Stela Spataru – 24 feb 2020:

Isteria generală declanșată de coronavirusul chinezesc este un bun prilej pentru a testa modul în care populația poate fi convinsă că suspendarea democrației este o măsură salvatoare, singura în stare să ne apere de „virusul ucigaș”.
Scenariul cel mai negru care circulă la ora actuală este acela că președintele Klaus Iohannis va declara stare de urgență „medicală” în momentul în care, inevitabil, virusul va ajunge și în România.
Într-o astfel de situația, președintele va avea puteri nelimitate pe perioada nelimitată, drepturile și libertățile cetățenilor suspendate, parlamentul închis, și prin instituțiile de forță va controla tot.

O informație de natură să ne dea fiori este aceea că s-ar putea recurge la instituirea unui regim de forță, prin numirea unui general de armată ca prim-ministru.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea: „Lumea “bună” cere numirea ca prim-ministru a unui general de armată.
Stați să vedeți când “celula” de criză o să ne alinieze frumos ca să ne bage în carantină sau să ne înțepe cu vaccinuri inutile și cu efecte secundare urâte.

Stați să vedeți cum o să ne aprovizionăm cu rații, ieșind din casă 30 de minute, o dată la 3 zile.”
Măsurile draconice impuse în Italia, unde 11 localități sunt în carantină”, sunt nimic în comparație cu ce s-ar putea întâmpla în România, unde ideea de drepturi și libertăți fundamentale are rădăcini mai puțin solide decât în Occident.

Consecințele economice ale decretării stării de urgență ar fi catastrofale. E suficient să ne uităm la ce s-a întâmplat în China, unde în multe zone s-a încetat practic orice activitate economică pentru stoparea epidemiei. China este o țară cu o putere economică uriașă și va putea să recupereze pierderile suferite. În cazul României, însă, economia ar ajunge pe butuci dacă ne apucăm să oprim activitatea economică pe motiv de carantină. Iar atunci când epidemia va trece totuși, ne vom trezi în situația că trebuie să vindem ce mai e de vândut ca să ne revenim din punct de vedere economic.  

Nu mai sunt multe de privatizat în România, dar chiar și așa am auzit diverși exponenți ai guvernului aruncând în discuție teme precum privatizarea CFR ori a Poștei Române, iar isteria cu coronavirusul ar putea crea condițiile pentru accelerarea acestui proces. Trist este că populația terorizată de știrile alarmiste venite pe toate canalele ar fi dispusă să accepte fără să crâcnească suspendarea democrației. Deja sunt foarte puține vocile care mai îndeamnă la rațiune, arătând că virusul „ucigaș” este mai puțin letal decât gripa sezonieră, iar majoritatea celor „uciși” de coronavirus sunt oameni în vârstă, cu varii probleme de sănătate, susceptibili să dezvolte complicații grave de la cea mai simplă răceală.

_________________

Sursa – https://bpnews.ro/2020/02/24/isteria-omoara-democratia-iohannis-ar-putea-declara-stare-de-urgenta-medicala/#.XlTydkpS9EY

PS: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. (Ioan 14, 27)

Cum isteria omoară democrația,

Așa Ortodoxia – demonocrația!