“Se grăbeşte, se grăbeşte diavolul şi neîncetat caută să-l vâneze pe om ca să îl piardă pe vecie, iar oamenii dormitează, stau degeaba şi dorm în deşertăciunea lor cea lumească, în împătimirile lor de agonisită, de plăcerile pântecelui, de curvie, de jocuri (teatru şi cărţi), de modă, de literatură, de somn şi de tot felul – pier cu miile, ca muştele. Grăbiţi-vă, deci, grăbiţi-vă, creştinilor, să vă mântuiţi sufletele până ce este vreme, până când Domnul mai aşteaptă şi îndelung rabdă, până când nu s-a zăvorât uşa împărăţiei. Au venit fecioarele cele nebune, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar El, răspunzând, a zis: Amin zic vouă, nu vă cunosc pre voi (Mt. 25,11-12). Dar cum Se grăbeşte Domnul să-i mântuiască pe credincioşi, pe cei ce au luare-aminte şi sunt pregătiţi! In fiecare ceas, în fiecare clipă Se grăbeşte şi trimite tot ajutorul. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi, în locul păşunii, acolo m-a sălăşluit, la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors. Povăţuitu-m-a pre cărările dreptăţii, pentru numele Său (Ps. 22,1-3).”
(Sf. Ioan de Kronstadt)