei, musulmani, budişti, iar în acest fals creştinism toate religiile se vor uni pentru a-i aduce închinare Antihristului ca dumnezeu al tuturor.
Unirea ecumenistă a religiilor sub umbra masoneriei va fi posibilă deoarece toate religiile lumii aşteaptă în momentul de faţă venirea unui Mîntuitor. Creştinii aşteaptă reîntoarcerea lui Hristos, musulmanii l-aşteaptă pe Iminam Mahdi, budiştii aşteaptă venirea lui Budha, hinduşii aşteaptă reîntoarcerea lui Krishna, iar iudeii aşteaptă venirea lui Mesia. Ideea prin care toate religiile trebuie să se unească pentru a aducea pacea pe pămînt este falsă. Aici vedem viclenia lui Satan care se va opune lui Hristos pretinzînd că este Hristos.
Arhitecţii Noii Ordini ştiu că globalizarea va fi irealizabilă dacă, mai întîi, religiile nu se vor îmbrăţişa si nu vor înceta să separe oamenii planetei prin mărturisirile de credinţă. Ştiu că nu sunt suficiente elementele politice şi economice. Ştiu de asemenea, că dialogurile intercreştine si interreligioase, ce acum se desfăşoară, vor conduce la o unitate exterioară: ,,văzută”, fabricată, şi pentru aceasta organizează un program de colaborare ca să unească la început confesiunile creştine, iar apoi restul religiilor, astfel încît recunoaşterea diferenţelor să deschidă calea unităţii religioase şi a tuturor libertăţilor.
Aşa va arăta, fraţilor, new age – noua religie ce va robi sufletele în noua ordine mondială adică împărăţia lui Antihrist. Satan va fi tatăl falsului mesia, înşelătorul antihrist ce va pretinde că aduce pacea, prosperitatea şi progresul, dar prin compromis şi unitate va deschide o nouă eră a conştiinţei globale ce în final va însemna distrugerea.
Cînd politica, finanţele şi socialul vor fi unite sub un singur conducător, atunci neo-religia nu va mai îngădui „dezordinea”, nu vor fi credinţe „autonome” sau certuri din cauza „dumnezeilor”. Diavolul cu trup de om va sta în templul lui Dumnezeu ca dumnezeu şi toţi oamenii de pe pământ ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii, îi vor aduce închinare în cadrul unui cult religios, deoarece Fiarei „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască, şi i s-a dat ei putere peste toată seminţia, poporul şi limba şi neamul. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.” (Apocalipsa 13.7-8) Pentru acei oameni, doar o religie va exista, religia lui Antihrist.
Dacă masoneria europeană visează realizarea Statelor Unite ale Europei, în schimb masoneria universală, care este subordonată sionismului internaţional, visează realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducător mondial într-un guvern mondial.
Adevăratul scop al ecumeniştilor este acelaşi cu al masonilor şi al evreilor: acela de a stăpîni lumea, iar pentru aceasta au nevoie de a distruge toate religiile, de a răsturna toate guvernele pentru a pregăti lumea de stăpînirea lui Antihrist. Şi cînd neamurile i se vor închina pentru a trăi în îndestulare şi pace, atunci vor avea parte de cel mai mare război.
Erezia ereziilor adică ecumenismul, nu poate înşela pe ortodocşi decît prin păgînizarea ortodoxiei, prin crearea unei noi biserici apostate, care va fi la plinirea vremii mireasa lui Anticrist, aşa cum ne arată proorocirea din Apocalipsă, în care desfrînata care este biserica apostată, stă călare adică este purtată de fiara, care este însuşi Antihristul.
Fragment din RĂDĂCINILE ECUMENISMULUI ŞI RIDICAREA LUI ANTIHRIST de Ieromonahul Vasilisc Hristea pag. 7-16
Citiţi vă rog şi:
APOSTAZIA CONTEMPORANĂ – O PRIMEJDIE REALĂ ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI
Ce este Consiliul Mondial al Bisericilor?
Excelent acest text, chiar daca destul de lung. Marturiseste adevarul cu acuratete remarcabila. Ar trebui sa fie cunoscut, citit, de cei care se pretind realisti, spre luminarea mintii. Cinste autorului si celor care promoveaza astfel de marturisiri autentic valoroase – in duhul adevarului, adica in duhul lui Hristos!