Paria era cetatea cea veche a Misiei celei Mici. Dar, odată cu primirea credinței lui Hristos, cetatea a fost ridicată la rangul de episcopie și ținea de mitropolia Cizicului. Deci, întru această cetate Paria, a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru Vasile, pentru râvna lui de propovăduitor al dreptei credințe și pentru covârșitoarea lui viață plină de binefaceri și plăcută lui Dumnezeu. Și era pe vremea rău-credinciosului împărat Leon Isaurul, acela care a pus început luptei împotriva Sfintelor icoane.

Drept aceea, îndată ce s-a pornit lupta, Sfântul s-a și arătat mărturisitor al lui Hristos. Nevrând să se supună poruncilor împărătești, de a îndepărta icoanele din biserici, a fost izgonit din scaun și pribegea, mutându-se din loc în loc, propovăduind, oriunde mergea, și mărturisind, neschimbate, părinteștile dogme. Și își petrecea viața, pe cât putea, ca și Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări și în dese mutări, dar iubind dreapta credință. Și, așa, pribeag, slujind lui Dumnezeu până la sfârșitul zilelor sale, și plăcând Lui, întru toate, a adormit cu pace în Domnul.

Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Antuza, flica împăratului Constantin Copronim (+ 811)

Această Sfântă, fiind de multe ori silită de tatăl său ca să se însoțească cu bărbat, nu s-a plecat. Iar, după moartea lui, având prilej, toată averea ei împărțind-o la săraci, la biserici și la sfintele așezăminte, s-a făcut maică a multor săraci și văduvelor apărătoare. Deci, în mai multe rânduri, prin multe îndemnări fiind silită de credincioasa împărăteasă Irina, ca să petreacă și să împărătească împreună cu ea, nicidecum nu a primit. Ci, câte zile a stat în palat, era îmbrăcată cu haine împărătești, iar, pe dedesubt, avea haină aspră de păr, băutura ei fiind apa, iar hrana, cea sihastrească, cu ochii plini de lacrimi și cântare de laudă în gură, pentru care, a și luat viața monahicească, fiind tunsă de mâna Sfântului Tarasie patriarhul, în mănăstirea ce se numea a Bunei Înțelegeri. Iar, de atunci, n-a mai ieșit din mănăstire, ca și celelalte surori. Și nu se depărta de la slujba bisericii, nici n-a slăbit și nici nu s-a lenevit, întru rugăciuni. Ochii ei niciodată nu s-au șters de lacrimi, smerenia ei era nemăsurată. Slujea tuturor surorilor, împodobea biserica, aducea apa și la masă stătea în picioare și slujea. Deci, așa făcând în toată vremea vieții sale, s-a mutat, împreună cu toate roadele bunătăților sale, la Dumnezeu, având cincizeci și doi de ani.

Întru această zi, cuvânt din Minunile Maicii Domnului, despre taina Euharistiei

Era in Alemania un preot foarte imbunatatit, ce se numea Pelaghie, care avea atat de mare evlavie catre Pururea Fecioara Maria si un dor ca acesta, incat, nu citea alta Evanghelie si alt Apostol, cand slujea, fara numai ale Preasfintei. Dar, pentru evlavia lui, vrajmasul celor imbunatatiti i-a semanat in mintea lui un gand paganesc pentru credinta, caci avea indoiala in ce priveste trupul Stapanului, zicand acestea in mintea sa: „Cum este cu putinta, sa se faca painea Trupul lui Hristos, iar vinul, Sangele Lui ? Si, daca Fecioara a nascut numai un singur Fiu, Care, de voie patimind S-a ingropat si a inviat numai odata, cum se preface, iarasi, in fiecare zi, painea in Trupul lui Dumnezeu si patimeste patima ?”

Gandurile acestea chinuindu-l, Pelanghie, ca un om neinvatat si simplu ce era, avea multa tristete si nu indraznea sa intrebe pe vreun om, ci a alergat numai catre Preasfanta, spunandu-i ei si rugandu-se: „Stapana si Doamna a lumii, te rog pe tine, eu nevrednicul, robul Tau, fa-mi darul acesta, ca sa cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimba painea si vinul in Trupul si Sangele Domnului nostru, ca nu pot sa inteleg taina aceasta desavarsit”. Asa, de multe ori rugandu-se Pelaghie, cu multe lacrimi, dupa ce s-a savarsit prefacerea celer Sfinte, iata, intr-o zi, la vremea cand a zis: „Mai ales pentru Preasfanta, Preacurata”, s-a facut nearatat, pentru ochii lui, Sfantul Trup, ca nu mai era pe disc. Iar preotul L-a cautat, ca nu cumva sa fi cazut jos, din neluare aminte si din uitarea Lui, dar n-a gasit nimic. Deci, ingrozit si ingrijorat, a plans cu amar, rugandu-se si zicand: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, stiu ca, pentru putina mea credinta si indoire pe care am avut-o, catre Preasfantul Trup al Stapanului meu, s-a maniat pe mine Domnul si S-a departat de la mine, ca sa nu ma impartasesc cu El, eu nevrednicul. Ci, roaga-L pe Dansul, Cel ce este nepomenitor de rau, ca sa ma ierte, ca un milostiv, sa nu se manie pe mine, pana la sfarsit.” Acestea zicand, preotul cel evlavios a vazut inaintea Sfintei Mese, pe Imparateasa ingerilor cea preaslavita, care avea in bratele ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, Prunc mic si preafrumos, si a zis catre Pelaghie: „Pruncul acesta este Facatorul si Ziditorul lumii, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu si Om desavarsit. Pe Acesta L-am zamislit din Duhul Sfant si L-am nascut fara stricaciune, ramanand fecioara. Acesta a patimit si a murit pe cruce, ca un om, pentru mantuirea lumii si a inviat si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui, ca unul ce este de o fiinta cu Dansul si impreuna pe scaun sezator, pentru aceasta, iarasi, va sa vie sa judece toata lumea. Acesta, si acum, in fiecare zi, pentru milostivirea Lui si pentru multa bunatate, Se pogoara, negrait si minunat, in chipul paini si al vinului, pentru multa dragoste, pe care o are catre voi, oamenii, si vi se da spre mancare si spre bautura si spre sfintirea suflelului vostru. Deci, pipaie-L pe Dansul si fara de frica il incearca, si sa cunosti, ca este adevarata vederea si nu nalucire, ci trup adevarat, cu carne si cu sange, dupa cum L-am nascut, si asa se face si painea si vinul, cu care slujiti Sfanta Liturghie. Dar, pentru ca firea omeneasca nu poate sa manance carne cruda, nici sa bea sange, pentru aceasta prea cu intelepciune, Cel milostiv si atotputernic Se schimba in paine si in vin, ca sa-L primeasca fiecare cu dorinta si cu dragoste. Impartaseste-te, dar cu Dansul, cu evlavie si cu credinta, ca acel ce se impartaseste cu vrednicie, cu dansul se face partas dumnezeiestii Lui slave”.

Acestea zicand, Stapana cea mult laudata, a pus pe dumnezeiescul Prunc pe Sfanta Masa si, inchinandu-se Acestuia, cu multa evlavie si smerenie, s-a facut nevazuta. Iar preotul, cu frica multa si cu bucurie, a luat in mainile sale pe Pruncul acela dumnezeiesc si sarutandu-L cu evlavie si cu smerenie, a cunoscut ca, dupa adevar, era un prunc cu trup viu. Apoi L-a pus pe Sfanta Masa cu multa bucurie si, cazand la pamant, a zis acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai nascut din Pururea Fecioara Maria si multumesc milostivirii Tale si Preacuratei Maicii Tale, de al carei dar m-am invrednicit, astazi, eu nevrednicul, si ma iarta pe mine, ca un milostiv, pentru nepriceperea mea cea mai dinainte. Si, dupa cum m-ai invrednicit a te vedea cu trupul, cu care Te-ai, nascut din Fecioara, asa, iarasi, pentru rugaciuniie Ei, invredniceste-ma sa ma impartasesc cu Tine, nu ca un Prunc, ci ca paine, precum a fost si mai inainte”. Asa rugandu-se, s-a ridicat si a vazut iarasi sfanta Paine, ca si mai inainte, si s-a impartasit, veselindu-se.

Dupa acestea, traind viata minunata si placuta lui Dumnezeu, s-a dus la imparatia cea cereasca, pe care, sa dea Dumnezeu sa o dobandim noi toti, in Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
.

Întru această zi, cuvânt de îndemn al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, ca să ne sculăm la miezul nopții, la rugăciune

Sa iei omule, ca pavaza, sfanta rugaciue si sa te ingradesti cu ea. Sa te scoli din somn si sa-ti scoti sabia ta, adica rugaciunea. Si sa stai tare, dupa puterea ta, si sa te rogi din tot suflelul, cu dorirea ta, si Dumnezeu iti va ajuta tie degraba si-ti va da tarie si putere ca sa biruiesti pe vrajmasul cel nevazut, care indrazneste asupra. Ca nu pentru aceea, fratilor, este facuta noaptea, ca sa o dormim intreaga, fara de folos, ci, se cade, sa o impartim, o parte, pentru lucru, iar alta pentru odihna. Priviti cum se scoala, la miezul noptii, lucratorii si plugarii. Drept aceea, si voi toti, sa va sculati noaptea fiecare si, mai intai decat toate lucrurile, rugaciune catre Dumnezeu sa faceti, ca sa va dea voua mila Sa. Iar cand te vei culca sa dormi, sa nu-ti ramana, nici o noapte in care sa nu te inchini, ci, pe cat vei putea, sa faci inchinaciuni. Ca, prin aceste inchinaciuni, biruieste omul puterea diavolului si prin ele, se izbaveste de pacatele ce a faptuit intru acea zi. Ca, atunci, noaptea, si mintea iti este mai usoara, catre Dumnezeu, si rugaciunile, cele de noapte, te pot intoarce spre pocainta, ca mai bine asculta Dumnezeu rugaciunile de noapte, decat cele de zi ale tale. Si chiar numai din casa de vei iesi, apoi vei simti o preabuna tacere. Si atunci mai curat iti este sufletul tau si mintea mai usoara la rugaciune.

Drept aceea, iubitule, sa te scoli noaptea si sa-ti pleci genunchii si sa cazi la Dumnezeu, rugandu-te, ca, mai mult decat la rugaciunile cele din zi, isi pleaca urechea Sa Domnul, spre rugaciunile cele din noapte. Adu-ti aminte de David Imparatul, cum zicea: „De sapte ori in zi te-am laudat”. Si iarasi: „In miezul noptii m-am sculat, sa ma marturisesc Tie, pentru judecatile dreptatii Tale”. Apoi: „Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in toate noptile patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda.” Ganditi-va, dar, fratilor, ca David era imparat si avea atatea griji si, iata, asa facea in toate noptile. Iar noi, ce raspuns vom da Lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, petrecand in lene ? Zic voua, fratilor, si surorilor: Sa ne sculam noaptea, ca sa ne rugam lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre si sa ne marturisim Lui. Ca, in vreme de noapte, nu tulbura mintea cuvintele cele desarte. Si cum o vor tulbura, cand toti dorm si nu se vede nimeni, nici nu casca cineva, nici nu face zgomot. Iar ziua nu se poate sa fie asa, ca vede multe tulburari si are multe ganduri si, chiar de te-ai intari mult, nu vei putea sa aduci lui Dumnezeu acel fel de rugaciuni, incat sa fie casa noastra ca o biserica de noapte. Ca a zis Domnul: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”.

Sa ne sarguim fratilor, sa ne rugam in toate zilele si in toate noptile, ca sa dezlegam puterile pacatelor. Drept aceea, zic voua, sa ne sculam noaptea, daca nu, chiar la miezul noptii, cel putin spre ziua. Ca zice Proorocul: „De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine”. Ca noaptea in doua se desparte, adica spre a trupului odihna si spre a sufletului mantuire. Scoala-te dar noaptea si te roaga lui Dumnezeu, sa cazi inaintea Lui, suspinind pentru pacatele tale. Chiar si milostenie daca am face, iar fiecare ne-am lenevi la rugaciune, atunci nu ne vom putea mantui. Sa nu ne lenevim, dar a ne ruga, Ziditorului nostru, ca sa mantuiasca sufletele noastre, ca un bun si de oameni iubitori. Ca a Lui este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

 

 

 

.