După masacrele sângeroase de la Lunca, din lunile ianuarie-februarie 1941, intrate în istoria plină de durere a actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, au început deportările rudelor „trădătorilor patriei socialiste”. În numărul acestor rude a fost inclusă de către regimul totalitar stalinist şi Ana Hostiuc, născută în 1889, în localitatea Mahala din Bucovina, un sat mare şi frumos, aşezat în pitoreasca Vale a Prutului, încadrat la acea vreme în componenţa imperiului austro-ungar. Când s-a despărţit de copilăria-i de farmec plină, bunii săi părinţi au dat-o la şcoală, dorind ca fiica lor, ageră la minte, să înveţe carte. Ana a absolvit şase clase. Dorul de cunoştinţe îi îndreaptă paşii spre bogata Bibliotecă a filialei din Mahala a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Va sorbi cu nesaţ din izvorul nesecat al cărţii, devenind apoi membră a acestei Societăţi culturale. În perioada interbelică, destinul ei s-a unit cu destinul lui Ilie Hostiuc.
Din dragostea lor mare şi curată au venit pe lume doi feciori, unul mai frumos ca altul. Durerea a lovit-o cu necruţare în 1925, când scumpul ei soţ se stinge din viaţă şi ea rămâne cu doi copii, pe care trebuia să-i crească şi să-i dea în rând cu lumea. Îndurând cu fermitate toate greutăţile timpului, mama i-a văzut mari, voinici şi chipeşi la înfăţişare, aşa cum sunt mai toţi mahalenii. Tinerii erau harnici, preţuiau munca şi bunătatea pământului, lăsat ca moştenire de neuitatul lor părinte. Sperau să întemeieze gospodării trainice în satul de obârşie, conform tradiţiilor strămoşeşti.
Peste Ţara codrilor de fagi, unde locuiau urmaşii dacilor liberi, a coborât întunericul puterii sovietice. Satrapii din Kremlin s-au năpustit ca nişte corbi de pradă asupra meleagurilor voievodale, aducând cu ei lacrimi şi durere. A început epoca stalinistă, epoca de jaf şi teroare. Însă băştinaşii trăiau cu dorul de libertate în inimi. Ei nu vroiau să se împace cu fărădelegile săvârşite de către tâlharii de la Răsărit şi porneau spre Patria istorică.
În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, 67 de locuitori din ţinut au hotărât să treacă clandestin în România. Coloana numeroasă a românilor şi-a făcut apariţia lângă localitatea Lunca din raionul Herţa, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, fiind întâmpinată de gloanţele grănicerilor comunişti. Au căzut 15 martiri. Alţii sunt arestaţi şi timp de două luni vor fi supuşi interogatoriilor. Printre acei, care au nimerit în mâinile călăilor stalinişti, s-a aflat şi Constantin Hostiuc, fiul mai mare al Anei Hostiuc din Mahala, născut în 1919. Autorităţile sovietice îl condamnă la 10 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”. A rămas sărmana mamă fără fecior.
După 10 zile, spre frontiera de la Lunca se îndreaptă al doilea grup de bucovineni, dornici de libertate. Ei, ca şi martirii din luna ianuarie, nimeresc sub focul ucigător al mitralierelor sovietice. În acea noapte infernală de februarie 1941, lângă satul Lunca, va fi secerat de gloanţele staliniştilor şi tânărul Florea Hostiuc, fiul mezin al Anei Hostiuc, născut în 1922. El vroia să treacă în România.
Au părăsit-o pentru totdeauna scumpii ei feciori, pornind pe calea neîntoarcerii, lăsând-o pe buna lor mamă singură în această lume plină de durere şi suferinţă. La 19 februarie 1941, călăii bolşevici au bătut şi în uşa casei îndoliate. Au ferecat mâinile țărăncii şi la 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea, conform căreia Ana Hostiuc este deportată în ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, fiindcă „era rudă cu trădătorii patriei”.
Averea ei va fi confiscată de către stalinişti. A ajuns în împărăţia îngheţurilor veşnice, unde zbirii lui Stalin îşi băteau joc în modul cel mai barbar de sărmanii osândiţi. A ajuns în Gulagul comunist, ca să-şi plângă feciorii pierduţi, pe care cu cântecele neamului i-a legănat, cu darul şi bunătatea pământului i-a hrănit, cu dragostea şi vorba dulce a mamei i-a educat, crescându-i ca să-i fie ajutor şi sprijin la bătrâneţe. Vroia să fie soacră mare, stimată de rudele sale şi de locuitorii satului. Dorea să aibă nepoţi, să le spună poveşti cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi în nopţile lungi de iarnă, când lemnele trosnesc în gura sobei şi gerul pune flori de gheaţă la ferestre. A venit invazia de la Răsărit şi au căzut scumpii ei feciori. Au căzut ca doi brazi doborâţi de furtună. Pentru care vină?.. După 3 ani de chinuri cristice, în 1944, a închis şi ea ochii pentru totdeauna. A murit în Siberia, departe de glia străbună. A murit cu inima sfâşiată de întrebări şi suferinţă. Poate până astăzi sufletul ei rătăceşte prin taigaua siberiană şi nu-şi găseşte alinare…
Pentru GRIOR
pentru „Libertatea Cuvântului”
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
.
.

 

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN SECȚIUNEA ”CĂUTARE” DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER DIN TASTATURA DVS.

DOAMNE AJUTĂ!

.