Sfântul Martin, Papa Romei:

„Iată în mâinile voastre sînt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu biserica Constantinopolului, cât timp aceasta va sta în credinţa cea rea”. (Viaţa Sf. Martin, Papa Romei)

Vedem că Sfântul Martin nu spune nicidecum că cele săvârșite de ereticii monoteliți, încă necondamnați de Sinodul VI Ecumenic ar fi doar pâine și vin sau pâine ereticească, ci arată învățătura Bisericii dintotdeauna, de a rupe comuniunea cu cei care propovăduiesc cu capul descoperit erezia, neîmpărtășindu-se cu aceștia și cu cei în comuniune cu ei.

În cartea Predici la Triod și Penticostar, Sfântul Ignatie Briancianinov, în Predica la Duminica Ortodoxiei arată cum Fericitul Teodorit, care căzuse o vreme în plasa ereziei răspândită de Nestorie, după care a respins-o, a fost chemat de Sfinții Părinți în Sobor pentru a da anatemei această erezie în mod public. Sfinții Părinți au spus de îndată că Fericitul Teodorit este păstor ortodox. Vedem că Fericitul Teodorit nu și-a pierdut preoția prin faptul că a avut o vreme părtășie cu nestorienii.

La paginile 35-36, editia electronica, citim:

„Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor – ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei.

Sfântul Ioan Scărarul a zis:

„Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor, şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani”

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei. Fără această doctorie, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc şi nu încetează a-l clătina cu nedumeriri şi îndoieli pricinuite de împreună-simţirea netăiată din rădăcină faţă de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva înţelegerii lui, ce fac anevoioasă mântuirea pentru cel ţinut în legăturile lor, ţinut în legăturile nesupunerii şi împotrivirii faţă de Hristos, pentru cel ce rămâne în împărtăşire cu satana.

Doctoria anatemei a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică în privinţa cumplitei boli a ereziei.

Când Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind să se îndreptăţească în privinţa învinuirilor aruncate asupra lui, Părinţii i-au cerut ca mai întâi de toate să-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodorit, care se lepădase de Nestorie, dar nu aşa de hotărât cum se lepădase de el Biserica, a vrut să dea lămuriri. Părinţii i-au cerut iarăşi să dea anatemei cu hotărâre, fără alte explicaţii, pe Nestorie şi învăţătura acestuia. Teodorit a vrut din nou să dea lămuriri, însă Părinţii au cerut iarăşi ca el să dea anatemei pe Nestorie, ameninţând că altminteri îl vor socoti eretic pe însuşi Teodorit. Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie şi a tuturor învăţăturilor eretice ale acelei vremi. Părinţii au dat slavă lui Dumnezeu, l-au proclamat pe Teodorit păstor ortodox, iar Teodorit nu a mai cerut să dea lămuriri, căci lepădase din sufletul său pricinile care îl făceau să simtă nevoia de a da lămuriri. Aşa stau lucrurile între duhul omenesc şi înfricoşătoarea boală a ereziei.”

Iată deci un exemplu care arată cum procedau Sfinții Părinți cu ereticii necondamnați încă de un Sinod, dacă aceștia propovăduiau erezia sau erau în comuniune cu cei care propovăduiesc public erezia. Vom găsi nenumărate astfel de exemple în Procesele verbale ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, când Bunul Dumnezeu va rândui să putem citi și noi o parte din ele în limba română; nădăjduim cât mai curând cu putință, pentru a se risipi tulburările din mijlocul nostru.

Tot în aceste procese verbale, vom vedea cum Sfinții Părinți care l-au chemat în repetate rânduri la Judecata Sinodului pe Nestorie sau pe umătorii lui se adresau cu titlul: „Preafericitului Patriarh … ”/ „Sfințitului cleric …” (- cutare – i se trecea numele) și se sublinia clar în proces în momentul caterisirii: „până acum preot”. Deci preoția era ridicată prin caterisire. Așa a procedat întotdeauna Biserica, fie că era vorba de erezie, fie că era vorba de alt păcat. Vedem cum ne arată Sfântul Ignatie că și păcatele trupești sunt păcate de moarte extrem de grave, nu doar erezia.

Dacă clericul respectiv doar fusese amăgit de comuniunea cu ereticii, fără a-i împinge și pe alții la părtășie cu credința cea rea, prin pocăința și anatematisirea eresului, era primit înapoi ca și cleric și își păstra preoția. A se citi și Epistola a doua către Rufinian, din Canoanele Sfântului Atanasie cel Mare.

Apărătorii îndârjiți ai ereziei erau caterisiți, iar dintre aceștia, cei care se pocăiau – după ce erau caterisiți, erau primiți de acum în rând cu mirenii.

Sfântul Nicodim Aghioritul a viețuit într-o perioadă foarte apropiată de noi față de Sfinții din Vechime. Notele sale la Pidalion reflectă în totalitate învățătura Bisericii și nu contrazic cu nimic Pidalionul și Sfintele Canoane, ci acestea sunt explicate de Sfântul Nicodim pe înțelesul omului contemporan, dimpreună cu alte probleme auxiliare pe care le ridică Sfintele Canoane.

Pentru a lucra caterisirea asupra unui preot sunt necesare două condiții:

  • să fie vinovat în fața lui Dumnezeu de păcate grave care îl opresc de la preoție, precum adulterul, apostazia, propovăduirea cu capul descoperit a ereziei;
  • să fie caterisit cu dreptate de un Sinod ortodox, pentru a fi pusă în lucrare de sobor caterisirea, care nu lucrează de una singură.

Sfântul Nicodum Aghioritul lămurește foarte clar aceste aspecte. Și NU este vorba doar de păcate personale. Dacă citim cu atenție, vedem foarte clar cum pentru propovăduirea cu capul descoperit a ereziei, învățătura Bisericii arată că puterea de a săvârși cele Sfinte nu se ridică de la un cleric, până nu este judecat. Până atunci este doar învinovățit spre judecată, iar în viața de dincolo spre osândă veșnică.

Fragment din Nota la Canonul 3 apostolic:

„De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”

În tâlcuirea, dar și în nota la Canonul 46 apostolic vedem că aceia care primesc ca valid botezul ereticilor sunt și ei eretici prin faptul că sunt în același cuget și lucrare cu ereticii.

„Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia lor. Că cei ce binevoiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit.” (Talcuirea la Canonul 46 apostolic)

„Iar dacă oarecare dintre însuşi latinii şi dintre cei ce cugetă latineşte, ar propune cele trei chemări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se face că au uitat cele ce au auzit mai sus de la Sfinţitul Firmilian, şi de la marele Atanasie; cum că sunt adică nelucrătoare dumnezeieştile numele acelea din gura ereticilor scoţându-se. Pentru că de nu ar fi aceasta, negreşit ar trebui să credem, că şi baborniţile fac minuni, fiindcă descântă cu dumnezeieştile nume; deci când latinii, şi ca nişte eretici botez nu pot da, pentru că au pierdut darul cel începător desăvârşirii, şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi apostolescul Botezul acelor trei afundări. ” (Din Nota la acelasi Canon 46)

(Aici, după cum spune și Sfântul Teodor Studitul în SCRISOAREA 40, referirea este la botezul ereticilor deja condamnați. Cine vrea să aprofundeze Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare va vedea că Sfântul Vasile și alți Sfinți Părinți, pe ereticii necondamnați îi mai numeau și schismatici, precum și Canonul 15, I-II vorbește de schisme și împărțiri. Deoarece cei dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinți și prin punerea mâinilor aveau asupra lor darul sfințitor, dar cei care s-au rupt, adică au fost caterisiți din cauza încăpățânării lor în eres, devenind mireni – nu mai aveau lucrarea preoției. NU TOȚI DEVIN MIRENI DINTR-ODATĂ, CI ACEIA CARE AU APĂRAT EREZIA, PRIN CONDAMNARE ȘI CATERISIRE. IATĂ CUM PREDICA SFÂNTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV LĂMUREȘTE EXEMPLAR CUM PREOȚIA NU SE PIERDE INSTANTANEU, CU EXEMPLUL FERICITULUI TEODORIT, CARE A RĂMAS PĂSTOR).

În nota de la Canonul 28 apostolic, Sfântul Nicodim Aghioritul arată încă o dată cum are loc caterisirea și pierderea lucrării preoției, atât dinăuntru (din cauza vinovăției celui acuzat), cât și din afară (de judecata Sinodului Episcopilor):

 „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.” … Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, şi dinlăuntru de sine-şi pentru nevrednicia sa, şi din afară de la sobor, a pierdut lucrarea preoţiei.”

Nu sunt valabile însă caterisirile nedrepte. Ereticii nu îi pot caterisi pe ortodocși, chiar dacă numeric sunt cu mult mai mulți într-o anume perioadă de timp.

„Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit, numai din afară, şi nu de la sine-şi s-a lipsit de a lucra.  … Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseamănă cu meşterul, care mâinile îşi are sănătoase, nu are însă şi uneltele meşteşugului. Pentru aceea şi când i se vor da iarăşi, poate a le apuca şi meşteşugul a-şi lucra. Şi lucrul lui este cu adevărat lucru. Iar cel ce este ciunt, adică cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i să da, nici după ce i se vor da uneltele, poate a le apuca, şi a face cu ele vreo ispravă. ”

_____________

Sursa – https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/02/01/invatatura-bisericii-dintotdeauna-este-ca-pentru-a-si-pierde-tainele-si-preotia-ereticii-trebuie-mai-intai-caterisiti/