Select Page

“Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului” – Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

“Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului” – Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

parintele-porfirie.jpg

„Biserica Ortodoxa se bazeaza pe vointa omului. Omul trebuie sa vrea sa faca ceva. Imi amintesc de parintele Porfirie, care spunea: «Eu nu vorbesc nimanui despre Hristos, daca nu vrea, daca nu-mi cere asta». Si nu spunea asta din egoism, ci din respectarea libertatii celorlalti.«Eu ma rog pentru ei, savarsesc chiar si minuni cu ei, dar nu le vorbesc. Vreau ca sufletul lor sa se deschida si sa mi-o ceara

Altadata, vorbind despre omul ravnitor, spunea:

«Ravnitor nu este cel care le da peste cap pe toate, ci cel care-L iubeste foarte mult pe Hristos. Si cand sufletul pleaca din trup, merge si trece de ingeri, de Sfinti si de demoni, de toate, si se alipeste si devine una cu Hristos».

Cat de frumos! Iar altuia, care avea o problema destul de grava si s-a dus la parinte plangand, i-a spus:

«Asculta, fiule, Dumnezeu ti-a dat o mica ispita, o mica greutate, o problemuta. Si tu, in loc sa te bucuri pentru ce ti-a incredintat, stai si te necajesti? Spune: Hristoase al meu, fie dupa voia Ta! Daca Tu ai ales asa si ai ingaduit asta, asa sa fie! Si-Ţi multumesc, Dumnezeul meu!»

***

„Imi amintesc ca fericitul parinte Porfirie le-a spus unor oameni, printre care eram si eu:

«Pe cei care vin si va marturisesc ce au pe suflet, sa nu-i opriti, sa nu-i mustrati, ci dati-le curaj sa vi ie spuna pe toate! Iar voi sa nu le ziceti nimic… E de ajuns ca vi le-au spus».

Cine indrazneste acum sa mearga cu usurinta la un preot si sa-i vorbeasca? De ce nu mergem? Pentru ca ne e teama de doua lucruri tuturor, chiar si mie. Ne e teama ca preotul ne va mustra sau ne va povatui sa facem lucruri peste puterile noastre”.

*

„Si imi amintesc iarasi ca la parintele Porfirie a venit un preot, a carui mama era bolnava, si l-a intrebat:

«Ei, parinte, ce sa fac? Toata ziua am treaba, si la parohie, si o am si pe mama bolnava».

Iar parintele i-a raspuns:

«Sa fii cu mintea si cu gandul la mama ta tintuita pe patul suferintei. Sa-ti faci treburile, iar cand ai ragaz, sa mergi cu gandul la mama ta».

Si se intorcea seara acasa frant de oboseala, iar mama lui ii spunea:

«Iti multumesc, fiule, ca ai fost cu mine toata ziua».

*

„Imi amintesc de parintele Porfirie, pe cand vesnic pomenitul Papandreou se afla la Hereford, in Anglia. La un moment dat «a vazut» ca va muri. Cineva era langa el si parintele i-a spus:

«In ceasul acesta Papandreou o sa moara».

Si-a ridicat mana si l-a binecuvantat.

«Lasa-l, Doamne, sa ramana, sa se pocaiasca si sa faca bine patriei noastre».

Si Dumnezeu l-a lasat! Si de unde sa stim daca s-a pocait si ce a facut? Aceasta este Ortodoxia, fratii mei. Nu este intoleranta, este Ortodoxie”.

  • „Imi amintesc ca odata parintele Porfirie mergea pe drum cu masina – conducea un cunoscut de-al lui -si intr-un punct al drumului, unde era o curba dificila si un loc periculos, i-a spus:

«Stai, fiule, sa binecuvantez locul si sa ma rog, fiindca aici se prabusesc multe masini. Demonul sta aici si ii arunca in prapastie! Nu e vorba doar de viteza si de iresponsabilitatea omului.»”

*

„Parintele Porfirie spunea:

«Lasa lumea sa vorbeasca. Nu trebuie nici sa-i sfatuiesti, nici sa-i certi. Lasa-i sa scoata din ei si sa spuna ceea ce au pe suflet. Dupa aceea, daca iti vine vreun cuvant bland in minte, sa-l spui. Apoi sa le citesti si o rugaciune, fie cand sunt acolo si ti-o cer, fie dupa ce pleaca.»”

*

„Prin pacat ne-am imprastiat, ne-am dezbinat, ne-am despartit, am devenit faramitati. Harul, pacea si puterea lui Dumnezeu ne-au unit sufletele si ne-au vindecat. Asta spunea deseori parintele Porfirie si mi-a spus-o si mie:

«Cu ce te ajuta psihologia sau celelalte? Iti arata boala si iti arata ca te-ai dezbinat. Important este sa te vindeci de boala si sufletul tau faramitat sa se uneasca, sa devii iarasi sanatos.»”

FB_IMG_1563640361276

„Cand am mers odata la parintele Porfirie, «m-a facut praf», cum se spune. Cand se apuca sa vorbeasca despre eroi, despre patrie si despre cele sfinte, sufereai impreuna cu el, dar acesta era cel mai bun martiriu. Sa-l fi avut acum aici! Sa mijloceasca macar de acolo de unde se afla. Asadar, mi-a zis:

«Mai, de ce spuneti in biserica prostii mereu?».

«Ce sa facem, parinte, spunem prostii, intr-adevar».

«Mai, nu vedeti ca ne-au luat istoria, ne-au luat limba, ne-au luat traditiile? Si le-au luat cu viclenie, incet-incet, prin uneltiri».

Asta e cel mai rau, fratilor. Mai bine am fi avut si noi comunism, ca sa intelegem si sa distingem lucrurile, sa le pastram pe ale noastre.

«Nu vedeti ca fugeati de marxism si acum stati si aplaudati democratia?».

Asa spunea, fratilor. Au trecut multi ani de atunci.

«Si ce sa facem?».

«Sa vorbiti, mai. Aceia de ce vorbesc si spun povestile lor? Vorbiti si voi despre povestea voastra, despre mangaierea neamului nostru, despre Ortodoxia noastra, despre limba noastra, despre istoria noastra».

«Istoria este sfanta, nu intelegeti?», spunea.

«Si mai ales istoria din timpul stapanirii turcesti este sfanta. Cati s-au sfintit, cati au mucenicit si cate a dat Biserica atunci!»”

Durerea sufleteasca si trupeasca

Pe parinte de mic copil il durea inima pentru toata lumea care traieste in ratacire, in chinuri si in necunoasterea lui Dumnezeu. Astfel, rugaciunea lui indurerata ajungea degraba la Dumnezeu si dadea solutiile corecte la problemele fiecarui om in parte. A rabdat in ultimii aproximativ zece ani din viata lui boli puternice si dureroase. Acest gigant duhovnicesc a suportat durerile trupesti, fiindca de mic ridica cu rabdare nadajduitoare poverile sufletesti ale multor oameni, care erau de neridicat…
Indiferenta fata de harismele lui

M-a cutremurat un cuvant al parintelui Porfirie catre un fiu duhovnicesc al lui:

„Eu niciodata n-am dat importanta harismelor mele. N-am incercat sa ma ingrijesc de ele”.

E impresionant. Avea doar 14 ani cand le-a dobandit in chip minunat. Noi primim un simplu dar si mintea noastra se alipeste de acesta. Parintele era atat de absorbit de iubirea pentru Dumnezeu, incat „n-a avut habar” de harismele lui.

Acest lucru imi aminteste de o experienta personala, pe care sigur multi au trait-o in mod asemanator: Aveam 15 ani si mergeam cu fratele meu de la Atena spre Salonic cu un camion. Destinatia noastra finala era Sfantul Munte. Insa fusesem atat de absorbiti de discutia cu soferul, incat nu ne-am dat seama cand am ajuns la destinatie. Nici n-am fost atenti la frumusetile drumului. Si a fost o calatorie care a tinut sase ore.

Credem ca in felul acesta traia parintele Porfirie relatia lui cu Dumnezeu. Era constrans de Dumnezeu ca harismele lui sa lucreze, raspunzand durerii si nelinistii oamenilor care ii cereau cu disperare ajutorul.

Sfantul Nectarie, parintele Porfirie si unchiul Iorgos

25 ianuarie 1982. Unchiul meu, Iorgos, avea o boala la rinichiul stang si s-a hotarat sa mearga la Londra, pentru operatie. Insa tatal meu i-a propus:

„Inainte de a face orice, sa-l intrebam pe parintele Porfirie”.

Atunci parintele locuia la munte, intr-o chilie de ciment si piatra, la Milesi. Raspunsul lui a fost categoric:

„Fiule, nu te duce in strainatate. Fa ce-ti spun medicii de aici si te vei insanatosi”.

Tatal meu de atunci era sigur de reusita. Si, intr-adevar, pe 28 ianuarie 1982, unchiul meu s-a internat la spitalul Evgenidios. Nefrologul, domnul Kehagias, i-a scos rinichiul stang. Insa dupa trei zile au aparut complicatii. Un microb periculos a patruns in plamani si unchiul a intrat in coma. La 31 ianuarie a fost mutat la sectia de terapie intensiva a Spitalului Areteios, fiind intretinut cu ajutorul unui furtun cu oxigen. A fost supus unor interventii succesive, intr-o incercare de stabilizare a starii lui clinice. Cu toate acestea, au aparut complicatii care i-au inrautatit starea deja critica. Profesorul Daikos spunea ca „daca mai sufera o criza, inima nu-i va rezista”. IKA, societatea la care lucra unchiul meu, cheltuia in fiecare zi cu el 60.000 de drahme. Tatal meu, mereu optimist si convins de insanatosirea fratelui sau, dupa cum prevazuse parintele, ii facea in fiecare zi semnul crucii cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la Malevi. Pe 22 februarie unchiul a inceput sa-si revina.

Spre uimirea tuturor, insanatosirea lui a fost grabnica. L-au scos de la sectia de terapie intensiva si l-au mutat la etajul al doilea al spitalului, la camera 2, exact acolo unde isi daduse cuviosul sfarsit Sfantul Nectarie. Unchiul incerca sa-i spuna ceva tatalui meu, dar sectiunea facuta in trahee ii impiedica. Dupa ce si aceasta s-a vindecat si era in stare sa vorbeasca, i-a destainuit urmatorul fapt:

„Kanello, in toate aceste zile am vazut un parinte carunt, cu o scufie ce avea pe ea o cruce rosie. Venea si ma binecuvanta, iar eu ma bucuram. Am vrut sa ma apropii de el, dar n-am putut. Nu stiu cine era. Cele douazeci de zile mi s-au parut ca un ceas”.

Tatal meu i-a spus ca daca ar fi fost voia lui Dumnezeu, i-ar fi descoperit cine era. Peste cateva zile, unchiul Iorgos a mers la paraclisul Spitalului Areteios pentru a se inchina. Cand s-a apropiat de icoana Sfantului Nectarie, a vazut chipul care il vizitase la sectia de terapie intensiva: al Sfantului Tamaduitor. De altfel, deasupra patului unchiului meu ardea zi si noapte o candela intru pomenirea Sfantului Nectarie. In urmatorii sapte ani, unchiul meu a fost foarte sanatos, desi avea doar un rinichi.

Prorocia parintelui Porfirie se adeverise inca o data.

„Sfantul Duh nu greseste niciodata”, spunea.

Parintele Porfirie era si inrudit duhovniceste cu Sfantul Nectarie, caci tatal lui – pe cand Sfantul era Ieromonah in Evia – a slujit pentru el ca psalt sau epitrop. Rugaciunile dreptilor sunt ascultate de Dumnezeu.

Amintiri familiale

Vara anului 1986.Vremea este buna si atmosfera familiala incarcata. Purtandu-ne problemele pe umeri, am plecat spre parintele Porfirie. Cand am ajuns, o maica ne-a spus ca parintele ne asteapta in spatele merilor. Am ramas uimiti, fiindca nu anuntasem pe nimeni despre venirea noastra. Statea pe un scaunel intre pomi. Mai intai a vorbit cu sora mea:

„Nu te duce la Samos ca prietena ta, acolo sunt multe focuri”.

Sora mea n-a inteles despre ce focuri vorbeste parintele. Insa atunci cand peste patru ani s-a logodit, prietena ei i-a marturisit ca voia sa-i faca cunostinta cu un var de-al ei din Samos. Atunci sora mea si-a dat seama la ce focuri se referea parintele: la cele care aprind inima de sentimente si o chinuie. Dupa aceea, parintele l-a batut pe spate pe tatal meu si i-a spus:

„Sa n-o certi pe fiica ta, pentru ca este sensibila si se supara si plange. Haide, si la 20 de ani o vei marita”.

Cuvantul parintelui a fost profetic. Sora mea s-a casatorit chiar la aceasta varsta.

Primavara anului 1987. Parintele ne-a primit degraba. Am ingenuncheat in fata lui. Era vremea cand citeam mult pentru examenele de bacalaureat si ma inchideam incontinuu in casa. Primul lucru pe care mi l-a spus, fara sa-i vorbesc, a fost ca trebuie sa fac efort fizic si sa muncesc. Altminteri sa fac metanii. In plus, sa mergem din cand in cand la tara si la munte. Dupa aceea, a sfatuit-o pe mama mea:

„Nu le spune multe, pentru ca nu te vor asculta”.

E adevarat ca mama vorbea mai mult decat trebuia si asta ne displacea.

Am inteles dupa multi ani cat de pretioase au fost in viata noastra toate aceste povete ale parintelui. Le-am aplicat si am vazut minuni chiar si in problema rinitei alergice care ma chinuia de cand eram copil.

Iarna anului 1988. Dupa un traseu aventuros prin ploaia torentiala, am ajuns la sihastria binecuvantata a parintelui. In chilia mica si calduroasa a lui prima a intrat sora mea. Parintele statea in pat cu capul plecat. I-a recomandat surorii mele sa faca o operatie la ochi pentru a-si scoate negul si i-a spus ca se va face bine. Sora mea, cu doua zile inainte, vizitase un medic care o linistise, spunandu-i ca negul poate fi operat. Dupa aceea, parintele m-a binecuvantat pe mine. Mi-a facut semnul crucii cu mainile acoperite cu bandaje. Eu i-am vorbit despre rinita alergica de care sufeream. Mi-a recomandat sa nu merg la doctor, fiindca mi-ar fi dat cortizon, medicament care ii provocase orbirea.

Cu o luna inainte, ma dusesem la un otorinolaringolog, care-mi prescrisese diferite tipuri de cortizon. Nu fusesem atent, dar sfatul parintelui m-a scapat de efectele secundare ale medicamentelor. Parintele mi-a spus ca doar ceva sfant ma va insanatosi. Aici trebuie sa mentionez ca profeticul sau cuvant s-a adeverit in anii urmatori. Dupa ce am fost hirotonit preot si am inceput sa umblu pentru diferitele mele treburi din parohie, rinita alergica a incetat. Am constatat din experienta ca, daca merg o ora dimineata si una seara, ma improspatez psihosomatic, dar si duhovniceste, daca imbin asta cu rugaciunea. Oricum, este un lucru sfant miscarea insotita de rugaciune!

Dupa aceea, l-a binecuvantat pe fratele meu. I-a spus ca metaniile cu doua maini intaresc credinta in Dumnezeu si dau putere si sanatate trupului. I-a spus ca noi nu le stim puterea (cum sa stim, daca n-am facut niciodata asemenea metanii). Mai mult, l-a sfatuit sa aleaga fructele naturale, in locul vitaminelor si capsulelor.

Alta data, parintele a linistit-o pe mama mea, care suferea uneori de o durere in piept, spunandu-i ca este doar o durere de natura nervoasa si ii va trece. De asemenea, tatalui meu i-a aratat ca vor continua sa-l chinuiasca unele ispite, cu stari de lesin si moleseala, care erau insotite si de imagini de cosmar.

I-a recomandat sa nu se enerveze si sa nu se necajeasca, fiindca situatia se va agrava. Dupa aceea, ni l-a descris pe logodnicul surori mele. A spus ca este om bun. Surorii mele i-a aratat chiar si modul si gesturile pe care le facea Lakis cand vorbea.

Vara anului 1989. Am mers la parinte, care l-a cautat imediat cu privirea pe cumnatul meu. Impreuna cu noi era si Giannis, care avea vedenii ciudate. Parintele i-a sugerat sa nu spuna nimanui nimic, decat duhovnicului.

Tatal meu i-a marturisit nelinistea lui pentru petele albe de pe corp, iar parintele i-a spus:

„Fiule, acestea au o cauza duhovniceasca si sunt de competenta mea. Esti fragil si sensibil si aceasta sensibilitate o au si copiii tai. Daca poti, adu-mi cativa pestisori, caci voi pleca in Sfantul Munte pentru doua luni. Nimeni, nimeni nu ne va izbavi, doar Hristos al nostru”.

Parintele Porfirie a batut-o usor pe spate pe sora mea si a binecuvantat-o pentru casatoria ei. Desigur, inainte de nunta am avut multe peripetii. Mai concret, intai am cazut cu totii la pat, bolnavi si cu febra. Chiar si fratele meu, care de ani de zile nu se mai imbolnavise! Surorii mele i-au iesit cosuri pe fata si printre altele avea o durere de dinti cumplita. Cu toate acestea, in ziua nuntii, dupa cum spusese si parintele Daniil, duhovnicul nostru, am fost cu totii bine.

Iarna anului 1990. Dupa ce am slujit la Malakasa, l-am vizitat pe parintele Porfirie. Am asteptat o jumatate de ora in holul chiliei sale. In ceasul acela sosise si parintele Daniil, pentru a-l impartasi. Cand a deschis usa, l-am vazut. Statea in pat, cu capul plecat in jos, cu o expresie de durere pe fata. Fara sa vorbeasca, astepta sa ne asculte pe noi.

Mai intai i-a vorbit sora mea despre Lakis, care calatorea, precum si despre pruncul ei, care suferea de insuficienta renala. Parintele i-a spus ca se va ruga pentru ei. Dupa aceea, i-am vorbit eu. Voiam sa ma calauzeasca.

Participasem la tunderea in monahism a unui monah pe 18 decembrie 1990, la o manastire din vecinatate, iar egumenul mi-a cerut sa raman acolo. Si mi-a urat sa ma vada si pe mine monah. Am cerut deci parerea parintelui, iar el mi-a raspuns:

„Fiule, nu asculta ce-ti spun altii. Fa ce vrei tu. Trebuie ca tu sa vrei. Randuieste cum vrei tu. Nu-i corect?”.

Din tot dialogul, m-a impresionat simplitatea parintelui, durerea lui adanca. Isi rabda in tacere mucenicia. Ceea ce trada durerea sa trupeasca era geamatul scos atunci cand voia sa se intinda. Nu era insa deloc lipsit de rabdare. Nu ne spunea ca a obosit si nu ne-a indemnat niciodata sa plecam, in nicio vizita a noastra, nici chiar in ultimele lui zile.

Primavara anului 1991. Parintele era grav bolnav, cu hemoragie gastrica, dar ne-a primit. Si voia sa ne asculte pe toti. Mai intai l-a binecuvantat pe Lakis, care avea o durere de spate. I-a spus ca durerea vine si revine si i-a recomandat sa nu mearga la doctori, fiindca il vor tulbura. Sora mea era insarcinata si avea dureri abdominale. Parintele Porfirie i-a facut semnul crucii si i-a spus ca totul va fi bine. Asa s-a si intamplat. Vara anului 1991. Am mers la parinte eu, Lakis si tatal meu. Era cu buna dispozitie si s-a adresat mai intai lui Lakis:

„Fiule, durerea pe care o ai la stomac este de la suparare. Aceasta iti provoaca arsuri. Sa iei medicamentul Zantarc”.

Apoi l-am intrebat despre viitorul meu. Mi-a spus:

„Tu le stii pe toate. Fa ceea ce te lumineaza Dumnezeu”.

Mi-a spus deci ca in anul precedent. Lui Lakis i-a facut urari pentru fiul sau si, facand semnul crucii peste o iconita a Maicii Domnului, i-a dat-o pentru micut.
O calatorie minunata in Sfantul Munte

In vara anului 1986 l-am vizitat pe parintele Porfirie pentru a-i marturisi dorinta noastra de a merge in Sfantul Munte, eu si fratele meu. El ne-a dat binecuvantare cu toata inima. Si, intr-adevar, am mers acolo si, desi eram amandoi minori, am petrecut minunat.

Doream sa-l vedem pe parintele Iosif de la Schitul Nou, pe care ni-l recomandase un doctor cardiolog, fiu duhovnicesc al parintelui Daniil Gouvalis. Cand am ajuns la Ouranopolis, intrucat nu aveam la noi nici buletine, nici permise de intrare in Sfantul Munte, ne-am gandit sa cerem binecuvantarea unui parinte care se afla langa noi. Dupa ce l-am salutat, ne-a intrebat unde mergem si i-am raspuns ca vrem sa-l vedem pe parintele Iosif de la Schitul Nou. El, impresionat, a spus: „Eu sunt acela!”. Intre atata lume, il intalneam pe cel pe care-l cautam si asta in afara Sfantului Munte! Minunata intamplare, care ne-a deschis drumul catre Gradina Maicii Domnului. Altminteri, n-am fi putut sa intram in locul acela minunat.

Printr-o a doua „coincidenta”, am urcat pe vapor. In fata noastra era un domn care, atunci cand ne-am urcat in vapor, le-a spus functionarilor portuari ca este insotit de copiii sai. Printre acestia insa eram si noi. Astfel, toti impreuna, fara sa ni se ceara permise de intrare, am ajuns pe neasteptate, impreuna cu parintele Iosif, la Schitul Nou.”

bb4.jpg

Sursa: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, “Lucrari minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului”, Editura Egumenita, 2013)

___________

Sursa – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2019/07/25/lucrari-minunate-ale-harului-eroi-contemporani-ai-duhului-sfantul-porfirie-kafsokalivitul/?fbclid=IwAR0Oj3k66oJwcht-hxbJcbptA5VrvbxRdU72oJYfXiKZVeIVNk6rBO59CHk

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte