Acești Sfinți Apostoli au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au lucrat, împreună cu el, la răspândirea Evangheliei Domnului.

Sfântul Aristarh era din Tesalonic (Fapte 20, 4). El a mers cu Apostolul Pavel în Asia, la Efes, la Colose și la Roma (Col. 4,10, Filimon v. 24) unde a stat cu Pavel și în temniță. Ajuns episcop în Apameea Siriei, până la adânci bătrâneți, a adus pe mulți la cunoștința Evangheliei.

Sfântul Pudens este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola lui, a doua către Timotei, unde zice: „Închina-se vouă și Pudens” (II Tim. 4, 21). Acest Sfânt Pudens era dregător în sfatul Romei, bărbat dreptcredincios, care a primit în casa lui pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și adunarea credincioșilor. Casa lui s-a prefăcut, după aceea, în biserică și se numea „Pastoreasca”, sau „Pudentiana” după numele lui. Acolo, Sfântul Petru lucra cele sfinte.

De Sfântul Teofim, pomenesc și Faptele Apostolilor (Fapte, 20, 4) dar și Sfântul Pavel, în Epistola sa a doua, către Timotei, zicând: „Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet” (II Tim. 4, 20). Acesta era din Efes și, împreună cu Pudens și cu Aristarh, a însoțit pe Apostolul Pavel, în toate călătoriile sale în Asia, Grecia și în Iudeea (Fapte, 21, 29) și a îndurat mucenicească moarte, prin sabie, după taierea Sfântului Pavel, sub Nero, la Roma.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre doi frați, care s-au însurat

.

Doi frați dintr-o mănăstire, fiind foarte tulburați și biruiți de războiul și de pofta desfrânării și, neputând ei să mai sufere acel foc și război în trupul lor, s-au sfătuit amândoi și, ieșind din mănăstire, s-au dus la țară, într-un sat și s-au însurat și trăiau cu femeile lor, aproape unul de altul. Iar după câtăva vreme, a început să le vină urâciune amândurora și simțire și cunoștință și căință și umilință, în inimile lor. Și, așa, au început, iarăși, amândoi a se sfătui, zicând: „Frate, ce am câștigat? Și ce folos am dobândit noi că ne-am supus spurcatei pofte și patimii trupești și am lepădat sfântul chip îngeresc și am venit întru această viață? Deci, frate, să lăsăm femeile și să mergem, iarăși, în pustie, să ne pocăim. Și Dumnezeu, văzând pocăința noastră, își va face milă de noi și ne va ierta, precum și pe alți mulți păcătoși, câți s-au pocăit, i-a iertat și i-a miluit.”

Acestea sfătuindu-se și învoindu-se amândoi, s-au tăinuit de femeile lor și, lăsându-le pe ele, au venit în pustie, la mănăstirea, din care ieșiseră. Și, căzând cu umilință la picioarele părintelui lor, l-au rugat pe dânsul, ca să-i primească pe ei, mărturisindu-și căderea și păcatul lor. Iar părintele, văzând căința și umilința lor, făcându-i-se milă de dânșii, i-a primit pe ei și le-a dat lor canon de pocăință și iertare: a poruncit iconomului său să-i pună pe ei într-un loc deosebit un an întreg și să le dea mâncare și băutură, pâine și apă, la amândoi, întocmai. Iar dacă s-a împlinit anul canonului lor, a poruncit părintele și i-a adus la el. Și unul era galben la față și uscat, ca un mort, iar celălalt era vesel și luminat la față, ca și cum ar fi fost la o mare desfătare, de care mult se minunau, fiindcă pâine și apă li se dăduse amândurora, întocmai. Și au întrebat pe acela galben și uscat la față, să spună cum trăia și ce făcea și ce gânduri îl luptau pe el. Iar el, le spunea lor, zicând: „Eu, fraților, alte gânduri nu aveam, fără numai mă gândeam la răutatea faptelor mele, pe care le-am făcut și la veșnicile chinuri și de frica acelora mi s-a lipit pielea de oasele mele.” După aceea, au întrebat și pe celălalt, zicând: „Dar tu ce gândeai?” Răspuns-a lor și acela, zicând: „Eu alta nu gândeam, fără numai mulțumeam și slăveam pe Dumnezeu, că m-a miluit și m-a scos din viața, care nu era pentru mine, și m-a izbăvit de robia lumească și de chinurile veșnice și, iarăși, m-a adus în viața și în chinul îngeresc.”

Și au cunoscut părinții că amândoi, întocmai, au făcut pocăință către Dumnezeu, fiecare după sufletul său, și așa s-au mântuit.

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre mărirea deșartă

.

Mărirea deșartă este o patimă fără de îndreptățire și în tot lucrul bun se amestecă și-l face pe el nesuferit. Că precum strugurele, căzând din viță pe pământ, putrezește degrabă, așa și fapta bună, piere din pricina slavei deșarte. Călugărul cel cu slavă deșartă este ca un lucrător fără de plată; osteneală face, dar plată nu ia. Vasul cel crăpat nu ține ceea ce se toarnă într-însul, așa și deșarta slavă pierde plata cea adevărată a faptelor bune. Înfrânarea cea cu mândrie este ca fumul cuptorului, ce se risipește în văzduh și a cărui urmă o pierde vântul. Așa și milostenia și înfrânarea omului, mândria le pierde. Precum o aruncătură a pietrei nu ajunge la cer, așa și rugăciunea celui care vrea să placă oamenilor, nu se va sui la Dumnezeu. Omul cel cuminte păzește comoara, precum și călugărul înțelept, ostenelile faptelor bune. La loc larg, poruncește mărirea cea deșartă a ne ruga, iar cela ce se păzește pe sine, se roagă lui Dumnezeu, în chilia sa.

Omul cel nebun își arată bogăția sa și scornește pe mulți ca să cugete la ea, dar tu să-ți păzești bogăția ta, pentru că ești în calea tâlharilor, până ce vei intra în cetate, și cu pază să o păzești pe ea în viața aceasta trecătoare, știind sfârșitul ei și că vine așezarea cetății veacului, ce va să fie.

Fapta bună, cea cu mărire deșartă, este ca jertfa unui miel cu beteșug și nu va fi bine primită la Jertfelnicul Domnului. Iar în zilele postirii, să nu arăți înfrânarea ta, că Tatal, văzându-te pe tine, în taină, să-ți dea ție plata la arătare.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre răbdare

 .

Odata, a venit la Schit un om, care era supărat de un duh necurat. Și, petrecând multă vreme acolo la Schit, n-a simțit nici un folos sau ușurare. Iar unui părinte oarecare, făcându-i-se milă de dânsul și milostivindu-se, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru el și i-a însemnat, pe fața lui, cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul, fiind foarte strâmtorat și necăjit de acel părinte, i-a grăit lui, zicându-i: „Iată, că ma gonești pe mine dintr-acest om, dar, să știi, că, dacă mă gonești de la el, eu la tine și peste tine voi veni.” Zis-a lui acel părinte: „Vino la mine, că eu cu bucurie te voi primi pe tine.” Și așa, necuratul duh, ieșind din acel om, a mers și s-a lipit de acel părinte. Și îndată a început a-l îngreuia și a-l necăji pe el. Și așa, doisprezece ani l-a supărat pe el, cu fel de fel de ispite, necăjindu-l. Iar bătrânul răbda și se ruga lui Dumnezeu, cu priveghere și cu mult post, muncind pe acel duh necurat, care petrecea cu dânsul. Că mâncarea lui era, în toate zilele, numai câte doisprezece sâmburi de finice pe zi.

Iar după doisprezece ani, necuratul duh nemaiputând să-l sufere pe el, l-a părăsit și a fugit de la dânsul. Iar bătrânul, văzând pe dracul fugind de la dânsul, a zis lui: „Pentru ce mă părăsești și fugi de la mine? Întoarce-te, să mai petreci cu mine.” Zis-a lui dracul: „Dumnezeu să te pedepsească pe tine, călugăre, că numai Acela va putea să te biruiască.” Și aceasta zicând, a plecat cu rușine de la dânsul, Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

 

.