A apărut prin mediile și comunitățile ecumeniste, așadar inclusiv prin comunitățile monahale care pomenesc ierarhi căzuți în erezia ecumenistă, un fapt real, pe care episcopii și preoții ecumeniști au avut grijă să-l facă public către credincioși și anume acela de la Pr. Ioan de la Sihăstria Rarăului – o demonizată ar fi urlat cum că preoții îngrădiți de erezia ecumenistă, care au oprit pomenirea episcopului eretic la Sfintele Slujbe se vor duce în iad cu păstoriții lor cu tot. De fapt diavolul, prin gura demonizatei a spus toate acestea, iar cei prezenți acolo împreună cu toată mulțimea ecumenistă s-a întărit în rătăcire, crezând această nebunie…

Oameni buni, cum să credem că diavolul spune adevărul? Cum ”tatăl minciunii” poate spune adevărul?

Este adevărat că apar cazuri în care Sfinții l-au legat pe diavol cu puterea lui Dumnezeu să-și demaște propriile plăsmuiri și urzeli, dar aceste cazuri sunt foarte rare și trebuie înțelese duhovnicește.

Și cum trebuie înțelese acestea? Din mila lui Dumnezeu, prin putere dumnezeiască și prin puterea preoției, sfântul l-a forțat pe diavol să spună adevărul. L-a forțat, auziți!

Asta nu înseamnă că diavolul grăiește adevărul prin gura tuturor demonizaților!

Oamneni buni, treziți-vă! Sunt vremurile de pe urmă și înșelările curg râu. Nu există similitudini între cazul de la Rarău și Pr. Justin Pârvu de la Petru Vodă la adormirea sa. La adormirea sa, Dumnezeu Și-a arătat puterea și a arătat sfințenia Părintelui Justin și prin gura unei demonizate.  Este ceea ce am prezentat anterior. Puterea sfântului de a-l determina pe diavol să spună adevărul cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fraților, nu vă lăsați înșelați de astfel de nebunii. Cum să ascultăm de diavol? Și apoi, argumentul că unele icoane plâng, nu este unul definitoriu că ecumeniștii sunt în adevăr. Icoanele plâng să arate starea deplorabilă a ecumeniștilor care se complac în erezie și care nu caută voia lui Dumnezeu și calea Sfinților Părinți.

Creștine, îngrădește-te de ereziile de la Creta! Numai așa vei rămâne în adevăr! Întrerupe comuniunea cu erezia și ereticul și rămâi în adevăr. Nu te afilia la stiliști sau la ”biserici” paralele, ci urmează Sfinții Părinți! Crede că în vremea de pe urmă Biserica lui Hristos va fi în catacombe și că doar o mână de oameni vor rămâne în adevăr. Roagă-te lui Hristos și vei găsi Calea. Dar Calea cea strâmtă ce duce la viață, că nu cu mândrie îți spun acestea, ci cu dragoste și milă, ca să te mântuiești.

Roagă-te creștine și Domnul Hristos îți va arăta înșelarea. Iar ascultarea ta să nu fie oarbă, ci să fie ascultare adevărată, de un preot cu adevărat ortodox. Altfel, de ce ar fi spus Părintele Justin că în vremea din urmă ai să alergi 20-30 de sate ca să-ți pleci capul sub un epitrahil ortodox? Și de ce a spus că Biserica va coborî în catacombe ca în vremea Apostolilor?

Și încă ceva!: Noi preoții care am întrerupt comuniunea cu episcopul eretic nu suntem grupare, ținem în continuare de Biserica Ortodoxă Română, nu căutăm episcop deoarece Biserica lui Hristos este Hristocentrică și nu episcopocentrică și arhiereu ne este Hristos așa cum a spus Sf. Justin Pârvu. Suntem preoți ortodocși care ne străduim să rămânem, cu mila lui Dumnezeu, până la sfârșit în Adevăr.

Așa că treziți-vă!

.

cu dragoste, Pr. Andrei