Acest fericit Părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români, temători de Dumnezeu, și a primit, la Sfântul Botez, numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii către mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună, apoi, s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.

În mănăstirea Cernica a viețuit Sfântul Calinic patruzeci și trei de ani, nevoindu-se, zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar, după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales, de sobor, stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusință, timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte vrednice de laudă.

În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească. Dorul de viața schimnicească l-a îndemnat, atunci, să zidească o biserică la schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă o viață sihăstrească, după pravila călugărilor din muntele Athosului statornicită aici de acest fericit ctitor.

Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit iarăși, la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe.

Cât timp a viețuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate, rânduielilor vieții mănăstirești, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic de toți.

Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind și cu darul facerii de minuni, precum se arată în Viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci și văduve, iar tot ce a agonisit, a împărțit, cu milostivire, în faceri de bine. Încă și azi, mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc cei ce cu credință, aleargă către acest vas ales al Domnului. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Întru această zi, cuvânt despre Minunile Maicii Domnului

Minunata cu adevarat si vrednica de povestire este pilda, pe care o scrie episcopul Vichentie, in cartea sa, cea numita Oglinda Naravurilor, zicand: „Un om insurat, care avea fii si robi si bogatie din destul, era foarte milostiv si primitor de straini. Si, intr-o seara, dupa ce a cinat, a adormit. Si, dimineata, l-au aflat cazut pe pamant, ca un mort, rece si fara simtire. Iar rudeniile lui l-au ridicat si l-au pus pe asternut, folosind multe feluri de doctorii ca sa se incalzeasca si sa traiasca iarasi, dar, in zadar s-au ostenit. Inca dupa multe zile, si-a venit intru sine si, intrebat fiind, sa spuna ce a patimit, de a zacut atatea zile ca si mort, n-a raspuns nimic despre aceasta, ci doar plangea nemangiiat. Si n-a vorbit nici un cuvant, in tot timpul cat a trait, pana in ceasul mortii lui, cand si-a cunoscut sfarsitul sau. Si, strigand pe fiul sau cel mai mare, a zis acestea, in auzul tuturor: iubitul meu fiu, aceasta porunca, mai de pe urma, iti dau tie, cu hotarare ca sa ai, pe cât poți, milostenie către săraci și multă milostivire către cei străini și călători și să-i iei în casa ta cu multă dragoste și să le slujești, fără de lenevire, și să le dai cu îndestulare cât le trebuie, după cum m-ai vazut pe mine. Ca, aceasta primire de straini este mai bine primita de Dumnezeu, decat toate faptele bune. Si oricine o va pazi pe aceasta cu sarguinta, pentru dragostea lui Dumnezeu, afla multa plata in Imparatia Lui cea cereasca. Si, pentru ca sa va indemnati, voi, toate rudeniile mele, la aceasta iubita de Dumnezeu fapta a facerii de bine si a milostivirii, catre cei straini si saraci, vreau sa va povestesc acum, la ziua mea cea mai de pe urma, infricosatoarea aratare, pe care am vazut-o, cand, va aduceti aminte, m-ati aflat in mijlocul casei mele, zacand ca un mort.

Stiti ca, din copilaria mea, aveam multa evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si ii citeam in fiecare zi laude si rugaciuni, pe cat puteam. Si, pentru acest mult dar si dragoste, pe care le aveam catre Dansa, din tot sufletul si inima mea, m-a invrednicit Stapanul, pentru rugaciunile Ei, de multe daruri si haraziri. Si, mai ales, pentru milostivirea si indurarea catre cei saraci si straini, dupa cum voi toti stiti. Ca multa osardie aveam catre primirea strainilor, pe fiecare odihnindu-l si daruindu-le tuturor cu indestulare, cele de trebuinta. Deci, in noaptea aceea, in care stiti ca am avut visul, am auzit un glas, care ma striga pe nume, zicand cu hotarare catre mine: Ridica-te de pe pat si urmeaza mie. Si eu ridicandu-ma, m-a apucat de mana si ma tragea cu sarguinta acela care m-a strigat si m-a dus pe mine intr-o livada mare. Si atunci, povatuitorul meu s-a facut nevazut si m-a lasat pe mine in campul acela mare, foarte intristat. Stand asa si nestiind ce sa fac, am auzit in urma mea glasuri infricosatoare si mare tulburare. Si, intorcandu-ma, am vazut multime nenumarata de demoni, venind asupra mea, ca sa ma rapeasca, ca niste fiare neimblanzite. Iar eu, dupa ce i-am vazut, am fugit pe cat puteam, alergand cu frica si cu groaza neasemanata, pana ce am ajuns la o casa si, intrand, am inchis usa. Dar au stricat-o si au intrat, ca sa ma rapeasca. Insa, ca sa intelegeti pricina bine, ascultati si acestea: Sunt trei ani de cand, in seara Sfintelor Patimi, am luat aici, in casa mea, pe un strain, ca sa-l ospatez, dupa obicei. Si ajungand acasa, am aflat pe un alt sarac, pe care il primise maica mea, dupa porunca ce i-am dat-o, ca sa ospateze pe cate unul, caruia sa-i slujeasca precum unui inger. Si, dupa putin timp, s-a intamplat ca un frate a adus un alt sarac. Si m-am bucurat foarte mult ca m-am invrednicit sa primesc in casa mea pe strainii aceia trei, in chipul Preasfintei Treimi. Si i-am ospatat cu indestulare, pe cat imi era puterea, cu fata vesela. Deci, cand au aruncat demonii jos usa, dupa cum am spus mai sus, si au intrat, am inceput sa strig, catre Domnul, ca sa-mi ajute, pentru rugaciuile Pururea Fecioarei Maria.

Atunci, am vazut trei barbati frumosi, care au zis catre mine: Sa nu te temi, ca noi am venit ca sa-ti ajutam. Si asa, dupa ce au gonit pe demoni, m-au intrebat daca ii cunosc. Iar eu am zis: Nu va stiu, domnii mei. Iar aceia au raspuns: Noi suntem acei trei tineri straini, pe care ne-ai primit in casa ta si ne-ai ospatat totdeauna, prea cu indestulare, cu toata inima si dragostea, ca si Avraam; si ne-a trimis Domnul spre ajutorul tau, ca sa-ti rasplatim pentru multa dragoste, pe care ai aratat-o catre noi, si, iata, te-am slobozit din mainile demonilor. Acestea zicand, s-au facut nevazuti. Atunci, s-a aflat acolo, indata, inaintea mea, Maica Milostivirii, Cea iubitoare de milostivire, Imparateasa ingerilor, si mi-a dat sfanta ei dreapta, zicandu-mi: Nu te teme, iubite robul meu. Ca dupa cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citind rugaciuni si laude si miluand pe saraci, fratii Fiului si Stapanului meu, tot asa am venit si eu sa-ti ajut in nevoia ta. Acestea zicand, ma tinea de mana cea dreapta si, in scurt timp, m-a adus la casa mea, in care m-ati aflat, de am ramas ca un mort, atatea zile, de frica.

Deci, fiul meu, pazeste-te sa te lenevesti vreodata de la slujirea acestei Atotputernice Maici a Stapanului, si, in tot ceasul, laud-o si o slaveste, dupa cuviinta, dupa cum stii ca am facut si eu, daca vrei sa o afli si tu ajutatoare la atatea nevoi. Si aceasta este intaia mea porunca, iar, a doua, iarasi, sileste-te, pe cat poti, sa iubesti pe cei straini si pe saraci, sa le dai toate cele de trebuinta, daca vrei sa dobandesti, in aceasta lume, tot binele, iar in veacul ce va sa fie, sa mostenesti Cereasca Imparatie. Si, acestea zicand si sfatuind pe cei ce stateau de fata, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Iar fiul lui, aducandu-si aminte de parintestile porunci, a petrecut viata cu fapte bune, dorind a se invrednici si el de vesnica viata. Dumnezeului nostru slava!
.