Comentariul romanortodox:TOATE PARTIDELE – aceeași MIZERIE!

Iată acum știrea ecumeniștilor de la activenews:

.

Asociația Accept, care reprezintă drepturile homosexualilor din România, susține obligativitatea educației sexuale în școli, acuzând parlamentarii- care au încercat să o  modifice prin amendamentul privind acordul părinților- că promovează „o ideologie păguboasă, care distruge vieți”.

„Jos mâinile de pe copii și de pe educația lor! Nu reprezentați pe nimeni, în condițiile în care 75% dintre român cred că este necesar un program de educație sexuală”, spun cei de la Accept România într-o postare publicată, joi, pe Facebook.

Reacția Asociației a survenit în contextul în care mai mulți parlamentari PSD și PNL au modificat legea care impune ore de educație sexuală în școli, introducând un amendament privind obligativitatea acordului părinților pentru participarea copiilor la aceste cursuri.

„În 2016-2018, au încercat să modifice Constituția pentru a exclude familiile diverse din sfera protecției constituționale. au eșuat lamentabil, irosind 43 de milioane de euro din banii noștri. Câte secții de terapie intensivă, câte ventilatoare, câte calculatoare sau tablete pentru copii cumpăram cu banii ăștia? Iată, în 2020 vor să modifice o lege trecută cu dificultate numai în urmă cu câteva luni, care punea pe agenda școlilor educația sexuală.  Pentru acești parlamentari, viața oamenilor nu înseamnă nimic. Probleme lor nu înseamnă nimic. Nu e deloc importantă pregătirea copiilor pentru viață. Au un singur scop: îndoctrinarea tinerilor, limitarea accesului lor la informație și controlul vieții lor private și publice. Acești parlamentari promovează o ideologie păguboasă, care distruge vieți”, se arată în postarea Accept România.

Și membrii partidelor USR Tineret și Plus au inițiat o petiție pentru susținerea educației sexuale în școli.

 

Istoricul Marius Oprea a prezentat, vineri, posibilele standarde ce vor fi folosite de legiutori în conceperea programei de educație sexuală, materie ce ar fi de dorit să fie introdusă fără acceptul părinților, de către liderii USR.

_________________

Sursa (ATENȚIE !!! – ACEST SIT ESTE ECUMENIST!) – https://www.activenews.ro/stiri-social/Homosexualii-militeaza-pentru-educatia-sexuala-in-scoli-si-vor-ca-educatia-copiilor-sa-fie-in-mainile-lor.-Petitie-USR-PLUS-pentru-eliminarea-amendamentului-privind-acordul-parintilor-161751